„PDL merită un șut în fund, iar USL nu merită să fie plebiscitat” // Interviu

Interviu cu eseistul, diplomatul şi omul politic Theodor Paleologu

Profesorul și diplomatul Theodor Paleologu vorbeşte în acest interviu despre rezultatele alegerilor în Parlamentul și Senatul României, dar și despre programul de master „Marile cărți ale civilizației europene” de la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul căruia a ținut prelegeri și cursuri ca profesor invitat.

– Vă rog să ne explicați metafora: „Am intrat în Parlament prin ușa din spate”.

E un sistem de vot destul de ciudat care este și majoritar, și proporțional totodată. Ideea e corectă ca 17% din alegători să fie reprezentați în Parlament. De aici vine colectivul proporțional. USL-ul a câștigat practic peste tot cu peste 50%, dar există totuși 17% care au votat PDL. Lucrul care îmi place e că la distribuire sunt și eu printre cei relativ bine plasați. Dar nu pot să fiu foarte încântat de rezultatul meu. Am candidat la mine în cartier. Un cartier în care există o stradă Paleologu de peste 120 de ani. Și eu, și fiul meu, și tata, și bunicul am stat acolo mereu. Am ilustrat această tradiție bucureșteană. Faptul că vine un necunoscut cu sigla USL și ia 60% evident că îmi rănește amorul propriu, chiar dacă amorul meu propriu nu este exacerbat. E o înfrângere care vine din partea unui om de care nu auzisem nimic cu două săptămâni înainte de alegeri.

– A fost un rezultat previzibil pentru PDL?

În halul acesta nu, dacă vă uitați la declarațiile mele din lunile trecute. Am spus că un rezultat de 20% pentru PDL este onorabil. Şi iată că e chiar mai prost decât am prevăzut eu. Unii dintre colegii noștri se îmbătau cu apă rece și visau cai verzi pe pereți, cum că o să avem 30% și chiar prim-ministru. Sunt gogomănii pe care nu le crede nimeni, poate doar cei care le spun. Am avut o abordare mult mai realistă. Din păcate, ce s-a întâmplat e chiar sub prevederile mele pesimiste. Pe de altă parte, PDL-ul merită sigur un șut în fund, în schimb USL-ul nu merită deloc să fie plebiscitat în felul în care a fost plebiscitat. Cei doi lideri sunt absolut lamentabili, și nu merită un asemenea rezultat himalaial. Faptul că un plagiator este plebiscitat este rușinos pentru țara noastră. Cu atât mai mult cu cât el se mândrește cu neobrăzare cu plagiatul lui. El a zis: „Așa suntem noi, plagiatorii, ne votează lumea”. Mi se pare absolut dezgustător să ai un asemenea prim-ministru care, ca un cocoș, își exaltă propria turpitudine.

– În Republica Moldova, când un partid de dreapta se aliază partidului de stânga, moare pentru alegători. În România, vedem că o asemenea alianță iese învingătoare.

Chiar dacă PSD-ul, mai mult decât alte partide, e moștenitor al Partidului Comunist – trebuie să spun că toate au o marcă PCR-istă, dar PSD-ul, sigur mai mult decât altele –, alianța contra naturii dintre PSD și PNL este o alianță „anti”. O alianță împotriva lui Traian Băsescu. Singurul punct important din programul lor este „Jos Băsescu!”. De aceea și dezbaterea electorală a fost foarte slabă din punct de vedere intelectual. Aproape de zero, pentru că nu s-a vorbit decât despre Traian Băsescu, nu au fost decât insulte dintr-o parte și cealaltă. Nu am apucat să explicăm suficient chestiuni legate de cota unică de impozitare, de TVA diferențiat sau nediferențiat, lucruri destul de importante care țin de bunăstarea fiecăruia dintre noi. Lucrurile acestea au trecut în umbra discuțiilor despre Băsescu și adversarii săi. E o hiperpersonalizare la vârf care anulează complet diferențele de persoane în teritoriu, deoarece între Budurescu și mine nu au votat persoana, au votat sigla. Dar sigla reflecta doar conflictul la vârf dintre Băsescu și ceilalți.

