Pestelcile // Ce se întâmplă pe strada Armenească din Chişinău după ce au fost alungaţi în iunie vânzătorii de produse agroalimentare

Fotografii: Nadea Roşcovanu

Sunt deja patru luni de când forţele de ordine au alungat din împrejurimile Pieţei Centrale din Chişinău vânzătorii care comercializau produse agroalimentare în stradă din motiv că acestea nu aveau certificate de proveniență, nu erau verificate corespunzător și erau comercializate în condiții insalubre. Confruntările dintre poliţişti şi comercianţi au durat câteva zile, vânzătorii care se opuneau să plece din stradă motivau că nu au locuri în interiorul pieţei, iar Veaceslav Balan, şeful pieţei, declara că, în acel moment, existau încă vreo 300 de spaţii libere. O bună parte dintre aceşti vânzători erau producători din sate.

Nadejda Roşcovanu

Mai libere, mai accesibile, mai curate arată acum drumurile şi intersecţiile din jurul Pieţei Centrale a Consiliului Municipal Chişinău, fără vânzătorii de zarzavaturi şi lactate, producători sau precupeţi. Astăzi însă, acolo unde nu au încăput aceştia se extind încetul cu încetul comercianţii care vând ciorapi, chiloţi, halate, galoşi sau flori. Au depăşit fiecare cu câţiva metri limitele buticurilor în care vând, expunându-şi produsele pe cutii, mese ori pe jos, pe trotuarele din jurul pieţei. Fac înconjurul acestor străzi ca să văd cum s-a schimbat situaţia în cele patru luni și ca să mă conving de faptul că regulile impuse pentru comercianții alungați din drum în piață se respectă.

Alcoolul contrafăcut se vinde cum s-a şi vândut

„Spirt, coniac, spirt, coniac!”, mai pe sub nas, mai cu îndrăzneală, un bărbat şi vreo două femei vând alcool pe sub pestelcă (în sens propriu, dar şi figurat, adică pe sub tejghea) pe strada Armenească, mai la vale de piaţă. Sticlele cu spirt pe care le scot din genţile ascunse, propunându-le precaut trecătorilor, nu au etichete. Obişnuiţi cu prezenţa acestor afacerişti, cumpărători cu nasul roşu se apropie fără ezitare de sursa care le alimentează existenţa. Şi oameni gospodari cumpără alcool de la aceşti comercianţi, băutură care, cu siguranţă, nu a fost verificată corespunzător şi nu are certificate de provenienţă, din moment ce este vândută în aceste condiții. Îi urmăresc pe aceşti comercianţi de spirt şi coniac contrafăcut din intersecţia străzilor Armenească şi Mitropolit Varlaam, la vale de piaţă, de mai mulţi ani. Nu mă surprinde deloc că poliţia îi trece cu vederea.

Fotografie făcută pe 21 iunie 2016, în intersecţia străzilor Armenească şi Mitropolit Varlaam. Acum, alcoolul se vinde pe sub pestelci, dar tot în acelaş loc. Foto: Nadejda Roşcovanu

La câțiva metri de afaceriștii cu alcool, o femeie are întinsă o tarabă cu fructe şi legume, tot pe trotuarul de pe strada Armenească, ţăranii de prin sate însă, care vindeau adineauri câte o pasăre sau o căldare de roşii, nu mai sunt. Rar întâlneşti câte un sătean îndrăzneţ care să-şi scoată marfa în afara pieţei, iar atunci când o face, se comportă ca un hoţ.

Pe scările pavilionului de lactate, două femei vând brânză din căldări, cu o basma la îndemână gata să-și acopere în orice moment marfa. „Gustaţi, doamnă, e gustoasă şi e mai ieftină decât înăuntru, la noi e 45 de lei, dar acolo – 50–55 de lei”, mă îndeamnă una dintre ele. Îmi spun că deşi au locuri la mesele din clădire, acestea se află în spatele precupeţilor şi nu prea au şansă să-şi vândă toată marfa, iar ele speră să-şi mai termine astăzi şi lucrul în grădină. Mă asigură că au plătit taxa de piaţă, 12 lei, şi au certificat de calitate.

