Pelerinajele Mitropoliei Basarabiei

În inima vechii Moldove, a sfinților de ieri și de azi

Cele mai mari atracții spirituale și de cultură ale Moldovei vechi au fost vizitate, săptămâna trecută, de un grup de pelerini ai Mitropoliei Basarabiei. Între sfintele sărbători de iarnă, când se încearcă împăcarea ortodocșilor de rit nou și de cel vechi, organizați de Centrul de pelerinaj „Emaus”, călătorii au ajuns în inima Țării Moldovei, pe urmele sfinților de ieri și de azi, ale domnilor și domnițelor din vremurile demult apuse, dar și ale marilor cărturari din toate timpurile.

Iașii în sărbători, înveșmântați în mii de luminițe, flori dar și în oameni deosebiți, un soare puternic de după Crăciun lovindu-se de „fruntea” Muntelui Sihla, unde s-a nevoit sfânta noastră Teodora, fresca originală de la Probota, ctitoria lui Petru Rareș, străvechea Cetate Neamț restaurată, cu toate misterele sale încă nedezlegate, Castelul lui A.I. Cuza de la Ruginoasa – au fost doar câteva surprize ale unui pelerinaj de două zile, irepetabil, cum unică este orice minune în viață.

“Trei Ierarhi”, unde își dorm somnul de veci Cantemir și Cuza

De la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, cea mai frumoasă ctitorie a domnului Țării Moldovei, Vasile Lupu, grupul ortodocșilor basarabeni și-a început căutările duhovnicești. Acolo își dorm somnul de veci Dimitrie Cantemir și A. I. Cuza. Pelerinii și-au aplecat privirile spre lespezile mărețelor morminte. „Aici, întors din lunga sa și grea încercare, înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir…”, citeau ei. Credincioșii au avut ocazia să se închine acolo unei alese sfințenii – moaștele sfântului Vasile cel Mare, luptător împotriva puterilor Întunericului, care spre uimirea și spaima lor, le-a făcut semn atunci și acolo, printr-o femeie chinuită, că lumea e plină de patimi și boli grele sufletești.

Înlăcrimați și plini de milă, pelerinii s-au retras la mormântul mitropolitului Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, numit de popor și cel Sfânt, care odihnește lângă zidul bisericii mari de la Trei Ierarhi. Basarabean de origine, Iosif Naniescu e considerat al doilea ctitor al Catedralei mitropolitane de la Iași. Mormântul înaltului ierarh a devenit un loc de pelerinaje continue, unde lumânările și candela memoriei nu se stinge niciodată. De acolo, de Sus, Iosif Naniescu cel mult milostiv își binecuvântează neamul spre fapte demne de pomenire. „Mitropolitul Iosif a purtat o grijă deosebită ctitoriei sale lucrând, după terminarea şi sfinţirea zidurilor, la creşterea duhovnicească şi sfinţirea sufletelor celor care veneau să se închine aici. La rugămintea compozitorului Gavriil Musicescu (un alt mare basarabean nota red.), dirijorul corului catedralei, a permis şi a susţinut prezenţa femeilor într-un cor bisericesc. A selectat cei mai buni cântăreţi şi predicatori care să înfrumuseţeze sfintele slujbe”, menționa Vasile Vasilache în volumul “Iosif Naniescu, strălucit mitropolit al Moldovei”.

Sfânta Parascheva, binecuvântarea și tămăduirea divină

În imediata vecinătate se afla Catedrala Mitropolitana, care adăpostește moaștele Sfintei noastre Maici Parascheva, una dintre cele mai iubite sfinte ale românilor, dar și ale sârbilor, bulgarilor, macedonenilor, chiar și rușilor etc. Precum am mai scris, Prea Cuvioasa a devenit cea mai populară dintre sfinţii din România, pentru că de sute de ani veghează asupra tuturor celor care îi cer ajutorul. Vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, depărtează toată neputinţa nevindecată. Numai cu atingerea raclei, susţin martorii oculari, cei care se roagă cu credinţă, simt binecuvântarea şi tămăduirea divină. Mai multe detalii vezi aici: http://jurnal.md/ro/news/moldova-straveche-fosnea-de-sihastri-208296/.

Nimeni, dar nimeni nu îndrăznește să supere pacea cuvioasei prin business mărunt în preajmă. E cu neputință, fiecare credincios lasă banul care poate și acela pentru rugăciuni.

La Hadâmbu, unde și icoanele plâng

O alta mare atracție este Mănăstirea Hadâmbu, situată la 30 km de Iași, unde se află mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Despre una dintre ele cu plâns de mir, ne-a povestit părintele Serafim, care urmărește viețile celor care vin la Hadâmbu să ceară ajutor Precistei in necazurile lor. În urmă cu 45 de ani, la Hadâmbu, a fost un mare incendiu, când cerul se înroșise. Icoana a stat pe jar și n-a ars. Trecea para pe lângă ea și nu se făcea scrum.

“Prin intermediul icoanei de la Hadâmbu, Măicuța Domnului tratează diferite boli, între care și cancerul, dar și cele mai grele patimi”, susține bătrânul călugăr. Și părintele a început să ne citească din scrisorile celor ajutați.

Mărturiile credincioșilor

„Mă numesc Marina și sunt din RM. Am venit cu soțul meu aici, la Mănăstirea Hadâmbu, plini de durere, pentru că nu puteam avea copii. Doctorii ne spuneau că nu știu cauza, iar eu nu puteam rămâne însărcinată. La Hadâmbu, am cumpărat o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni și am primit un ajutor minunat de-a avea copii. Mulțumesc, Maică sfântă, și când privesc la copiii mei, mă gândesc la tine și la bucuria pe care mi-ai adus-o în viață.”

„Mă numesc Elena, sunt din Vilca, Suceava și sunt mamă. În 2010, am descoperit o boală cruntă la copilul meu Vasile, în vârstă de 11 ani. Avea cancer foarte grav, iar doctorii mi-au spus că nu mai există șanse de scăpare, pentru că tumoarea nu se putea opera. A urmat proceduri de chimioterapie și radioterapie și alte medicamente. Doar printr-o minune tumoarea s-a desprins de pe mușchi. Medicii au rămas uimiți și nu le venea să creadă de cele întâmplate. Am terminat terapia în septembrie 2011. Acum copilul se simte foarte bine. Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru minunea văzută cu ochii mei și pentru ocrotirea întregii mele familii.”

În căutare de duhovnici și sfătuitori

Așezământ monahal de pe la 1659 (poate cu mult mai vechi), după numele ctitorului ei, Hadâmbu, fost chelar, căruia voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit un loc la Dealul Mare, din pădurea Iașilor, pentru a construi o biserică, după perioade de grele încercări, ruinări, deplânse de însuși Nicolae Iorga, în prezent putem admira acolo o mănăstire parcă „aruncată” pe pământ, din brațele lui Hristos. Biserici excepționale, înveșmântate în podoabe alese, fresce de înaltă calitate – toate realizate grație unei obști monahale profund credincioase, conduse de inimosul stareț bucovinean, Nicodim Gheorghiță, ajutați de personalități din Suceava și Iași.

Noua biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” e considerată de specialişti o capodoperă de arhitectură ecleziastică în stilul tradiţional ştefanian. Conform pisaniilor, studiate de starețul mănăstirii, Hadâmbu a fost „un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea”. În căutare de duhovnici iscusiți și sfătuitori, pelerinii găsesc la Hadâmbu fresce încărcate de chipurile celor mai însemnați sfinți români de peste veacuri, care veghează asupra Bisericii Ortodoxe Române.

Cuviosul Onufrie de la Sihăstria Voroneț, cuviosul Simion Sihastrul de la Pângărați, cuviosul Chiriac de la Bisericani, sfântul ierarh Ioan de la Râșca, sfântul Leontie de la Rădăuți, sfântul apostol Andrei, sfântul Ioan Casian, sfântul mucenic Ioan Valahul, sfântul mucenic Sava de la Buzău, sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului, sfântul cuvios Gherman daco-romanul, cuviosul Partenie de la Agapia, sfântul Petru Movilă, mitropolit al Kievului, cuviosul Iosif de la Văratec, martirul Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, cuviosul Ioan de la Prislop și mulți, mulți alții binecuvântează peste veacuri poporul nostru drept credincios. Bogat întru sfinții săi, neamul nostru nu piere niciodată.

