PCRM îşi promovează cu insistenţă drapelul

La Edineţ şi Cimişlia drapelele buclucaşe arborate în faţa instituţiilor de stat au dispărut peste noapte, la Soroca, s-a decis arborarea bicolorului

Numele primarului de Soroca, comunista Elena Bondarenco, apare iarăşi în centrul unui scandal. De această dată, consiliul orăşenesc Soroca, care are o majoritate comunistă, a decis, la iniţiativa primarului, să arboreze în cadrul instituţiei primăriei alături de tricolor, bicolorul roş-albastru afişat de PCRM la acţiunile de protest ale partidului. Decizia a fost luată pe 20 martie, curent. Consilierii din celelalte formaţiuni au părăsit în semn de protest şedinţa consiliului. Totodată aceştia au atacat decizia la Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat.

Deocamdată, drapelul nu a fost arborat. În cazul în care acesta va apărea în faţa Primăriei, consilierii din PLDM, PD şi PL intenţionează să se adreseze la procuratură. Victor Ciuvaga, consilier PLDM, afirmă că i-a prezentat personal primarului schiţele cu toate drapelele din perioada domniei lui Ştefan cel Mare. „Printre acestea nu figurează niciun bicolor roş-albastru, asemeni celui promovat de comunişti. Este cel de-al doilea drapel al PCRM şi arborarea acestuia alături de tricolor, în cadrul primăriei, este ilegală. La începutul şedinţei, consilierii PD au propus scoaterea acestei decizii de pe ordinea de zi, dar am fost ignoraţi, după care decizia a fost aprobată în lipsa noastră”, a spus consilierul.
Acum o săptămână, Elena Bondarenco, s-a aflat în centrul unui alt scandal din cauza unui panou care conţinea svastica nazistă, şi textul: „18 martie, ziua eliberării orașului Soroca, de sub ocupație fascistă germano-română”, scris în limba rusă. Panoul a fost demontat.

Aceeași soartă au avut-o și steagurile roș-albastre din Cimișlia și Edineț. Potrivit Comisiei Naţionale de Heraldică, drapelul bicolor nu are nicio valoare istorică, iar arborarea acestuia în faţa instituţiei statului este ilegală.

Menționăm că pretinsul steag al lui Ștefan cel Mare este promovat în ultima vreme de comuniști în calitate de simbol al nesupunerii civice. Pe lângă instituţiile de stat din centrele raionale Edineţ, Soroca, Cimişlia, acesta a fost arborat şi în unele primării săteşti. Cu câteva săptămâni în urmă, acesta a fost afişat în cadrul primăriei Brătuşeni, Edineţ. Viceprimarul, Valentina Grigorciuc, ne spune că nu ştie ce fel de drapel este şi că acesta a fost afişat la iniţiativa primarului.

S. C.