PD respinge argumentele șefului statului și insistă pe candidatura lui Plahotniuc

lupu-bleadi

Cei 56 de deputați au publicat o declarație în care insistă că susțin în continuare candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Ei perseverează în demersul lor, în pofida refuzului șefului statului de a desemna candidatura controversatului om de afaceri, subliniind că motivele invocate de președinte nu au niciun temei juridic.

„Facem apel către Președintele Nicolae Timofti să țină cont de voința exprimată de către majoritatea absolută din Parlamentul Republicii Moldova și să acționeze în temeiul interesului național și al Legii Supreme. Declarăm în unanimitate și fără echivoc că Vladimir Plahotniuc este propus pentru a fi desemnat în funcția de prim-ministru în strictă conformitate cu prevederile constituționale, inclusiv luând act de hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015.”

„Decizia a fost formalizată de majoritatea absolută a deputaților din Parlament, iar potrivit Înaltei Curți, nu există deci niciun motiv constituţional şi democratic pentru ca Preşedintele să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru persoana care dispune de o majoritate parlamentară, fie ea adversa Preşedintelui”, se menționează în declarație.”