”Pentru mine confruntarea cu natura e o experiență dură, dramatică”

Pictorul Gheorghe Lisița

Interviu cu pictorul Gheorghe Lisița, Chișinău

– Născut în 1982, în satul Suhuluceni, Telenești, ai debutat la vârsta de 17 ani, în 1999, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”. Prima ta expoziție personală a fost vernisată tot la Centrul „C. Brâncuși”, în 2006, curator al acestei expoziții fiind Tudor Braga. De la începutul carierei, până azi, ești în permanentă ascensiune, ai participat la diverse expoziții, ai luat premii, ai realizat foarte multe lucrări. Ne poți spune, câte picturi ai făcut sau le-ai pierdut numărul, dragă Gheorghe Lisița?

Am pictat peste 1000 de lucrări. E puțin, în raport cu zecile de mii de lucrări ale unui maestru precum e Nicolae Grigorescu, de exemplu, care rămâne un model pentru mine. Un artist tânăr poate învăța multe de la Grigorescu – arta de a prinde momentul, de a căuta noi și noi subiecte, personaje, de a trasa un contur cu precizie, de a călători mult, de a merge în locuri îndepărtate sau primejdioase, pentru a reda realitatea. Nicolae Grigorescu a fost trimis și pe front, a desenat soldați, cai, scene de luptă, picta în ulei, în acuarelă, desena în cărbune, creion, folosea cele mai diferite tehnici. Pictura română, în general, e foarte bogată, variată, putem vedea, din fericire, lucrări originale, în multe muzee de peste Prut, avem de unde învăța, marii artiști au ce ne spune nouă, celor care venim după ei. Mă bucur că am fost invitat să vernisez o expoziție retrospectivă, la Galeriile Luceafărul din București. Voi prezenta acolo circa 150 de tablouri.

Gheorghe Lisița

– Ai început să pictezi în copilărie?

– Nu, eram departe de pictură. Abia după admiterea la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” am descoperit în mine această pasiune. Zi și noapte desenam, studiam natura, obiectele, oamenii, liniile, mișcarea lor, lumina, umbrele, culorile. Pentru mine, baza e pictura figurativă. Am avut noroc să întâlnesc oameni care m-au ajutat să-mi găsesc drumul. Într-o zi, stăteam la stația de troleibuz de la Banca Națională și mă uitam într-un album. Se apropie de mine pictorul Andrei Mudrea și-mi zice: „Te urmăresc de douăzeci de minute, văd cât de atent studiezi desenele din acest album. Te invit la mine în atelier”. Astfel am început să merg, în fiecare duminică, în atelierul lui Andrei Mudrea, mă primea pictorul și soția sa Tatiana Mudrea, ei m-au susținut mult la începuturi. Mergeam la ei cu mapa plină de desene, Andrei le analiza, îmi dădea sfaturi, a fost o școală foarte importantă pentru mine.

– Andrei Mudrea, la rândul său, a fost discipolul lui Mihai Grecu, deci puteam afirma că mergi pe firul tradiției picturii românești. Ce înseamnă pentru tine pictura în aer liber? Cum e să prinzi liniile și culorile „din zbor”? Ce rol are viteza în pictură?

– Viteza e totul. Mai ales când mergi să pictezi în aer liber. Pentru mine, orice ieșire în natură e foarte dură, dramatică. E o confruntare, o bătălie, un război cu natura, cu sine. Trebuie să prinzi nuanțele, mișcarea, formele, starea, să transmiți vibrația, e o nebunie! Nu-mi prea place să ies în aer liber vara, e prea mult verde. Cel mai generos anotimp, pentru pictori, e toamna, am făcut multe peisaje în binecuvântate zile de toamnă.

Gheorghe Lisița

– Ce ne poți spune despre satele basarabene, din punct de vedere pictural?

