Petru Bogatu: AIE se destramă după 5 iunie 2011?

Dumnezeu mi-e martor că până acum n-am dat mare atenţie vorbelor despre o posibilă dezintegrare AIE. Ori de câte ori eram solicitat să mă pronunţ asupra viitorului Alianţei, spuneam că desfiinţarea ei este puţin probabilă, întrucât interesul comun, în ciuda şicanelor reciproce de tot felul, obligă formaţiunile de guvernământ să rămână împreună. Însă de la o vreme datele problemei sunt pe cale să se schimbe.

Masa critică de după alegeri

Este adevărat că deocamdată nu există destule premise pentru destrămarea AIE. Dar tot atât de adevărat este faptul că ele se întrezăresc deja la orizont. S-ar putea ca, după alegerile locale de la 5 iunie, situaţia să atingă masa critică şi să dea naştere unei reacţii în lanţ care va dinamita coaliţia de guvernământ.

Se vede de la o poştă că la ora actuală divergenţele dintre formaţiunile politice din AIE sunt mai acute ca oricând. Le desparte nu numai calculul politic de moment, ci şi cel vectorial. Un partid se bazează mai întâi de toate pe Moscova, altul pe Bucureşti, iar cel de-al treilea mizează preponderent pe Washington şi Bruxelles. Ca să nu mai vorbesc de incompatibilităţi psihologice, antipatii reciproce şi interese meschine.

Cel mai mult însă riscă să rupă echilibrul Alianţei modificarea raportului de forţe dintre componentele ei. Dacă în 2009 toate partidele coaliţiei de guvernământ, cu excepţia AMN, vorbind în termeni sportivi, făceau parte din aceeaşi categorie de greutate, acum lucrurile se prezintă altfel.

La umbra stejarului verde

În urma alegerilor din 28 noiembrie 2010, s-a constatat că stejarul PLDM-lui a crescut mare şi semeţ, ridicându-se mult deasupra PL şi PD care, la umbra lui, nu se simt deloc confortabil. Acest fapt generează fricţiuni şi sete de revanşă.

În plus, copacul verde al lui Vlad Filat, chiar dacă mai pierde din când în când câte-o ghindă, îşi întinde crengile ţepene şi nu conteneşte să se înalţe spre firmamentul politic. În acelaşi timp, formaţiunile lui Marian Lupu şi Mihai Ghimpu par încremenite-n proiect. În prezent, liberal-democraţii întrunesc mai multe mandate şi susţinători decât celelalte două partide luate laolaltă.

În cazul în care, la 5 iunie, îşi va consolida poziţiile în teritoriu şi îşi va lăţi bazinul electoral, iar comuniştii vor pierde teren, PLDM va rezista cu greu ispitei de a intra într-o nouă cursă pentru Parlament. Cu alte cuvinte, dacă obţin un scor bun în alegerile locale, liberal-democraţii vor dori să bată fierul cât e cald. Ei vor căuta să profite de momentul favorabil pentru a-şi crea o majoritate parlamentară şi a forma un guvern monocolor.
În aceste condiţii, alegerile legislative anticipate vor deveni inevitabile. Iar provocarea lor va da peste cap, bineînţeles, Alianţa pentru Integrare Europeană, întrucât nici Ghimpu, nici Lupu nu vor accepta să ajungă nişte miei tocmai buni de sacrificat la o nouă sărbătoare a PLDM-lui. Ruptura va fi iminentă.

Sănătatea AIE depinde de vitalitatea PD şi PL

Nu va salva situaţia şi o posibilă victorie a lui Dorin Chirtoacă în competiţia pentru primăria Chişinăului. Dacă PLDM va menţine trendul ascendent şi va continua să crească în provincie, acest fapt va conduce la o înmulţire considerabilă a capitalului său politic.

Astfel stând lucrurile, există doar două soluţii pentru supravieţuirea AIE. Prima. Să câştige sau cel puţin să nu-şi şubrezească actualele poziţii PCRM. Acest fapt ar însemna însă o involuţie periculoasă pentru Republica Moldova. Şi a doua. Să crească, în paralel cu PLDM, şi celelalte două partide ale Alianţei: PL şi PD.

Altfel spus, ca să se menţină la putere, liberalii şi democraţii trebuie să-şi depăşească starea de prostraţie politică în care au căzut de la un timp încoace. Cu cât mai slabi vor fi, cu atât mai puţine şanse va avea AIE să rămână intactă.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu