Petru Bogatu: „Ucrainizarea” ca fapt şi consecinţă

Ultimele dezvăluiri Wikileaks atestă că România s-a temut de o posibilă „ucrainizare” a coaliţiei de guvernământ de la Chişinău. Ei bine, de ce te temi, de aceea nu scapi. Ceea ce era mai rău deja s-a întâmplat. Mai rămâne de văzut dacă efectele discordiei din AIE vor fi tot de esenţă „ucraineană”.

Tensiunile interne din AIE nu vor dispărea

Potrivit telegramelor WikiLeaks, în octombrie 2009, fostul ambasador american în Republica Moldova Asif Chaudry şi ambasadorul SUA în România au purtat discuţii, la Chişinău, cu Anca Ilinoiu, consilierul pe politică externă al preşedintelui României. Potrivit acesteia, autorităţile de la Bucureşti s-au bucurat de formarea, în Republica Moldova, a unei alianţe prooccidentale. Cu toate acestea, românii erau îngrijoraţi de divergenţele din coaliţie, se spune într-un raport trimis de Chaudry la Washington. Consilierul lui Traian Băsescu s-a arătat impacientată de pericolul unei eventuale  „ucrainizări” a politicii moldoveneşti. Cu alte cuvinte, s-a temut ca animozităţile între şeful statului şi prim-ministru să nu degenereze într-un război politic devastator.

Din păcate, „ucrainizarea” asupra căreia au avertizat nu numai diplomaţii, ci şi opinia publică din Republica Moldova, este deja un fapt împlinit. Nu mai e nimic de făcut. Relaţiile dintre Ghimpu, Filat şi Lupu la ora actuală sunt la fel de înveninate ca şi cele dintre Iuşcenko şi Timoşenko acum patru-cinci ani.

Chiar dacă în ceasul al doisprezecelea cei trei lideri ai Alianţei, sub presiunea evoluţiilor politice interne şi a partenerilor occidentali, vor da dovadă de spirit rezonabil şi vor izbuti să soluţioneze criza constituţională, antipatiile şi frustrările reciproce nu vor dispărea în mod miraculos. Vor fi resimţite, fără doar şi poate, şi de acum încolo.

Cu spatele mereu descoperit

AIE va continua, probabil, să funcţioneze la fel ca şi cuplul politic Iuşcenko-Timoşenko odinioară. Ca o armată în care eşti mereu cu spatele descoperit. Actul guvernării va fi marcat de şicane voalate sau chiar de cotonogeli publice.

Este greu de presupus că, după alegerile preşedintelui, oricare ar fi acesta, Ghimpu, Filat şi Lupu vor trăi ca fraţii. Fiecare dintre ei conduce grupări politice ambiţioase care nu cred să lase de la ele pentru liniştea poporului şi prosperarea societăţii. Loviturile sub centură nu vor înceta. Atâta timp cât vor spera să-şi surclaseze partenerii în viitoarele alegeri, rivalităţile nu se vor potoli.

Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, deci. Acestei alianţe îi este scris să guverneze, dacă va reuşi să dribleze alegerile anticipate, sub teroarea unor lupte intestine. Problema este nu cine va câştiga în urma acestui fapt, că să învingă nu poate nimeni, ci doar cine va ieşi mai puţin şifonat din toată această nefericită experienţă a guvernării în comun.

Va cădea veriga slabă

În Ucraina, în ciuda prejudiciilor de imagine, Iulia Timoşenko a ieşit onorabil din războiul cu Viktor Iuşcenko. Cu puţin noroc, ar fi putut să-l surclaseze pe Ianukovici şi să devină preşedinte al republicii. Dar n-a fost să fie. A pierdut la limită şi, până la urmă, a ajuns în puşcărie.

Şi la noi, în Republica Moldova, este puţin probabil că, în urma neînţelegerilor din AIE, să se prăbuşească concomitent toate cele trei partide de guvernământ. Dacă reuşesc să rămână la putere până la finele mandatului, cu sprijinul occidental, unul sau chiar două dintre ele ar putea să se menţină pe linia de plutire. Logica spune însă că veriga slabă a Alianţei va fi sancţionată de alegători în viitorul scrutin.

Comparaţiile politice sunt riscante, fireşte. Totuşi nimeni dintre actualii lideri nu poate exclude astăzi un penibil final „ucrainean” al carierei sale. Şi cum niciunul dintre ei nu este fatalist, au încă destul timp să îndrepte lucrurile.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu