Penelope Cruz este însărcinată

Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate şi va deveni mamă pentru prima oară la începutul anului viitor, a anunţat marţi agentul de presă al actriţei spaniole.

„Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate. În acest moment, ea se află în drum spre Londra, unde filmările pentru lungmetrajul «Piraţii din Caraibe 4» sunt pe punctul de a se încheia”, se afirmă în comunicatul emis de agentul de presă al actriţei spaniole. Zvonurile despre sarcina actriţei circulă încă de la căsătoria secretă a acesteia cu actorul spaniol Javier Bardem, celebrată în luna iulie. Cei doi s-au cunoscut cu ocazia filmărilor pentru lungmetrajul „Jamón, Jamón”, de Bigas Luna, în 1992, şi au jucat împreună în 2008 în filmul regizat de Woody Allen „Vicky Cristina Barcelona”, care i-a adus actriţei spaniole, în anul următor, un premiu Oscar. Javier Bardem a fost nominalizat la Oscar în 2001 la categoria cel mai bun actor pentru rolul „Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas/ Before Night Falls” .