Pentru un preşedinte-reformator al României moderne!

presedinte plr campanie tariceanuOnorată audienţă, stimaţi delegaţi şi oaspeţi, distins domn Călin Popescu-Tăriceanu, sunt cu adevărat onorat să mă adresez domniilor voastre cu un discurs de susţinere a celui mai bun candidat pentru funcţia de Preşedinte al României.

Iertată-mi fie digresiunea pe care mi-o asum în cunoştinţă de cauză. Fiind unul dintre artizanii şi arhitecţii principali ai primelor Poduri romantice de Flori din mai-iunie 1990, după care au urmat Poduri de Carte Românească, Poduri de burse studenţeşti, Podul gazoductului Iaşi-Ungheni, zilele acestea, la Chişinău, se desfăşoară Podul de Teatru Românesc al naţionalelor Bucureşti-Chişinău – şi astăzi, iată, consemnăm semnificativul Pod spiritual şi politic al unităţii reformatoare!

Iubiţii mei fraţi români, cetăţeni de pe ambele maluri ale Prutului, nu voi apela la argumentele incluse de candidatul nostru în programul său prezidenţial, voi încerca să explic de ce anume Călin Popescu-Tăriceanu este unicul capabil să îşi respecte promisiunile. Domnul Tăriceanu este premierul care a adus România în Uniunea Europeană. Este liberalul care a crezut în reforme, a ştiut să modernizeze în ritm alert statul şi economia românească pentru a accelera dobândirea statutului firesc de membru a marii familii europene! Domnul Tăriceanu şi-a asumat şi decizii deloc uşoare, în repetate rânduri a plasat interesul național deasupra celor de partid, niciodată nu a acționat circumstanțial, a scrutat viitorul ca un adevărat vizionar.

În calitatea mea de lider al Partidului Liberal Reformator din cel de-al doilea stat românesc, împreună cu colegii mei, dna viceprim-ministru Tatiana Potâng şi vicepreşedintele Parlamentului, Oleg Bodrug, ţinem să remarcăm, cu deosebită mândrie, că avem un partener politic direct de această parte a Prutului, un partid liberal-reformator și un lider care nu a abandonat ideile liberalismului în schimbul comodităţii şi conformismului. Constatăm cu bucurie că la București s-a păstrat un urmaș demn al Brătienilor, un autentic partid liberal.

Domnule Tăriceanu, vreau să Vă mulțumesc pentru ce ați reazliat. Vreau să remarc faptul că în ziua în care România, datorită eforturilor Guvernului Tăriceanu, devenea membru cu drepturi depline al Uniunii Europene – zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au beneficiat de dreptul lor fundamental de a-și redobândi cetățenia, redevenind și ei europeni! Stimați cetățeni ai Republicii Moldova care dețineți și cetățenia română! Domnul Călin Popescu-Tăriceanu este adevăratul nostru candidat pentru funcția supremă în Ţara tuturor românilor! Este candidatul care se gândeşte cu adevărat la noi! Spre deosebire de toți acei care se întrec în declarații de dragoste pentru moldoveni, dl Tăriceanu ne-a acordat realmente libertatea de a fi europeni! Vă îndemn să apreciați cu justeţe contribuțiile fiecărui candidat la propășirea românilor din toate colțurile lumii.

Sunt convins că dl Tăriceanu este unicul capabil să stopeze cancanizarea scenei politice româneşti, să renunțe la jocuri și să execute cu strictețe atribuțiile de șef al statului. România, dar şi Republica Moldova, au nevoie de un factor de stabilizare a vieții politice interne şi regionale, iar o persoană care se ghidează în întreaga sa activitate de prioritățile naționale nu va acționa niciodată din interese înguste, nocive pentru dezvoltarea țării. Un european și un liberal veritabil – dl Tăriceanu poate prezenta cu demnitate interesele României în cadrul UE și NATO, poate asigura succesul unei dezvoltări constante a economiei și al consolidării statului de drept.

Sub conducerea dlui Călin Popescu-Tăriceanu, România poate prospera nu doar spre mai bine, dar chiar spre o Românie mai bună şi reîntregită! Iar noi, românii basarabeni, putem spera într-un orizont mai deschis şi mai sigur, fără vize şi frontiere, cu o clasă politică matură şi responsabilă „de la Nistru până la Tisa”, care va şti să întâmpine cu vrednicie apropiatul an 2018, istoricul centenar al Marii Uniri!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ion Hadârcă, preşedintele Partidului Liberal-Reformator

26 septembrie 2014, Bucureşti

PP

The following two tabs change content below.