Pensiile vor fi indexate, dar nu suficient

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei propune indexarea la 1 aprilie 2016 cu 10,1% a pensiilor și indemnizațiilor de invaliditate

pensionar1

La 1 aprilie curent, pensiile vor fi indexate cu 10,1%. Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, acest procent a fost calculat reieșind din creșterea cu 10,5% a salariului mediu în R. Moldova pe parcursul anului trecut și inflaţia de 9,7%. Experţii însă spun că această ajustare nu va asigura nici menţinerea veniturilor reale a pensionarilor la nivelul anului precedent, luând în calcul scumpirile din ultima vreme.

Mariana Şalamac

Calculele Ministerului Muncii arată că, pentru indexarea pensiilor și indemnizațiilor de invaliditate, vor fi necesare peste 715,7 milioane de lei, dintre care 678,53 mii din contul bugetului asigurărilor sociale de stat, iar 37,18 din contul bugetului de stat. După cum declara anterior în cadrul unei conferinţe de presă viceministrul Muncii Laura Grecu, banii sunt deja planificaţi în Proiectul Legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu cât vor creşte

Dacă ne referim la categoriile de beneficiari, atunci „ca urmare a indexării cu 10,1% mărimea medie a pensiei pentru limita de vârstă se va majora cu 120,37 lei pentru 518.837 de persoane; pensiile de invaliditate se vor majora cu 94,28 lei pentru 133.713 beneficiari; pensiile de urmaș se vor majora cu 60,92 lei pentru 15.229 de beneficiari, iar pensia medie a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl se va acorda pentru 1.895 de beneficiari, iar majorarea va constitui 259,34 lei”, se precizează în nota informativă la proiect.

De exemplu, după indexare, mărimea medie a pensiei pentru limita de vârstă va creşte de la 1.192 de lei până la 1.312 lei, a pensiei de invaliditate – de la 933 de lei până la 1.028 de lei, a pensiilor de urmaş – de la 603 lei până la 664 de lei, iar pensia medie pentru vechime în muncă va spori de la 678 de lei până la 746 de lei.

În cazul aprobării acestui proiect de hotărâre de guvern, începând cu luna aprilie, cuantumul pensiei minime indexate va constitui 844,71 lei – pentru limită de vârstă a lucrătorilor din agricultură; 948,84 lei – pentru limită de vârstă a celorlalţi beneficiari; 675,02 lei – invaliditate de gradul întâi; 651,84 lei – invaliditate de gradul trei; 459 de lei – mărimea pensiei de invaliditate de gradul trei.

Totodată, dacă va fi aprobat acest proiect, la 1 aprilie curent, se va indexa cu 9,7% compensația bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare și suplimente alimentare care contribuie la eliminarea din organism a radionuclizilor persoanelor participante la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl și la experiențele nucleare, pensiile militarilor și ale persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.

Va fi indexată doar partea pensiei achitată din BASS

Pentru anumite categorii de beneficiari, cum ar fi deputaţii, membrii de guvern, funcţionarii publici, aleşii locali, procurorii, unii angajaţi din domeniul culturii şi cei vamali, indexarea se va efectua doar pentru partea de pensie achitată din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS).

Calculele anexate de Ministerul Muncii la proiectul de lege arată că mărimea medie a pensiei deputaţilor va constitui 4.457 de lei după indexare, faţă de 4.048 lei în prezent. Pensia medie a funcţionarilor publici va creşte de la 1.806 lei până la 1.989 de lei; cea a aleşilor locali de la 2.172 până la 2.391de lei; cea a procurorilor de la 2.487 până la 2.739 de lei, în timp ce unii angajaţi din sfera culturii vor primi o pensie medie de 620 de lei comparativ cu 563 de lei în prezent.

Ajustarea de 10,1% este insuficientă

Economistul Dumitru Budianschi de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup consideră că prin indexarea de 10,1% Guvernul nu va asigura nici măcar menţinerea veniturilor reale ale pensionarilor la nivelul anului precedent, în condiţiile în care preţurile au crescut în 2015 cu peste 13%.

