Păziţi-vă copiii de arsuri…

Transformaţi-vă casa într-un loc fără pericole pentru copii

Veronica are trei anişori. Adineaori, era un copil vesel şi pus pe joacă. Însă, acum două săptămâni, viaţa i-a dat o lovitură, dar şi o lecţie foarte dură pentru părinţii ei. Fetiţa se juca la bucătărie fără supravegherea maturilor, s-a împiedicat şi a căzut într-o cratiţă cu apă fierbinte pe care mama o lăsase la întâmplare. Ca rezultat, fetiţa s-a ales cu arsuri pe o suprafaţă de 30 %, pe piept, mâini şi spate. Copilul a fost internat în stare gravă de şoc termic. Deşi, după două săptămâni, starea Veronicăi s-a ameliorat, peste zece zile, fetiţa a suportat o operaţie plastică.

Arsurile termice sunt unele din cele mai frecvente traumatisme la copii. Ele constituie 20 la sută din totalul traumatismelor acute la copiii de vârstă pediatrică, ne arată statistica din R. Moldova. Peste 60 la sută din toţi copii cu arsuri termice internaţi sunt copii cu vârsta până la trei ani. Astfel, anual, Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Cotaga” din Chişinău tratează 650–700 de copii care au avut de suferit de pe urma arsurilor. Este o realitate care a determinat Ministerul Sănătăţii să lanseze campania „O casă fără pericole pentru copilul tău”, susţinută financiar de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.

Arsurile. Când şi cum au loc

„Cei mai mulţi copii internaţi cu arsuri, în practica mea, au fost copii care s-au opărit cu lichidul din vasele cu conţinut fierbinte lăsate pe marginea mesei, pe podea sau în orice alt loc accesibil copiilor”, ne spune Sergiu Monu, medic combustiolog în Secţia Arsuri şi Chirurgie Plastică de la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga” din Chişinău. „Nu mai miră pe nimeni faptul că în spital sunt internaţi copilaşi care s-au opărit cu ceaiul sau cafeaua lăsată pe marginea mesei ori au căzut în cratiţa cu borş lăsată pe podea”.

Pe locul doi sunt arsurile provocate de obiectele incandescente, cum ar fi plita încinsă, rola fierbinte, fierul de călcat. Acestea pot provoca arsuri profunde. Apropo, tot mai multe mămici calcă hainele sau gătesc cu copilul în braţe, ceea ce poate duce la urmări grave.
Nu mai puţin periculoase sunt arsurile provocate de obiecte incandescente – lumânări, candele sau chiar rugurile…
„Menţionăm că arsurile nu lasă doar cicatrici sau deformări pe corp, ci pot provoca chiar decesul bolnavului. Dacă în oraşe copii se opăresc cu diferite lichide fierbinţi, lăsate la nimereală, cei de la sate sunt expuşi unui risc cu mult mai mare din cauza sobelor sau a plitelor fierbinţi.”

Primul ajutor se acordă acasă

„În caz de accident, primul ajutor îl acordă persoana care se află cu copilul. În caz de arsură termică uşoară, trebuie, în primul rând, înlăturată haina, dar nu şi în locurile prinse de corp. În jurul acestora, îmbrăcămintea va fi tăiată cu o foarfecă. E necesar ca locul afectat să fie ţinut sub un jet de apă rece timp de 5–10 minute sau, în lipsa apei curgătoare, locul afectat se scufundă într-un vas cu apă. Se aplică un bandaj steril, dar fără a efectua presiune asupra plăgii, căci, altfel, rana devine mai profundă. Neapărat, părinţii vor chema ambulanţa. În niciun caz nu trebuie de aplicat pe rană substanţe uleioase. Ele vor agrava situaţia”, este sfatul medicului, care ne mai spune: „Dacă suprafeţele afectate sunt mari, se evită răcirea cu apă. Locurile afectate se înfăşoară cu un cearşaf curat. Bolnavului trebuie să i se dea să bea cât mai multă apă, suc, ceai, căci pierderile de lichid pot provoca un şoc hipodermic, din care copilul este scos cu greu. Totodată, i se vor administra 15–20 picături de valeriană sau analgină şi se va evita expunerea la razele solare. Dacă nu există posibilitatea de a chema ambulanţa – lucru des întâlnit în satele îndepărtate – copilul trebuie de urgenţă transportat la cel mai apropiat punct medical. Chiar dacă, la prima vedere, arsura nu pare gravă, trebuie consultat medicul specialist”.

Sfaturi pentru părinţi

Medicul se adresează părinţilor: „Pentru a evita toate aceste pericole, trebuie să oferiţi siguranţă copilului chiar acasă. E necesar să ţineţi minte câteva reguli simple: să nu lăsaţi copilul fără supraveghere în bucătărie – spaţiul din casă cu un grad mare de accidentare; să stabiliţi un loc sigur pentru obiectele inflamabile – lumânări, chibrituri, candele, dar şi pentru obiectele fierbinţi; să nu beţi lichide fierbinţi când aveţi copii în braţe; să nu lăsaţi vase cu conţinut fierbinte la îndemâna copiilor…

Daniela Borodache