„Personajele lui Creangă vorbesc ca la mine acasă, ele seamănă cu tata, cu bunicii”

Alexandru Dabija fotoInterviu cu Alexandru Dabija, regizor, București

– Stimate dle Alexandru Dabija, în ce raport sunteți cu critica de teatru?

Critica teatrală este pentru mine mai degrabă o formă de însoțire.

– Ce ar trebui să înțelegem prin „însoțire”?

Să mergi împreună cu cineva, să știi cum se face spectacolul, de ce se face. Cred în critica ce-ți dă un ajutor, un sfat. E nevoie de un punct de vedere din afară care să te poată organiza, nu neapărat sub aspect teoretic, ci în planul ideilor. Accept criticul care îl ajută pe artist să organizeze un material pe care acesta îl simte doar intuitiv. De multe ori faci lucruri pe care nu poți să le explici, ele pornesc din stări, din emoții. Criticul e ca cineva care îți explică visele, la urma urmelor.

– Vă rog să-mi dați un exemplu de astfel de critic-însoțitor.

George Banu. Dar e mai degrabă eseist decât critic. Scrie și despre spectacole, și despre regizori, și despre dramaturgi precum Cehov, Shakespeare. De la George Banu afli lucruri despre tine la care nici nu te gândeai.

– Ce atitudine aveți față de cronica informativă?

Există, face parte din viața noastră, desigur, e ca și Pepsi Cola. Îți dă informație, răspândește bârfele. Lumea e mult mai interesată de bârfă în ziua de azi decât de lucruri profunde.

– Invitat la Chișinău, la Festivalul BITEI–2014, omul de televiziune, publicistul Cătălin Ștefănescu a spus în cadrul unei întâlniri cu publicul că „Alexandru Dabija face niște spectacole extrem de românești”. E un principiu al Dvs. să creați astfel de spectacole?

Nu, în nici un caz. Nu e nici un plan, nici o direcție urmată intenționat. Lucrez diferite texte, pe teme diferite. Cel mai politic text pe care l-am făcut de curând este „Contra democrației” de Esteve Soler. Nu-mi propun să fac neapărat spectacole românești, ci spectacole bune.

– Ce v-a determinat să montați mai multe povești de Ion Creangă?

Am făcut aceste spectacole pentru că îmi place Creangă, pentru că știu limba, pentru că personajele vorbesc ca la mine acasă, de multe ori ele seamănă foarte tare cu tata, cu bunicii, parcă sunt din familia mea. E un fel de revenire. Te întorci la lucrurile la care te pricepi mai bine.

– Din ce sat sunteți?

Eu sunt din Piatra-Neamț. Dar am copilărit în satul Bodești care e la doi pași de Humulești. Chiar cred că acela e un Loc special. Acolo se vorbește o limbă specială, sunt mulți veniți din Ardeal și limba e un amestec fascinant. Spectacolele după poveștile lui Creangă („OO!”, 2O… ladă”, „Ivan Turbincă” – n.n.) nu sunt folclorice, ci interpretări ale poveștilor. Ele rămân însă rurale, evident. Cu mai mulți ani în urmă ziceam că aș vrea foarte mult să fac teatru dialectal, un teatru al graiului. Gândul a existat întotdeauna, dar am început să fac astfel de spectacole abia după 25 de ani. Din Creangă sper să mai montez „Dănilă Prepeleac”, îmi pare materialul cel mai greu, încă nu am curaj.

– Actorii din Republica Moldova sunt frustrați că nu au o dicție curată românească.

Greșit. Suntem taxați pentru orice. Limba română de aici e superbă. Farmecul și valoarea unei limbi nu stă în puritate. Iar în momentul când devine un vehicul politic, pentru mine devine problematic.

– Cum apreciați activitatea Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț la ora actuală (acest teatru a jucat în Festivalul BITEI–2014 spectacolele „OO!” și „O… ladă” după Creangă – n.n.)?

A fost un teatru de vârf al României. Am debutat în acest teatru. Dar acum cred că se încearcă desființarea lui. Se încearcă într-un fel mizerabil. Oficial, nu e desființat, dar încetul cu încetul dispare. Ba l-au reparat, ba l-au stricat, e o întreagă politică dusă împotriva artiștilor, de la ei se așteaptă să se plictisească, să se enerveze și să spună: „Nu ne mai trebuie așa ceva”.

– La Teatrul „Odeon” din București cum vă simțiți (amintim că la BITEI–2014 au fost aduse două spectacole ale Teatrului „Odeon” – „Gaițele” de Alexandru Kirițescu și „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, în regia lui Alexandru Dabija – n.n.)?

„Odeon” e deja casa mea. Lucrez aici de mulți ani. Dar… ne cam fugărim. La București spectacolele sunt fugărite. Am mai spus și cu alte ocazii că în provincie este mai mult timp și poți să lucrezi la un spectacol mai pe îndelete, ai un răgaz mai mare pentru concentrare. În capitală e timp mai puțin și trebuie să te concentrezi mai rapid.

– La București există competiție între teatre?

Competiția e indecentă în teatru. Nu cred în competiție. Când o promovezi ca lucru de bază, nu faci decât să dai satisfacție celor care vor întotdeauna clasamente, meciuri, campionatul mondial de fotbal, poftim. Arta devine o formă sportivă. Dar cine câștigă în artă? Sau cine câștigă în religie?

– Totuși oamenii de teatru se întrec între ei, se organizează concursuri, se acordă premii. Dacă nu câștigi un premiu, riști să fii exclus din meserie?

Nu mă întrebați pe mine, pentru că eu le-am luat pe toate. Bat în lemn, am luat toate premiile. Respect premiile, dar să le dea oamenilor bani, nu diplome sau mențiuni, medalii. Problema e că la noi premiile sunt foarte mici, sub o mie de euro. Te iei de gât cu frații tăi, pentru nimica. Dacă ar fi o grămadă de parale, ar merita să te bați.

– Aveți o meserie grea, prost plătită, și totuși continuați s-o practicați. De ce?

Sunt zeci de răspunsuri-șabloane: pentru că altceva nu știu să fac, pentru că asta am făcut și asta fac… Dar în primul rând, o spun cu toată sinceritatea, îmi place să fac asta. Îmi plac mult mai tare repetițiile decât rezultatul. Cred în teatrul făcut din plăcere. Și mai cred în forme extrem de simple ale teatrului.

– Ce știți despre teatrul din Republica Moldova?

Am văzut cu mai mulți ani în urmă spectacolul „Așteptându-l pe Godot” al Teatrului „Eugene Ionesco”, el reprezintă un moment extrem de important în experiența mea teatrală personală. Alte spectacole basarabene, din păcate, nu am mai văzut.

– Cum ați reacționat când ați auzit că în cadrul BITEI–2014 este organizată o secțiune consacrartă regizorului Alexandru Dabija?

Am rămas surprins. Oleacă da, am rămas surprins.

– Vă mulțumesc pentru interviu.

The following two tabs change content below.