– Ați venit la Chișinău pentru preda în cadrul masterului „Marile cărți ale civilizației europene” de la Universitatea de Stat. Ce credeți despre inițiativă, se va consolida în timp?

Mi se pare o inițiativă excelentă. Sper să se consolideze în timp. Marea problemă este dacă după rechemarea abuzivă de către conducerea ICR a inițiatorului acestui program, Petre Guran, va reuși totuși să continue acest proiect. Asta mi se pare marea întrebare pe care trebuie să ne-o punem, pentru că în spațiul românesc multe inițiative sunt prea legate de o persoană. Ca să se instituționalizeze este nevoie de ceva timp. Inițiativa este formidabilă și fără precedent, aș spune, în spațiul românesc, în lumea academică. Seamănă foarte mult cu proiectele de Great Books din Statele Unite din anumite universități importante, cum ar fi Chicago, St. John sau Standford. Sunt o serie întreagă de universități americane care au acest tip de program. În general, la nivel de Undergraduate. Faptul că se face un asemenea program la nivel de master e o provocare interesantă pentru că studenții sunt avansați. Cei 14 studenți pe care i-am văzut zilele astea mi-au făcut o impresie foarte bună. Aș miza destul de mult pe ei, pe feed-back-ul care vine de la studenți.

– În cadrul masterului, studenții citesc 30 de cărți fundamentale. Cum, de fapt, trebuie alese cărțile pentru un asemenea master?

O provocare pentru un asemenea program este coerența tematică și dialogul dintre cărțile introduse în program. Când spun dialog, am în vedere cărţi care pot intra în dialog prin contrast, ca orientare. Să zic Voltaire și Pascal, de exemplu, sau Hume și Joseph de Maistre, sau Rousseau și Burke – un gânditor reputat revoluționar și un gânditor reputat contrarevoluționar. E un tip de punere în contrast. Dar vreau să fie o punere în contrast prin simplul fapt că sunt lucrări din altă arie culturală. Am dat ca exemplu filmele lui Akira Kurosawa, care sunt bazate pe opere din tradiția europeană: „King Lear”, „Tronul de Sânge” și „Macbeth”, „Barbă roșie” și „Umiliți și obidiți” de Dostoievski și, de ce nu, „Cei șapte samurai” pus în contrast cu „Iliada”.

E o manieră eficientă de a pune operele în dialog între ele. Sper din toată inima că acest proiect se va consolida, sper că Institutul francez își va menține sprijinul financiar. Sper ca viitorul director al ICR Chișinău să nu-l saboteze pentru că se întâmplă adesea în toate administrațiile ca cel care vine nou să strice ce a făcut cel de dinainte. Sper, pe de altă parte, în vigilența studenților pentru că studenții își doresc ceva anume și trebuie să-și dea seama că au de facto o putere în chestia asta.

– Ați menționat Universitatea St. John din Annapolis care este probabil cel mai elocvent exemplu de predare a Great Books. Studenții citesc, iar profesorii sunt cei care pun întrebări, sunt mediatori între studenți și cărți. Este aplicabilă o asemenea metodă și la noi?

Nu cred că se poate aplica întocmai. Acolo există o instituție întreagă construită pe acest principiu. Cine se duce la St. John ca student știe din start că asta va avea. La fiecare seminar sunt doi instructori care doar pun întrebări despre textul care se discută. E un contract tacit între profesor și studenți că așa se vor face lucrurile. Studenții știu din start că asta este linia pe care vor merge. Studenții știu foarte bine ce e Universitatea St. John. Nu are de a face cu un program într-o universitate de stat care este ca toate universitățile de masă din zona asta a Europei. O universitate care funcționează cu totul altfel. Vin mulți studenți la curs, profesorul vorbește și studentul pleacă acasă. Să vii cu un model cu totul opus e sigur seducător pentru unii, dar nu foarte ușor de pus în practică.

Interviu realizat de Vadim Vasiliu

Theodor Paleologu este eseist, diplomat și om politic, ambasador al României în Danemarca și Islanda în 2005-2008, deputat de București din partea Partidului Democrat-Liberal. Fost Ministru al Culturii între 22 decembrie 2008 și 23 decembrie 2009.

The following two tabs change content below.