Analiză obligatoriu fără „talonaş”

Din acest pavilion, de cum păşeşti în curtea pieţei, tabloul e acelaşi ca şi în drum cândva: precupeţii îşi vând marfa pe tarabe, ţăranii, care se deosebesc de negustori prin cantitatea mărfii pe care o vând, tot la pământ trag. Mă apropii de câteva vânzătoare care au înșirate pe jos, în coșuri, căldări ori genți chinezești, struguri, mere, pere ori nişte mănunchiuri de pătrunjel. Refuză să meargă în pavilion, argumentând că nu fac vânzare deloc acolo unde le dau administratorii pieţei locuri la mese, pe ultimele rânduri nu mai ajung cumpărătorii.

În timp ce stau să le descos cum le merge târgul, se apropie de ele o angajată a pieţei, îmbrăcată într-un halat cu însemnele serviciului sanitar veterinar: „Hai, repejor, analiza..”. Vânzătorii înșfacă iute câte o punguţă şi bagă în ele cine şi ce are, care un strugure, care două mere ori două pere. Numai o bătrânică ce vinde niște flori nu se repede să-i pună ceva în traistă. Angajata serviciului sanitar veterinar strânge și ea la fel de iute „analizele” şi le spune mai mult decât i-ar întreba: „Vă supăraţi dacă nu vă dau talonașul (tichetul)!?”. Vânzătorii, cu fețele bucuroase că nu sunt alungați de unde și-au întins marfa, îi răspund aproape la unison: „Nu, Doamne ferește!”. O laudă cu toții, „e foarte de treabă, se comportă foarte bine cu noi”.

Foto: Nadejda Roşcovanu

 În spatele precupeţilor

Sub acoperiş, în pavilionul de fructe şi legume, ochiul meu îmi spune că toate mesele sunt ocupate doar de precupeţi. Parcurg lungimea spaţiului destinat zarzavaturilor şi îl găsesc pe moş Nicolae Plămădeală, ţăran din Hârtop, care vinde ardei dulci. Aşa cum stă pe unul din ultimele rânduri, vânzătorii nu se prea îmbulzesc la masa lui. „Ne dau şi nouă locuri acolo unde lipseşte vreun „perekupşcik” (precupeţ) ori ne bagă aici, pe ultimele rânduri”, zice omul, dezamăgit de negustoria pe care o face.

 

Nicolae Plămădeală, ţăran din Hârtop. Foto: Nadejda Roşcovanu

Nu departe de bărbat, văd şi o femeie, intuiţia îmi spune că nu e precupeaţă. Nu dau greş, originară din Căzăneşti, doamna Larisa vinde de câteva săptămâni gogoşari și ardei la piața din capitală, pe care soţul ei îi creşte pe un teren de 0,35 ha. De când tot vinde, numai o singură zi a nimerit pe un rând din fața pavilionului, unde lipsea un negustor. Atunci și-a vândut marfa în vreo două ore doar, în rest, aici unde i s-a găsit loc, pe un rând din fundul pavilionului, se vinde mai greu, spune ea. Totuși, cât stăm de vorbă, cumpărătorii o înconjoară, care cumpără 20 de kg de gogoșari ca să-i trimită fiicei în Italia, care – câte 10 kg pentru conserve, care – 30 ca să-i trimită tot peste hotare. Îmi zice zâmbind că are vânzare bună azi, fiindcă îi port noroc, iar eu îi spun că oamenii sunt atrași de bunăvoinţa cu care le răspunde, deoarece o bună parte din precupeți, foarte agresivi, resping cumpărătorii cu duritate. Ea dă aprobator din cap.

Doamna Larisa, vânzătoarea din Căzăneşti, r. Teleneşti Foto: Nadejda Roşcovanu.

După ora şase seara, porţile pieţei se închid. O femeie, îmbrăcată sărman, se grăbește să nu piardă autobuzul de Răzeni și, pe ultima sută de metri, încearcă să vândă pe furiș ouăle care i-au rămas, căutând cu privirea când la dreapta, când la stânga, când la dreapta, când la stânga, ca nu cumva s-o prindă carabinierii care patrulează zona.

În piață, vânzătorii aproape că şi-au strâns mărfurile. Acoperite cu pături, plăpumi şi cearşafuri pe mesele din beton ori dosite pe sub ele, zarzavaturile precupeţilor rămân şi peste noapte să ocupe toate mesele din târg. Numai acum, după o privire roată peste tot acest colorit de rufărie de pat, se desluşeşte foarte clar dacă au mai rămas locuri de piaţă pentru vânzătorii de-o zi, țăranii de prin sate.

Alungaţi din drum în piaţă, unde vindeau în “condiţi insalubre”, ziceau autorităţile, aici toate mesele sunt ocupate de negustori. Foto: Nadejda Roşcovanu