Eu le numesc „sate de argint”. Predomină griurile, mai întunecate,  mai luminoase, cu reflexe argintii. E un colorit amorțit. Un aer melancholic plutește peste satele noastre. Cu totul altfel arată satele de pe partea dreaptă a Prutului. Acolo am găsit un colorit mult mai dinamic, mai activ. Am fost în tabere de creație în România, când am absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău. M-am pomenit în altă lume, culorile sunt provocatoare pentru un pictor. Dar cel mai mult m-au impresionat romii din zona Sibiului. Am văzut mulți romi plimbându-se pe ulițe, pe câmpie, pe sub pădure. Am găsit multă expresie, dinamică, zbucium, explozie de culori. Atunci am avut o revelație – romii vor fi tema lucrării mele de licență.

Gheorghe Lisița

– Cum i-ai convins să-ți pozeze?

N-a fost ușor. Pe unii îi plăteam, dar ei stăteau cinci minute, se ridicau, plecau. Alții erau mai înțelegători cu mine, totuși, în comunitatea lor e mereu gălăgie, forfotă, ei strigă, se ceartă, sar la bătaie. Eram odată într-o familie, făceam poze, când colo, un tinerel scoate de la brâu un cuțit banditesc și sare la mine să mă înjunghie. I s-a părut că o privesc nu știu cum pe nevasta lui. Bine că au intervenit frații lui, l-au apucat de mâini, l-au potolit. Dacă vrei să le capeți încrederea, trebuie să te porți ca ei, simțeam că devenisem și eu cumva sălbatic. Am mers prin casele lor, am pictat, am făcut cunoștință și cu regele romilor. Tema mă interesează în continuare, e ceva care ține de libertate, de bucuria de a trăi. Romii beau, mănâncă, se ceartă, se împacă, dansează cu foc, trăiesc din plin ziua de azi. La polul opus, se află călugării. Am traversat distanța de la profan la sacru. Pentru masterat, am ales tema vieții călugărești – am descoperit-o când am mers la o mănăstire, mă invitase un prieten.

Gheorghe Lisița

– Prin ce te-au captivat chipurile de călugări?

Eram în perioada când făceam multe portrete. Fața unui călugăr transmite o stare de spirit care te duce spre smerenie, te adâncești în propria ființă. E spirit și duh în chiliile călugărilor. Ei îmi pozau seara, citind, la lumina lumânării. Am fost la mănăstirile de la Nicoreni, Drochia, Curchi, am o serie de portrete ale călugărilor, ale sfinților părinți. Mi-am amenajat și în atelier, la Chișinău, un colț cu icoane, candele, crucifixe, e locul unde îmi găsesc liniștea.

– S-a scris în presă că cineva ți-a comandat un tablou mare despre 7 aprilie 2009.

Da, am început tabloul, e o lucrare de proporții, mă interesează mult tema, dar m-am oprit. De obicei așa procedez când ceva nu merge. Mă opresc, las lucrarea, peste o vreme revin. Cred că la iarnă voi reveni la tabloul despre 7 aprilie, atunci am să-l finisez. Îmi plac lucrările pe teme istorice, am făcut portrete ale lui Vlad Țepeș, Decebal, Ștefan cel Mare.

Gheorghe Lisița

– În ce țări ai avut expoziții personale?

Am avut câteva expoziții în România, la Brașov, Iași, București. În Polonia, la Varșovia, am vernisat o expoziție intitulată „Moldova sunt eu” împreună cu pictorița Veronica Iftodii (2015). Tot împreună cu Veronica Iftodii am avut o expoziție la Stockholm, în incinta galeriei de artă Lyktan, cu genericul „Dor de România”. Lucrări ale mele fac parte din colecții private din Armenia, Azerbaidjan, Franța, Italia, Malta, Republica Moldova, România, Rusia, Polonia, Portugalia, SUA, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Spania, Turcia.

– Ieri a fost inaugirată expoziția ta personală „Șatra” la Filarmonica Națională „Seghei Lunchevici” din Chișinău. Felicitări! Până când o poate vedea publicul?

Expoziția „Șatra” e organizată de Centrul Cultural Artelit și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. Tematica romilor, după cum vă ziceam, mă inspiră și rămâne pentru mine un teren fertil pentru creație. Expoziția va fi deschisă până pe 30 noiembrie.

– Mulțumesc pentru interviu și mult succes!

A dialogat Irina Nechit