Persoanele imobilizate pot solicita să voteze la domiciliu

alegeriNadea Roscovanu Photography

Începând de astăzi, pot fi depuse cererile privind votarea la locul aflării. Acest lucru poate fi făcut până la 13 iunie curent, se menţionează într-un comunicat emis de Comisia Electorală Centrală. Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă.

Cererile se fac în scris, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00 dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor acestora, iar persoanele neînscrise într-o asemenea listă nu pot vota la locul aflării.