Petru Bogatu: Autoproclamata republică nistreană se va legitima sub mandatul UE?

După toate probabilităţile, în abordarea internaţională a chestiunii transnistrene se coace o turnură spectaculoasă. Şi această schimbare de proporţii a fost pregătită, în mare parte, de vizita cancelarului german la Bucureşti.

Traian şi Angela, o întâlnire pentru Republica Moldova

De ce a venit Angela Merkel în România? Iată o întrebare scormonitoare pe care şi-o pun astăzi unii observatori ai vieţii politice internaţionale. Şi nu întâmplător. În aparenta ei simplitate, interogaţia nu-i atât de retorică după cum poate să pară la prima vedere.

Frapată de avansurile pe care le-a făcut cancelarul german Bucureştiului, presei de dincolo de Prut i-a scăpat adevărata miză a vizitei sale. Atenţia mass-media s-a centrat pe promisiunea Berlinului de a sprijini fără echivoc primirea României în spaţiul Schengen. De bună seamă, mesajul transmis de cancelarul german a fost pe cât de pozitiv, pe atât de sugestiv. Dar pentru asta nu era nevoie să vină neapărat la Bucureşti.

Ce a vrut, de fapt, Angela Merkel de la Traian Băsescu? Au dreptate analiştii atenţi care consideră că răspunsul la această întrebare îl găsim în cuvintele pe care le-a rostit cancelarul german după încheierea vizitei. „Există un interes comun să fie rezolvate problemele în Republica Moldova…”, a spus ea, specificând că este vorba de chestiunea transnistreană.

La mijloc, neîndoios, e un mare meci geopolitic pe care Germania îl dispută cu Rusia şi rezultatul lui nu poate fi decis în actualul context istoric şi geopolitic fără România. De aceea, Merkel a venit la Bucureşti preponderent pentru a negocia căile posibile de aplanare a conflictului îngheţat de pe teritoriul Republicii Moldova.

Nici pace, nici război

Germania, precum se ştie, ca şi, de altfel, Franţa, Italia, Grecia şi alte câteva ţari din comunitatea euroatlantică, au o viziune asupra Rusiei total diferită de cea a grupului atlantiştilor, din care fac parte SUA, Canada, Marea Britanie sau Olanda. Ca să nu mai vorbesc de noii membri ai UE şi NATO din fostul bloc sovietic. Berlinul consideră că o cooperare strânsă pe diverse planuri cu Moscova, dar mai cu seamă pe cel economic, ar putea s-o îmblânzească pe aceasta, fapt ce ar conduce treptat, în perspectivă istorică, la europenizarea ei efectivă.

Privită din acest unghi, problema transnistreană este tratată astăzi de Merkel drept un test menit să probeze capacitatea regimului Putin-Medvedev de a se restructura şi a colabora pe bune cu Occidentul. Tocmai de aceea, Germania propune un târg altădată neverosimil: investiţii occidentale în modernizarea Rusiei în schimbul evacuării trupelor şi muniţiilor ruse din estul Republicii Moldova.

Kremlinul care nu poate să spună nici „da”, nici „nu”, întrucât vrea asistenţă financiară şi tehnologică occidentală, dar fără a renunţa la doctrina sa euroasiatică de mare putere, a adoptat, pare-se, celebra tactică a lui Leo Troţki: „Nici pace, nici război!”. Ruşii nu doresc să se retragă de la Nistru fără garanţii internaţionale pentru regiunea rebelă.

Cu alte cuvinte, Kremlinul îşi propune să obţină acum un soi de legitimare a autoproclamatei republici nistrene. Tocmai de aceea, pesemne, sintagmele „Republica Moldova” şi „Transnistria”, folosite de Merkel la Bucureşti, au ridicat mai multe întrebări neliniştitoare în mass-media. Au apărut chiar speculaţii că s-ar pune la cale un plan Kozak cosmetizat. S-a insinuat, bunăoară, că Merkel ar fi vorbit despre Transnistria ca despre un subiect de drept internaţional.

Cred că e o interpretare exagerată. Nu se nuanţează suficient. Cancelarul german n-a spus „Republca Moldova şi Transnistria”, după cum scriu unele ziare, ci „Republica Moldova, Transnistria”. Altminteri zicând, ea a utilizat virgula, nu conjuncţia „şi”, ceea ce, orice s-ar spune, este altceva.

Şi lupul sătul, şi oaia întreagă

Problema, cred eu, se pune altfel. Cum politica este arta posibilului, se caută o soluţie în urma căreia şi lupul să fie sătul, şi oaia să rămână întreagă. Din câte se pare, nu se negociază rezolvarea definitivă a conflictului, lucru care nu-i cu putinţă deocamdată. Se urmăreşte mai curând conservarea garantată pe termen relativ lung a statutului actual al Transnistriei în schimbul retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a contingentului militar rus.

Pentru a atinge obiectivul scontat, Occidentul încearcă să-şi asigure şi o majoritate numerică în formatul oficial de negocieri. Nu întâmplător, concomitent cu şederea dnei Merkel la Bucureşti, a fost difuzată o declaraţie a reprezentantului special UE pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, potrivit căreia SUA şi UE urmează să-şi schimbe în decembrie statutul de observatori în cel de mediatori cu drepturi depline în procesul de reglementare transnistreană.

Totuşi Uniunea Europeană, unde toate deciziile sunt consensuale, nu poate oferi garanţii Transnistriei fără asentimentul României. Iată de ce Merkel are mare nevoie de Băsescu. Nu încape îndoială că liderul de la Bucureşti cere Germaniei concesii pentru România, dar mai întâi de toate pentru Republica Moldova, pentru desprinderea efectivă a acesteia de pe orbita rusească şi accelerarea procesului ei de aderare la UE.

Rezumând, tranzacţia ruso-germană asupra chestiunii transnistrene ar putea să producă un paliativ, în niciun caz o eradicare a diferendului. În consecinţă, regimul de la Tiraspol va supravieţui un timp, poate sub mandatul UE, aşa cum scria joi cotidianul „Nezavisimaia Gazeta”. În urma acestei cedări, Republica Moldova se va debarasa, în sfârşit, de prezenţa militară rusă din estul teritoriului său. Acest fapt i-ar netezi, implicit, Chişinăului drumul spre Uniunea Europeană.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu