Petru Bigatu: Ghimpu, Filat şi Lupu vor înfunda puşcăria

Nu menesc şi nici nu fac băşcălie prin titlul de mai sus. Avertizez doar că dacă, din stupiditate sau din laşitate, vor ceda puterea, după cum sugerează, mai în glumă, mai în serios, Mihai Ghimpu, liderii Alianţei riscă să fie băgaţi la zdup.

PL este gata să le ofere comuniştilor Guvernul

Duminică, într-o emisiune televizată, preşedintele PL a făcut o declaraţie care a lăsat mască multă lume. „Partidul Liberal este gata să le ofere comuniştilor Guvernul, a declarat el. Să guverneze până la finalul actualului mandat al Parlamentului şi să arate poporului că pot conduce în actualele condiţii”. Potrivit lui Ghimpu, în cazul în care va prelua puterea, PCRM „în trei luni nu o să aibă cu ce plăti salarii şi Republica Moldova va intra în incapacitate de plată”.

Este limpede că liderul PL presupune, pe un ton uşor ironic, contrariul a ceea ce vrea el să demonstreze, pentru a ne convinge astfel, până la urmă, că referendumul nu are alternativă. Oricum, vă daţi seamă ce-i în capul politicienilor dacă ei îşi permit să vorbească astăzi cu seninătate despre renunţarea la putere în favoarea comuniştilor ca despre un eveniment minor, precum ar fi, de exemplu, o posibilă epuizare a vinului din butoaie.

Dl Ghimpu admite, pesemne, că sub AIE democraţia moldovenească s-a consolidat într-atât încât revenirea comuniştilor la guvernare nu numai că nu prezintă niciun pericol, ci din contra, în unele condiţii, ar putea fi un lucru bun. Speră, probabil, că PCRM se va compromite rapid în cel mai penibil mod cu putinţă, ceea ce le va permite democraţilor să câştige lejer viitoarele alegeri.

O, sfânta simplitate!

„O, simplicitas!” („O, sfânta simplitate!)”, după cum ar fi spus Jan Hus bătrânei care arunca vreascuri în rugul ce îl ardea de viu. Voronin demult muşcă zăbala de nerăbdare să-şi scoată pârleala pentru pierderea jenantă a puterii acum doi ani şi jumătate, când PCRM a ajuns în opoziţie, deşi în alegerile din aprilie 2009 obţinuse 60 din 101 mandate.

De aceea, primul lucru pe care îl vor face comuniştii, în cazul în care reuşesc să se revanşeze, va fi anihilarea necruţătoare a celor mai primejdioşi dintre adversarii lor. PCRM va căuta să excludă din start posibilitatea revenirii la putere a oponenţilor politici. În aceste condiţii, nimeni să nu-şi facă iluzii. Şi Mihai Ghimpu, şi primarul Dorin Chirtoacă, dar şi partenerii lor de coaliţie, Vlad Filat şi Marian Lupu, vor ajunge la răcoare.

Credeţi că acest lucru e imposibil în centrul Europei? Consideraţi că Occidentul nu va permite atare bazaconii? Speraţi că Vladimir Voronin sau Mark Tkaciuk cu Iurie Munteanu nu se vor încumeta să se atingă de liderii forţelor democratice? Nu fiţi naivi. Vă asigur că o eventuală guvernare PCRM va însemna răzbunare, teroare şi „vânătoare de vrăjitoare”.

Bănuiesc că Voronin are deja pregătit un plan de răfuială pe care îl va realiza cu mâinile unor tovarăşi de drum gen Roşca sau Plugaru. Cui nu-i vine a crede, să scuipe-n sân şi să-şi îndrepte privirile spre Est, acolo unde îşi face de cap Viktor Ianukovici. Am certitudinea că Iulia Timoşenko nici în cel mai urât coşmar nu a visat că ar putea fi întemniţată la puţin timp după pierderea fotoliului de prim-ministru.

Vor păţi-o ca Timoşenko

Liderul opoziţiei ucrainene, precum se ştie, a încasat şapte ani de închisoare pentru că a făcut importuri scumpe de gaz rusesc. Curios este faptul că ea a semnat în 2009 contractele cu Rusia, fapt ce i se incriminează acum, la rugămintea Occidentului. Ţările UE îngheţau şi Iulia le-a salvat.

Acum însă, în ciuda faptului că şi SUA, şi marile cancelarii europene, cer  insistent eliberarea fostului premier, Ianukovici nu poate face nimic, chiar dacă este gata să bată în retragere. Ştiţi de ce? Nu-i dă voie Moscova. Ruşii, prin corupere, şi-au subordonat toate instanţele ucrainene care ţin în mână soarta Iuliei Timoşenko. Ea a fost închisă cu un scop precis şi anume: ca în Ucraina niciodată să nu se mai instaleze o guvernare prooccidentală.

Şi cum Republica Moldova nu-i Ucraina, la noi va fi mai uşor să umpli închisorile cu elementul românesc şi cel liberal, în general, dar şi cu politicienii prooccidentali, în special. Moscova, cu Voronin la timonă, va mătura pe jos cu AIE în cazul în care aceasta va pierde puterea.

Iată de ce puşcăria ar putea deveni domiciliul de mâine al lui Ghimpu, Filat şi Lupu. Cel dintâi va fi condamnat pentru a descuraja elementul unionist. Cel de-al doilea va fi întemniţat pentru că este un adversar redutabil, capabil să lupte de la egal la egal şi să învingă PCRM în alegeri. Cel de-al treilea va fi pedepsit pentru că l-a trădat pe Voronin şi  i-a tras clapa lui Narîşkin.

Timoşenko a fost inculpată pentru „abuz de putere”. Ai noştri vor fi acuzaţi „de uzurparea puterii”. Actualii lideri ai AIE, dacă nu se dumeresc astăzi, în scurt timp ar putea fi încarceraţi în aceeaşi celulă din penitenciar sau în unele alăturate, unde vor avea posibilitatea să se împace, în sfârşit. Fereşte-i, Doamne, de o alegere greşită!

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu