Peste o mie de turişti păşesc anual pragul Muzeului din Pârliţa

Muzeul din Pârliţa a fost deschis de trei familii care, timp de doi ani, au bătut pe la casele oamenilor întrebându-i dacă au mai păstrat obiecte vechi. Ideea de a înfiinţa muzeul i-a venit lui Niconor Buzovoi, soţul actualei directoare a muzeului, Vera Buzovoi

Muzeul din Pârliţa a fost deschis de trei familii care, timp de doi ani, au bătut pe la casele oamenilor întrebându-i dacă au mai păstrat obiecte vechi. Ideea de a înfiinţa muzeul i-a venit lui Niconor Buzovoi, soţul actualei directoare a muzeului, Vera Buzovoi

O incursiune în trecutul Pârliţilor

Peste o mie de turişti din toate părţile lumii păşesc anual pragul Muzeului din Pârliţa, Ungheni

Vădit emoţionată, directoarea muzeului, Vera Buzovoi, ne invită să intrăm. Mare ne este uimirea să vedem în interiorul acestei clădiri două case tradiţionale în care sunt păstrate cu sfinţenie obiecte de uz casnic, care se pare că mai păstrează amprentele bunicilor pârliţenilor. Specificul acestui muzeu este că fiecare oaspete poate să pună mâna pe… trecut.

Aceştia mai au ocazia să asculte sunetele scârţâite ale unui patefon, să răsfoiască nişte cărţi datând din 1920, să îmbrace straie ale strămoşilor şi să mărunţească grăunţe la râşniţă. Unde s-a mai văzut un asemenea muzeu? Vă spunem! La Pârliţa, Ungheni.

„Avem un muzeu minunat. V-aş ruga să-l vizitaţi”, ne îndeamnă primarul de Pârliţa, Ion Bejan. În drum spre muzeu, întâlnim câţiva copii care ne spun că se întorc de la orele de dans. „Astăzi, am învăţat hora”, zice mândră Olguţa, elevă în clasa a doua. Copila abia aşteaptă să crească mare şi să îmbrace straie naţionale. Bunica ei vrea să o admire, amintindu-şi vremurile când fura privirile băieţilor.

La uşa muzeului ne întâmpină o doamnă. „Eu sunt directoarea muzeului. Puteţi să-mi spuneţi Doamna Vera”, spune femeia, aranjându-şi firele de păr ieşite de sub năframă. În trecut, a fost învăţătoare şi a predat matematica, astăzi însă este la cârma muzeului care, potrivit registrului de evidenţă a vizitatorilor, numără anual peste 1000 de oaspeţi.

Pentru tinerii însurăţei din Pârliţa a devenit o tradiţie să danseze primul lor dans în muzeu, melodia aleasă fiind emanată de un patefon care funcţionează de parcă ar fi cumpărat acum câteva zile. Directoarea muzeului este convinsă că, graţie faptului că obiectele sunt folosite şi astăzi, ele mai trăiesc.

Legendele satului Pârliţa

Se spune că satul Pârliţa „s-au descălecat” în secolul XV. Pe atunci, avea târg. „Localnicii erau sărăcăcioşi şi îşi vindeau produsele aproape pe degeaba, într-un fel, erau pârliţi, de aici şi denumirea.

Potrivit altei legende, în a doua jumătate a secolului XIX, după ce s-a inaugurat calea ferată Iaşi–Corneşti, în timp ce trecea o locomotivă prin sat, a sărit o scânteie ce a provocat un incendiu teribil, în urma căruia au ars cele 200 de gospodării din localitate. Satul a fost pârlit”, ne relatează Vera Buzovoi, directoarea muzeului.

 

Înţelepciunea strămoşilor

În această clădire, care, prin 1970, a fost sediul „Brigăzii de muncitori numărul trei”, apoi club sătesc, în prezent, este amplasat un muzeu de toată frumuseţea. E greu de imaginat, dar mecanismul de proiectare a filmelor încă funcţionează. Mai mult, în acest muzeu, vizitatorii sunt întâmpinaţi cu mămăligă şi plăcinte gătite la plita sobei în ceaune folosite de străbunici.

„Acuşi vă povestesc totul. Muzeul satului Pârliţa şi-a deschis uşile pe 25 decembrie 2004, de Crăciun. După cum vedeţi, are două săli de expoziţie. Prima sală se numeşte „Casă şi ogradă ţărănească” de aproximativ 200 de ani. E casa străbunicului meu, Vladimir Cojocaru. Uşa casei se deschide înăuntru pentru ca iarna omul să poată ieşi să cureţe zăpada”, spune Buzovoi. Casa este micuţă, cu podul jos, fapt care arată înţelepciunea strămoşilor.

„O casă cu podurile înalte este greu de încălzit”, ne explică directoarea muzeului şi ne pofteşte să rotim roata râşniţei. Pe laiţă vedem un obiect pe care nu l-am mai întâlnit. Ghidul nostru ne luminează: „E un fel de fier de călcat care se numeşte mădălău. E făcut din lemn. Pe acest băţ se rulează haina şi se calcă cu un obiect dur. Vă imaginaţi câtă muncă depuneau bunicile noastre ca să-şi facă falduri la fuste”.

Următoarea casă din muzeu este o gospodărie ţărănească din 1850. „Cam în astfel de casă am copilărit şi eu. Multe obiecte sunt chiar de la mama mea. Aici vedeţi şi fotografia ei, Dumnezeu s-o odihnească în pace! A murit chiar în ziua de paşti”, spune îndurerată doamna Vera.

Păşind mai aproape de prezent, vedem atârnată de un perete o uniformă şcolărească pe care a purtat-o fiica familiei Buzovoi. La ieşire, mai toţi ne-am pus întrebarea: oare ce obiect din prezentul nostru ar putea să-şi găsească un loc onorabil în acest locaş al trecutului. Aş avea multe să vă povestesc despre cele văzute la muzeul satului Pârliţa, dar e mai bine să mergeţi să-l vedeţi şi să puneţi mâna pe toate exponatele, aici se permite să o faceţi.

The following two tabs change content below.