PCRM – fondat nelegitim?

S-a vorbit deja în presă că liderii Asociaţiei „Parlamentul-90”, cărora le-a revenit sarcina să voteze Actul de Independenţă, au cerut Legislativului să li se acorde o serie  de înlesniri: supliment la pensie în valoare de 25% din salariul deputatului, bilete la sanatoriu şi asistenţă medicală gratuită, un sediu în incinta Parlamentului pentru Asociaţie, paşapoarte diplomatice, funeralii organizate din contul statului ş.a. Actualii deputaţi, ca şi societatea civilă, au condamnat gestul neadecvat al acestor solicitanţi de favoruri.

În seara zilei de 24 august 2011, televiziunea Moldova 1 a pus pe post pelicula din arhiva studioului prezentând votarea nominală a independenţei din 27 august 1991, în cadrul căreia telespectatorii au avut ocazia să-i vadă, unul câte unul, pe toţi votanţii acelui act istoric, fiind totodată nominalizaţi cei care au lipsit de la acest eveniment important. Fostul preşedinte al Legislativului de atunci, A.Moşanu, a mărturisit recent într-un interviu că la şedinţa solemnă din 27 august 1991 mulţi deputaţi au votat tremurând, adică siliţi de valul restructurării gorbacioviste, de sutele de mii de oameni dornici de libertate, adunaţi la Marea Adunare Naţională, concretizând: „Au fost unii care, din frică, n-au venit să voteze. Un deputat s-a temut să vină din Bucureşti, după ce i s-a transmis că ar putea fi împuşcat”. Altul, adăugăm noi, fiind întrebat în cadrul unei emisiuni televizate, de ce a fost lipsă la acel eveniment istoric, a declarat că în acea zi se afla la Moscova şi că a semnat pe urmă Actul de Independenţă. În acelaşi interviu, A. Moşanu face următoarea constatare judicioasă: „Există unii care acum se laudă că au votat independenţa, dar care au lipsit de la şedinţă şi apoi au cerut lista să o semneze. Semnăturile lor nu au nici valoare juridică, nici însemnătate istorică, pentru că A DECIS VOTUL, NU ISCĂLITURA” (sublinierea cu majuscule ne aparţine).

Vorbind despre „meritele” primului Parlament, e locul să subliniem că anume acesta se face vinovat de legiferarea Partidului Comuniştilor care, pe parcursul ultimilor ani, ne-a creat atâtea probleme cu care se confruntă azi Republica Moldova. Prin decizia Prezidiului Parlamentului din 23 august 1991, Partidul Comunist al Moldovei, existent până atunci, a fost scos în afara legii. Însă peste doi ani, la 7 septembrie 1993, acelaşi prezidiu a anulat această hotărâre, comuniştilor sovietici dându-li-se dreptul de a reanima partidul de odinioară. Ca să vedeţi, nimeni dintre membrii Prezidiului primului Legislativ nu-şi asumă azi răspunderea pentru votarea deciziei respective.  Unicul dintre aceştia e Alexandru Moşanu, care, în interviul citat mai sus, şi-a cerut scuze public pentru comiterea acelei erori istorice. Azi, la un interval de două decenii, ne întrebăm cu stupoare şi mare regret: de ce  Parlamentul nu a supus votului tot atunci, după puciul de la Moscova, în aceeaşi toamnă fierbinte din 1991, decizia Prezidiului Legislativului privind scoaterea în afara legii a Partidului Comunist din Moldova? La sigur că ea ar fi fost votată!

În introducerea la volumul „Parlamentul Independenţei”, apărut în 2010, ce include documentele din acea perioadă, făcându-se referire la hotărârea din 7 septembrie 1993, prin care a fost legiferat Partidul Comuniştilor, se constată că această hotărâre, care urma să intre în vigoare doar în urma publicării, nu a mai apărut în „Monitorul Oficial”. Deci nu este legală. Şi aici apare o întrebare firească: dacă Partidul Comuniştilor activează fără a avea la bază un act cu valoare juridică, oare structurile abilitate nu ar putea să investigheze acest caz şi să declare nulă decizia din 7 septembrie 1993?

Alexandru Donos