Persoane non grata pentru Voronin

Fostul preşedinte comunist l-a tăiat din listă pe Grigore Vieru

Ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a dat indicaţii consilierilor săi ca la recepţia din 2008, organizată cu prilejul ”Zilei Republicii”, să nu-i vadă pe poetul Grigore Vieru, scriitorul Aureliu Busuioc şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi.

Jurnal.md a intrat în posesia unei liste în care erau nominalizate personalităţile care urmau să participe la această recepţie. Lista a fost întocmită de Tudor Vasilica, pe atunci consilierul preşedintelui în probleme de politică şi integrare europeană. La indicaţia lui Voronin, acesta i-a prezentat „spre aprobare” lista persoanelor care urmau a fi invitate la recepţia oficială oferită cu acest prilej. Demersul se încheie cu nota: „Aştept indicaţiile Dumneavoastră”.

Din lista invitaţilor au fost radiaţi Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Aureliu Busuioc, directorul artistic al capelei corale „Doina”, V. Garştea. Comunistul Voronin nu a fost de acord ca la această recepţie să mai fie prezenţi artiştii poporului Mihai Volontir, Ion Paulencu, Nicolae Botgros, Olga Ciolacu şi alţii.

În dreptul preşedintelui Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, al campioanei olimpice L. Popova şi al campionului european la şah V. Bologan este un semn de întrebare, însoţit de indicaţia: „După rezultatele de la Olimpiadă?!!”.

Din lista oamenilor din domeniul businessului au fost şterse doar câteva persoane, printre care Bruno Dutoit, director-general „Orange”, reprezentanţii companiilor „Lafarge Moldova”, al Asociaţiei investitorilor străini, „Veneto Banka” şi altele. La acest capitol, consilierului prezidenţial cu probleme economice, Oleg Reidman, i s-a dat indicaţia să vină cu alte propuneri.

Printre invitaţi au fost persoane din mass-media loiale guvernării comuniste. Între aceştia au figurat preşedintele IPNA „Teleradio-Moldova”, Valentin Todercan, directorul NIT, Alexandr Barbov, directorul „Moldova Suverană”, Ion Berlinski, redactorul-şef al publicaţiei „Nezavisimaia Moldova”, Iuri Tişcenko, directorul Agenţiei de stat „Moldpres”, Valeriu Reniţă, şi directorul Companiei „MIR”, Constantin Starîş.

The following two tabs change content below.