Petru Bogatu: August, ’91. Ultimul scăldat

August este luna unor epocale răsturnări istorice. Acum douăzeci de ani, eram vicepreşedintele Frontului Popular din Moldova şi, deci, implicat în evenimentele capitale din vara lui 1991 care au schimbat cursul istoriei.

Istoria se răstoarnă în zilele de vacanţă

În proporţie de 80 la sută, în august nu se întâmplă mai nimic. În ultima lună de vară, oamenii politici, antreprenorii şi elitele culturale trag o fugă la mare sau la munte. În viaţa socială, de regulă, intervine o acalmie.

În ciuda acestui fapt, istoria arată că perioada concediilor comportă enorme riscuri. De multe ori lucruri  neverosimile au loc anume în luna august. În acest segment de timp se produc evenimente covârşitoare care adesea dau peste cap atât calculele futurologilor, cât şi previziunile ghicitorilor în stele. La o privire mai atentă, vom observa că cele mai multe întâmplări dramatice care au întors cursul istoriei s-au petrecut la sfârşitul verii.

Primul război mondial a izbucnit în august 1914. Cel de-al doilea a fost şi el dezlănţuit în ultima lună de vară. La 23 august, lumea a aflat de semnarea odiosului pact Molotov-Ribbentrop. O săptămână mai târziu, Hitler a ordonat trupelor sale să atace Polonia. Coincidenţă, ziceţi? Bine, mergem mai departe.

La 21 august 1968, armata sovietică a intrat în Cehoslovacia. În august 2008, trupele ruse au invadat Georgia. În august 1989, Ungaria a deschis hotarul cu Austria, fapt ce până la urmă s-a soldat cu dispariţia zidului Berlinului şi căderea Cortinei de Fier. Un an mai târziu, tot în august, militarii irakieni, executând ordinul lui Saddam Hussein, au ocupat Kuwaitul. Tot atunci americanii au declanşat războiul în Golf. Mai trece un an şi, la 19 august 1991, preşedintele american George Bush anunţă că în URSS are loc o lovitură de stat, iar M.S. Gorbaciov este arestat.

Evadarea comuniştilor şi dispariţia banilor

Eşuarea rebeliunii GKCP acum douăzeci de ani a provocat o reacţie în lanţ care a condus la o destrămare rapidă a URSS practic în doar câteva zile. Asupra derulării acestui eveniment epocal, privit de la Chişinău, ne vom opri mai mult în articolul următor. Astăzi însă haideţi să vedem ce s-a întâmplat în ajunul puciului.

La începutul celei de-a doua decade a lunii august 1991, URSS fierbea ca un cazan gata să crape. În aer mirosea a dezintegrare. A putrefacţie politică. A descompunere vertiginoasă a autorităţilor sovietice centrale.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, tocmai semnase decretul despre „despartidizare” care prevedea eliminarea comitetelor PCUS în armată şi instituţiile statului. La Chişinău, în treacăt fie spus, „despartidizarea” avea loc fără decrete. În decembrie 1990 şi iulie 1991, de exemplu, câteva sute de persoane de la Radioteleviziunea Naţională, unde eram pe atunci redactor-şef adjunct în Redacţia Actualităţi, au părăsit PCUS, expediindu-şi carnetele de membru secretarului organizaţiei primare Prigorski. Acelaşi lucru se întâmpla în tot ţinutul, de la Prut până la Nistru. Comuniştii evadau cu miile din partidul încă dominant.

Vădit îngrijorat, ziarul „Izvestia” avertiza la 11 august 1991 că evenimentele din URSS ar putea să urmeze scenariul Iugoslaviei, unde Belgradul declanşase un sângeros război împotriva republicilor care se proclamaseră independente. Astăzi, ştim că îndărătul acestui articol se ascundea, de fapt, o ameninţare a puciştilor care, dacă învingea GKCP-ul, îşi propuneau reprimarea necruţătoare a elementelor pro-independenţă din republicile unionale. De altfel, la mijlocul lui august, trupele Ministerului sovietic de Interne continuau să ocupe ilegal turnul de televiziune din Vilnius, fapt care era doar un preludiu pentru o masivă intervenţie armată pe întreg teritoriul URSS.

Se încheia, totodată, procesul de transferare a imenselor mijloace financiare ale PCUS în conturi bancare secrete de peste hotare. Ultimul prim-secretar al Partidului Comunist al Moldovei, Grigore Eremei, mărturisea, de exemplu, că în luna august 1991, înainte de puci, banii partidului de la Chişinău s-au „evaporat” în mod miraculos, dispărând peste noapte.

Niciunul din cei care au gestionat la Moscova operaţiunea de sustragere a miliarde de dolari din sacii cu bani ai PCUS nu a scăpat cu viaţă. La doar câteva zile după eşuarea puciului, bunăoară, generalul S. Ahromeev, consilierul lui Gorbaciov, a fost găsit asfixiat chiar în biroul său din Kremlin. Şeful direcţiei administrative a Comitetului Central al PCUS, N. Krucina, predecesorul său în această funcţie, G.Pavlov, şi inspectorul Secţiei Internaţionale a CC, D. Lisovolik, în mod suspect, şi-au pus capăt zilelor în unul şi acelaşi mod: s-au aruncat în gol de la balconul casei lor. Câteva luni mai târziu, a fost împuşcat în stradă A. Petrov, directorul „Profbank”-ului, care s-a ocupat nemijlocit de transferurile PCUS.

Natura bate politica

Între timp, la Chişinău, ziarele „Glasul Naţiunii”, „Ţara” şi „Literatura şi Arta”, redacţia Actualităţi de la TVM şi redacţia ştiri de la Radio Chişinău – toate acestea grupând în jurul lor crema intelectuală a Basarabiei, pledau cauza desprinderii definitive de imperiul răului. Revendicarea independenţei devenea pe zi ce trece tot mai accentuată în presa vremii. Liderii mişcării de eliberare naţională – Mircea Druc, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin şi alţii îndemnau decidenţii din fruntea statului să urmeze exemplul ţărilor baltice şi să pună problema ieşirii Republicii Moldova din URSS.

Parlamentul, în linii mari, era divizat în trei entităţi. Una unionistă şi pro-independenţă, afiliată în mare parte Frontului Popular. A doua era reprezentată de „Interfront”, antiromânească şi neostalinistă, care cerea aderarea Republicii Moldova la URSS-ul  renovat. La mijloc se întindea mlaştina agrariană care, din interese meschine, dorea, pe de o parte, să scape de puterea centrală de la Moscova, iar pe de alta, să rămână, totuşi, în albia tradiţiei sovietice. Tensiunile între aceste grupări erau pe cale să atingă, în miezul verii din 1991, plafonul maxim.

Se pare însă că în a doua jumătate a lunii august natura bătea politica la Chişinău. Canicula de afara îşi spunea cuvântul. În URSS venea ora ultimului scăldat.

În ciuda norilor furioşi care acopereau tot mai mult firmamentul politic, majoritatea înalţilor demnitari,  în frunte cu preşedintele Mircea Snegur, au plecat în concediu. În vârful piramidei, la datorie, a rămas doar prim-vicepreşedintele Parlamentului, Ion Hadârcă. Nu e de mirare că lovitura de stat de la 19 august 1991 i-a surprins pe mulţi dintre ei pe plajă sau adormiţi la ţară, unde, după o masă copioasă şi un pahar de vin, siesta este de neînvins.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu