Pensionarii pot să-şi ridice deja compensaţiile sociale pentru 2010

521.472 de pensionari, care au un venit lunar mai mic de 900 de lei şi 33.061 familii social-vulnerabile pot să-şi ridice, începând de astăzi, compensaţiile sociale pentru perioada noiembrie-decembrie 2010. Fiecare beneficiar poate ridica de suma de 260 lei, iar dreptul de a ridica această compensaţie este valabil pentru un termen de trei ani.

Anunţul despre demararea procesului de achitare a compensaţiilor sociale a fost făcut de premierul Vlad Filat în cadrul unui briefing.

„După cum bine ştiţi, ca urmare a semnării în 2006 de către Guvernul comunist cu concernul rus „Gazprom” a unui Protocol privind livrarea de gaze naturale Republicii Moldova, tarifele la acest produs cresc periodic. În 2010, am avut două creşteri a preţului la gaze, care au atras după sine scumpiri în lanţ. Pentru ca cetăţenii cu venituri mici să poată face faţă diferenţei de tarif, în perioada rece de la începutul anului curent am acordat compensaţii sociale la 260 mii persoane. Ei au ridicat câte 390 lei fiecare, pentru trei luni. De data aceasta am extins numărul de beneficiari”, a menţionat Vlad Filat.

Prim-ministrul a spus că, pentru comoditatea beneficiarilor, a fost elaborată o formulă simplă de achitare a acestor compensaţii. Ei le vor putea ridica de la orice oficiu al „Băncii de Economii”, prezentând doar buletinul de identitate. Mai mult ca atât, lucrătorii băncii se vor deplasa în localităţile în care aceasta nu are reprezentanţe sau filiale, anunţând din timp oamenii despre acest lucru. Adică, fiecare îşi va putea ridica compensaţia în localitatea sa sau în localitatea în care se va afla, a spus premierul.

Vlad Filat a spus că Guvernul va continua să acorde compensaţii sociale şi în 2011. Sumele respective sunt prevăzute în proiectul în bugetul de stat pentru anul viitor, iar la 1 aprilie va urma o nouă indexare a pensiilor. „Ştiu că se fac diferite speculaţii la tema compensaţiilor sociale. Sunt informaţii că se încearcă dezinformarea oamenilor şi chiar ar putea avea loc sabotarea acestui important proces”, a conchis Vlad Filat.

Iniţial, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2010, au fost alocate 93 mil. lei, iar prin recentele modificări la această lege – alte 112,8 mil. lei. În total, pentru achitarea compensaţiilor sociale în noiembrie-decembrie 2010 sunt prevăzute 137 mil. lei. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.