La Probota, ctitoria lui Petru Rareș, unde fresca străbate prin veacuri

Pe umerii unei obști de măicuțe, cam de 20 de suflete, se ține în prezent ctitoria lui Petru Rareș – superba Mănăstire Probota, unde călătorii noștri au avut următorul popas. Ei au admirat așezământul restaurat, în perioada 1993-2000, finanțat, în mare parte, de Guvernul Japoniei. Zidurile au fost refăcute parțial, iar interiorul mănăstiresc în întregime. De la poartă puteau fi zărite ruinele vechii mănăstiri. Fresca din afara și din incinta bisericii este originală, de la 1532.

„Pe lângă frumusețea artistică și cromatică, Probota redă fragmente iconografice de excepție, care răspund cel mai bine cerințelor liturgice. Hramul bisericii poartă numele sfântului ierarh Nicolae. Voievozii români aveau mare evlavie la sfântul Nicolae, dar și la sfântul Gheorghe”, a menționat maica Lucia. Ea a explicat că, pictura a fost supusă unui program de restaurare, ce s-a încununat cu decernarea premiului UNESCO pentru valoarea picturii interioare.

La Probota, au fost realizate și săpături arheologice, în urma cărora s-au descoperit 21 de morminte și ruinele unor case domnești. Casele domnești se întindeau pe latura de vest până la clopotniță. Probota a fost un centru spiritual reprezentativ în context românesc. Sfântul mare ierarh Dosoftei afirma, că începuturile vieții monahale de acolo au coincis cu întemeierea Moldovei.

În chilia părintelui Ilie Cleopa

După ce și-au luat rămas bun de la măicuțe, pelerinii au urcat în mașină și au plecat spre o pensiune elegantă din Târgu Neamț. Chiar dacă se înserase de-a binelea, ei au decis să mai viziteze Sihăstria și Secu, alte două perle moldovenești. Zis și făcut. După ce au luat masa și s-au odihnit puțin, împărtășindu-și impresiile, au plecat spre cele două destinații minunate. La Sihăstria, în chilia părintelui Ilie Cleopa, au fost întâlniți de monahul Marcu. El le-a spus un cuvânt de întărire, cules de la regretatul sfânt duhovnic. „O mie de metanii făcea părintele Cleopa pe zi, când era tânăr. El zicea oamenilor: „Să nu vă împingă păcatul să urmăriți Sfânta Liturghie la televizor. Foarte multe persoane din orașe spun că obosesc la serviciu și se uită la televizor – în fotoliu, la o cafea și la o țigară. Poți să intri în televizor să iei sfânta anaforă? Sau să te miruiască preotul? Ori să săruți sfintele icoane poți? Doar cel care e bolnav la pat, e scutit să nu meargă la Sfânta Liturghie. Să mergi de dimineață, nu la jumătatea slujbei. Când preotul iese cu sfintele daruri, nu mai scoate părticică pentru acel suflet”, a spus monahul.

„O femeie cu dureri de picioare mi-a cerut papucii părintelui Cleopa să umble o perioadă încălțată cu ei. Peste o lună, a venit să-mi mulțumească pentru faptul că nu o mai dureau”, a mărturisit părintele. Pelerinii noștri după ce au văzut obiectele părintelui Cleopa din chilie, s-au dus și la mormântul său, unde s-au închinat și s-au rugat, după care au asistat la o slujbă de la Sihăstria.

La moaștele sfântului mitropolit Varlaam

La Secu, pelerinii au avut parte de momente înălțătoare la racla cu moaștele sfântului ierarh Varlaam, care a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653. Din Viețile sfinților aflăm că “vrednicul mitropolit era prețuit atât în țară cât și în afara ei. Astfel, pentru evlavia și înțelepciunea sa, el s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun și harnic, mitropolitul a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și de apărare a credinței ortodoxe, și anume: Cazania, Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și altele.”

În căutarea mâinii cu miros de crin

Părintele ghid de la Secu, Cleopa Sturza, este un prieten mai vechi al pelerinilor noștri. El i-a condus la moaștele sfinților încă necanonizați – Antim Găină și Vichentie Mălău, care au păstorit întreaga Moldovă din secolul trecut. Vrednici de pomenire, iubiți de popor și azi, care vine ca pe vremuri să îngenuncheze la moaștele lor, ca la niște părinți vii, rugători și grabnic ajutători. Prin fapte și-au câștigat nemurirea. “Părintele Vichentie Mălău a fost duhovnic și stareț al mănăstirii. Era foarte milostiv. Totul dădea, nimic nu ținea pentru el. Oricine îi intra în chilie, nu ieșea cu mâna goală. Și când nu avea ce da, se dezbrăca și își dădea cămașa. Când rămânea și fără aceasta, mai ruga câte o maică (maicile aveau câte un ban pus de-o parte) să-i sară în ajutor. Zicea: „Maică, a venit Hritos la mine, cum să-L las să plece cu mâna goală?!” Astfel, făceau și călugărițele milostenie, prin intermediul părintelui Vichentie. După ce a trecut la Domnul, mâna dreaptă a părintelui cu care a binecuvântat și a făcut milostenie, a rămas neputrezită și mirosea a crin.

Cu regret, n-o avem în raclă. Odată cu decretul din 1959, când au fost alungați călugării din mănăstiri, un părinte care avea mare evlavie la părintele Vichentie, a luat acea mână și a dus-o la o altă mănăstire cu scopul de a o păstra să nu se piardă, însă nu a fost să fie așa. După anul `89, acel părinte împreună cu starețul de la Secu și cu alți preoți, s-au dus la mănăstirea în cauză în căutarea mâinii. Cei care au fost întrebați, au spus că nu știu nimic de ea, iar cei care știau, plecaseră la Domnul. Noi ne rugăm să se întoarcă și mâna părintelui nostru”, povestește părintele Cleopa Sturza.

Un alt mare duhovnic, Antim Găină

Părintele Antim Găină a fost ucenic al părintelui Vichentie Mălău. Un mare duhovnic, trecut la Domnul tot la Secu, într-o zi de hram, pe 29 august 1974, în brațele părintelui Iustin Pârvu, stareț de la Petru Vodă. Părintele Iustin a fost ucenic al părintelui Antim. După săvârșirea Sfintei Liturghii, când s-au întors frații să-l împărtășească, părintele Antim era în picioare, îmbrăcat în cămașa albă de călugărie și cu lumânarea aprinsă. L-au împărtășit și după jumătate de oră, a trecut la Domnul. “Era foarte evlavios. Faceți fapte vrednice de pocăință, ne învăța. Tu singur, doar tu singur îți pregătești pe veci odihna sau osânda în care să petreci, tu singur îți faci Raiul și-ți pregătești cântarea, tu singur îți faci iadul și-ți pregătești scrâșnirea”, ne-a mai spus părintele Sturza. Despre acești mari duhovnici, cât și despre alte pelerinaje minunate, vă recomandăm lincul: http://jurnal.md/ro/news/sfinteniile-stravechii-moldove-211420/.

Pe muntele Sfintei Teodora de la Sihla

A doua zi, dis-de-dimineață, pelerinii noștri puteau fi văzuți urcând insistent Muntele Sihla, spre peștera unde s-a nevoit sfânta Teodora, unde visează să ajungă mulți credincioși măcar o dată în viață. Lumina soarelui de după Crăciun se lovea de creștetul montan, așezându-se blând pe umerii călătorilor râvnitori de faptele cuvioșilor noștri. Sunt locuri unde pășești cu grijă, căci zice-se, sunt încărcate de istorie și de moaștele sihaștrilor încă nedescoperite, de sute și sute de ani (http://www.jc.md/parintele-ilie-cleopa-n-am-asa-o-traista-mare-ca-sa-va-pun-pe-toti-in-ea-si-sa-va-duc-in-rai/).

“Pelerinii simt la fiecare pas mâna lui Dumnezeu pe creștetele lor. Ni s-a întâmplat să urcăm un munte, în căutarea locului unde s-a nevoit un sfânt și, ca din senin a apărut un câine mândru ciobănesc, a luat-o în fața călătorilor și le-a arătat drumul și… apoi a dispărut ca un abur. Apoi, când ne-am rătăcit pe un drum necunoscut de pe locurile sfinte dobrogene, unde sfântul Ioan Casian daco-romanul s-a înălțat la Dumnezeu, călăuză ne-a fost un vultur parcă trimis tainic să ne ajute”, a afirmat istoricul Diana Tudorovici, organizatoarea pelerinajelor de la „Emaus”.

The following two tabs change content below.