„Indexarea pensiilor este o obligaţie a Guvernului. Indexarea nu este o măsură de majorare a pensiilor, ci doar de ajustare la noile condiţii economice. În R. Moldova, pensiile sunt ultimul lucru (adică trebuie să avem condiţii foarte critice) la care Guvernul ar putea apela pentru a stabiliza situaţia macro-fiscală. Deci, această acţiune nu trebuie văzută ca pe ceva prin care Guvernul vine să „facă mai fericiţi” pensionarii, ci ca o obligaţie legală. Mai mult ca atât, în opinia mea, această ajustare nu este suficientă în condiţiile în care preţurile au crescut în 2015 cu peste 13%, ea nu asigură nici menţinerea veniturilor reale a pensionarilor la nivelul anului precedent”, a comentat expertul pentru ECOnomist.

Cele mai mari pensii

Un infografic elaborat de Expert-Grup în baza datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) pentru 2015 relevă că foştii angajaţi în domeniul aviaţiei civile, judecători, miniştri şi deputaţi ridică cele mai mari pensii. Anul trecut, primii în clasament erau foştii angajaţi în sectorul aviației civile: 625 de persoane cu o pensie medie lunară de 6.312 lei. Aproape la acelaşi nivel au fost şi pensiile sau indemnizaţiile viagere ale judecătorilor: 266 de foşti judecători au primit lunar în medie câte o pensie de 6.154 de lei. Următorii în top sunt foştii miniştri: 74 de beneficiari, care au ridicat lunar câte 5.458 de lei. De asemenea, 269 de foşti deputaţi au beneficiat de pensii în medie de 4.076 de lei. Cu peste o mie de lei mai mici sunt pensiile procurorilor – 2.833 de lei, urmaţi în clasament de lucrătorii vamali – 2.604 lei.

De cealaltă parte, foştii angajaţi din domeniul culturii au primit în medie câte 554 de lei pe lună. Situaţia este nefavorabilă şi în cazul celor 134.522 de beneficiari de pensii pentru dezabilitate, care au ridicat lunar în medie câte 934 de lei.

Nu acoperă minimul de existenţă

Cele mai recente date ale Biroului Naţional de Statistică referitoare la veniturile disponibile lunare ale populaţiei arată că în prima jumătate a anului trecut acestea au constituit în medie 1.925 de lei, depăşind cu 11,6% valoarea minimului de existenţă – 1.725 de lei lunar.

Dacă pentru angajaţi statisticile arată bine, pentru pensionari situaţia este cu totul alta. Minimul de existenţă pentru această categorie a constituit 1.445 de lei, în timp ce valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 iulie 2015 a constituit 1.171 de lei, astfel coşul minim de consum fiind acoperit la nivel de doar 81%. Faptul că pensionarii trăiesc la limită este accentuat şi într-un studiu realizat de doctorul în economie Valeriu Sainsus, potrivit căruia circa 90% din pensionari au o pensie mai mică de o mie de lei, ceea ce afectează foarte mult starea materială a persoanelor vârstnice și le împiedică să aibă un trai decent.

Opinie

Viorica Antonov, expert în politici sociale şi dezvoltare la IDIS „Viitorul”

„Indexarea anuală a pensiilor înseamnă o recuperare deplină sau parţială a pierderilor din pensie cauzate de majorarea preţurilor. Conform legislației, drept motive de indexare a veniturilor băneşti serveşte creşterea cu mai mult de 5% a indicelui preţurilor şi tarifelor la mărfuri de consum şi servicii.

Previziunile bugetare pe termen lung sunt dificile și va fi loc mereu pentru analiză din ce surse suplimentare pot fi alocați bani. Un deficit mare necesită reformarea pensiilor. Practicile internaţionale arată că pentru a asigura o fezabilitate alocațiilor de fonduri de pensii, în cele mai multe cazuri, fondurile de pensii sunt investite în obligaţiuni sau numerar şi depozite, dar e vorba de adaptarea sistemului de pensii la modelul Băncii Mondiale, sistemul cu trei piloni (pilonul 1 public, pilonul 2 obligatoriu reglementat și pilonul 3 cel facultativ). În cazul R. Moldova, sistemul clasic Pay as you go (PAYG) necesită reforme sistemice pentru a i se asigura fezabilitatea.”

SURSA: eco.md

The following two tabs change content below.