Petru Bogatu: „Povestea de succes” de pe harta de basm a Rusiei

Credeţi că noi avem de ales între Europa şi Rusia? Pe dracu’! Alegerea e mult mai cumplită. E una chiar de coşmar. Dacă nu ne dezmeticim, vom avea de ales din două una: ori transnistrizarea Republicii Moldova, ori independenţa Transnistriei.

Noul plan imperial  

Colegul Nicolae Negru scria în editorialul de vinerea trecută că Moscova doreşte să se debaraseze de Igor Smirnov, întrucât ar avea nevoie de un rebranding al Transnistriei, de o modernizare a imaginii sale învechite, prăfuite. Nu pot fi de acord cu această concluzie, chit că multe alte aserţiuni din articolul său mi s-au părut pertinente şi temeinic argumentate.

Lui Putin nu-i pasă nici măcar de imaginea Rusiei în Occident, darămite de cea a Transnistriei. Dacă pentru el ar conta ce cred Europa şi America despre propria lui ţară, ar refuza cu siguranţă să se aşeze din nou în jilţul prezidenţial. Revenirea lui în funcţia de şef al statului, precum se ştie, a stârnit reacţii negative în lume, descurajând investiţiile străine şi provocând exodul capitalului în afara ţarii. Putin însă scuipă pe opinia Occidentului şi, cu nonşalanţa care îl caracterizează, îşi vede de treabă.

Părerea mea este că Moscova urmăreşte nu „rebrandingul” Transnistriei, ci refacerea imperiului de odinioară. Privită din acest unghi, regiunea rebelă trebuie să joace un rol important în planurile lui Putin. Şi nici nu-i de mirare. Autoproclamata republică nistreană este o adevărată fortăreaţă rusească în calea extinderii UE şi NATO spre Est. Iar în condiţiile instalării unor baze militare americane în România, importanţa Tiraspolului pentru Moscova creşte enorm.

O altă rusificare a Republicii Moldova

Noul imperiu urmează să îmbrace forma Uniunii Eurasiatice. Despre constituirea ei a anunţat Putin în persoană. Mai mult decât atât. El şi-a făcut deja un atu electoral din acest nou proiect politic.

Într-o recentă analiză, agenţia americană „Stratfor” conchide că Uniunea Eurasiatică face parte din strategia de supravieţuire şi expansiune a Kremlinului. Pentru a securiza hotarele ţării şi a-i reda măreţia de altădată, Putin îşi propune să domine din nou spaţiul postsovietic, împingând sfera ei de influenţă cât mai departe de „Moscovia”, spaţiul  geografic natural al Rusiei. Printre teritoriile pe care Kremlinul urmăreşte să le controleze în viitorul lui imperial, consideră pe bună dreptate „Strafor”, se numără Armenia, Georgia şi Moldova.

Ca să pună stăpânire pe cel de-al doilea stat românesc, Putin trebuie să „transnistrizeze” întregul lui teritoriu până la Prut. Cu alte cuvinte, Moscova are nevoie de o nouă rusificare a Republicii Moldova. De un  proces de asimilare imperială aprofundată. De o „mare transnistrizare”. Numai astfel ponderea elementului românesc în Basarabia ar putea fi mai întâi diminuată, iar mai apoi anihilată.

Tocmai de aceea, Rusia îşi doreşte o astfel de „reglementare transnistreană” care ar creşte numărul electoratului filorus şi ar asigura, într-un fel, controlul Tiraspolului asupra procesului decizional de la Chişinău. Altminteri zicând, se urmăreşte reeditarea, poate într-o formă niţel spoită, a „memorandumului Kozak”, fapt ce ar elimina definitiv Republica Moldova din Europa şi ar plasa-o iar pe orbita Rusiei.

Pentru a-şi atinge obiectivele, Putin are nevoie de Anatoli Kaminski, omul său de la Tiraspol. Acesta din urmă face parte din partidul de guvernământ „Edinaia Rossia” şi va executa fără a crâcni ordinele Moscovei. Oricum ai da, el se pliază perfect pe planurile Kremlinului. Kaminski pentru Putin este omul potrivit la locul potrivit.

De ce lui Smirnov nu i se poate „încredinţa” „marea „transnistrizare”

Lui Smirnov, dimpotrivă, nu i se poate încredinţa „trasnistrizarea” malului drept, deoarece actualul şef al administraţiei de la Tiraspol vrea ca Rusia să recunoască independenţa Transnistriei. Şi el nu este singur. În spatele său se află numeroase cercuri de interese de la Tiraspol şi Moscova care consideră că regiunea separatistă nu trebuie cedată în niciun caz. Că este riscant să te joci cu destinele ei şi să accepţi realipirea acesteia la Republica Moldova.

Aşa fiind, lupta se dă în Rusia între adepţii „transnistrizării Republicii Moldova”, pe de o parte, şi partizanii recunoaşterii oficiale de către Moscova a independenţei de stat a regiunii separatiste, pe de alta. Confruntarea dintre aceste două curente, deşi uneori pare surdă şi ascunsă de ochii publicului, este extrem de înverşunată. Ambele partide sunt revanşarde, şovine şi se pronunţă pentru refacerea imperiului. Diferenţele dintre ele sunt de ordin tactic, nu strategic.

Putin vrea să se descotorosească de Smirnov şi să reducă influenţa  cercurilor „pro-independenţă”, fiindcă acestea, cu voie sau fără voie, se pun de-a curmezişul planurilor sale de „transnistrizare” a Republicii Moldova ca element indispensabil al noului imperiu. Astfel, înlăturarea de la putere a actualului lider separatist este dictată de interesele geopolitice ale Moscovei, de dorinţa de a lăţi enclava filorusă din stânga Nistrului până la Prut.

În timp ce liderii de la Chişinău, prin cotonogeli reciproce, compromit, de fapt, „povestea de succes”, anunţată cu surle şi trâmbiţe de partenerii noştri occidentali, Moscova ne scrie o altă istorie. Am putea spune, rămânând pe câmpul aceleiaşi metafore, că ruşii încearcă aducerea cât mai grabnică a spaţiului pruto-nistrean pe harta lor de basm.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu