Pe loc, fiţi gata, iubiţi-vă!

Mi se întâmplă de câţiva ani buni să fiu atât de ocupată de Ziua Îndrăgostiţilor încât uit să o sărbătoresc cu cel drag. Aşa a fost şi anul trecut, când, în seara de 13 februarie, plecând târziu de la birou, ajunsesem să scotocesc rafturile magazinelor în speranţa că voi găsi un dar pentru iubitul meu. Mi-am jurat atunci, înhăţând o pocitanie de ursuleţ de pluş, că nu voi permite niciodată carierei să se aşeze înaintea vieţii sentimentale.
Dar de unde! Zi de zi o aleg pe prima în detrimentul celei de-a doua. Adevărul este că trăim în secolul vitezei: ne iubim ca la curse, facem dragoste între două rapoarte, spunem „te iubesc” numai la telefon şi ne creştem copiii în weekendurile impare.
Aşa se explică de ce, o dată pe an, de voie, de nevoie, ne vedem obligate să ne amintim că iubim. Iar uneori suntem şi iubite. Spun „ne vedem obligate” pentru că toate vitrinele magazinelor, toate revistele, toate posturile de televiziune, cinematografele, librăriile, sunt împânzite cu inimioare. Ne amintim inevitabil că a existat un moment în viaţa noastră în care inima ne bătea atât de tare încât niciuna din problemele care par atât de importante în acest moment nu mai avea valoare. Rememorăm, fie şi numai pentru câteva clipe, ce înseamnă iubirea. Şi este, recunoaştem sau nu, foarte plăcut.
Cei tradiţionalişti dintre noi pot sărbători în egală măsură Dragobetele. Important este să ne amintim. Noi vă propunem o săptămână întreagă de iubire. Sperăm că vom reuşi să vă trezim Spiritul Iubirii care să vă bucure la fel de mult precum cel al Crăciunului. Este Sărbătoare, iar noi vrem să petrecem aşa cum se cuvine!
L.A.,  mun. Chişinău
Măiestria discuţiei

Vreau să le spun cititorilor ce cred despre înţelegerea între cei ce se iubesc. Din propria mea experienţă – uneori cu greu, alteori mai uşor – am descoperit că succesul iubirii este sinceritatea. Ea este pasul fără de care nu poţi continua să păşeşti pe drumul dragostei. Sunt femeie şi mi-am dorit întotdeauna să fiu iubită, înţeleasă şi apreciată.
Acum, în familia mea persistă înţelegerea şi preţuirea. Acestea au fost zidite cu ajutorul discuţiei. Dar, aşa cum se întâmplă la multe cupluri, după o perioadă de la marele eveniment din viaţa fiecărui om (căsătoria), apar multe neînţelegeri între iubiţi. Mărunţuşurile cresc în adevărate conflicte numai din cauza că nu au fost discutate şi lămurite la timpul lor. Acestea pot distruge uneori chiar adevăratul sentiment al tinerilor care se iubesc atât de mult. Prin aceasta am trecut şi eu.
Vreau să vă dau un exemplu tuturor. Cu ajutorul acestuia poate veţi înţelege mai bine ce vreau să vă comunic. Aţi deschis vreodată o uşă care de foarte mult timp nu a mai fost deschisă? O astfel de uşă, care a ruginit între timp, se deschide cu mare greutate şi cu un sunet ce irită urechile. Alta e situaţia unei uşi care e deschisă des şi care mai este şi unsă. Să o deschizi e mult mai uşor. Cam aşa se poate spune şi despre o aşa-zisă uşă care deschide calea spre discuţie.
Dacă în comunicarea dintre îndrăgostiţi se ţine cont de sinceritate şi se dăruieşte iubire fără teama de a exagera, cuplul  va cunoaşte un mare succes în viaţa de zi cu zi. Dacă pe parcurs se rezolvă neînţelegerile mici, veţi ajunge cu siguranţă la o înţelegere perfectă de care are nevoie fiecare pereche. Soţul meu şi cu mine am preferat să ne împărtăşim sentimentele ce ne copleşesc şi aceasta ne-a ajutat enorm.
Aurica S., Cimişlia
Explozia Dragostei

Când ai o persoană iubită lângă tine, viaţa are culoare, este plină de sens; e plină de zâmbete, speranţe. Aşa o simţeam până acum. Iubirea ce o simţeam o pot compara doar cu un ocean, iar sentimentele ce ne copleşeau erau ca nişte valuri care se zbăteau mereu.
Este minunat să realizezi că, deşi a trecut, am simţit-o totuşi pe pielea mea proprie. Am simţit cum e când îl vezi în faţa ta şi nu înţelegi de ce se zbate inimioara aşa de tare, cum e când buzele noastre se simţeau atât de aproape încât nu mai realizezi ce se petrece în jurul tău. Chiar dacă eram în mijlocul străzii, noi nu vedeam pe nimeni. Eram doar noi doi şi dragostea imensă ce ne copleşea şi ne lua minţile definitiv.
Acum a trecut, nu mai există ceea ce a fost. Deja nu mai pot spune cuvântul „noi”, a rămas doar „eu” şi „el”. Păcat. A rămas doar amintirea ce ne leagă. Povestea mea este banală, deoarece ne-am despărţit din motivul că dragostea a trecut. Niciunul din noi nu este de vină. Aşa a fost să fie şi poate e mai bine. Uneori cred că nu este corect să ne dăruim sentimentul cel mai frumos în întregime, ci să-l oferim într-o doză rezonabilă.
Întâlnirea noastră a fost ca un vulcan ce a explodat cu o putere imensă şi a fost de o frumuseţe rară. După asta, şi-a lăsat doar urmele – un crater enorm din care ne ameninţă singurătatea. Probabil ca să ne amintim că a existat.
Rodica R., mun. Chişinău
The following two tabs change content below.