Pavel Stratan: „Prioritatea Cleopatrei e şcoala!”

Artistul a explicat într-un interviu de ce nu mai cântă Cleopatra. „Vocea lui Cezar se aude într-o melodie. Cât despre Cleopatra, aceasta a început şcoala şi învaţă foarte bine. Noi, părinţii, nu trebuie să mai intervenim. Acum prioritatea ei e şcoala. Îi place foarte mult să scrie. La toamnă, poate va cânta la lansarea albumului meu. Ne mai gândim până atunci”, a declarat Stratan, potrivit revistavip.net.

Natalia Gordienco are o siluetă ca a lui Jenifer Lopez

Interpreta Natalia Gordienco spune că nu are probleme cu silueta, poate mânca ce vrea şi când vrea. „Pot să mănânc şi la ora 23.00, dacă mi-i foame. Dacă văd că mă îngraş, merg la sală sau fac yoga. Silueta mea este ca a lui Jennifer Lopez. Dacă încep să mă îngraş, mă rotunjesc în zona de mijloc”, spune interpreta. Natalia a mărturisit că iubeşte la nebunie sportul, însă, în ultimele trei luni, nu a mai trecut pe la sală, deoarece este încărcată cu tot felul de evenimente. Interpreta a lansat de curând o piesă melancolică, „Când plângeam”.

Adrian Ursu are nevoie de ajutor


Interpretul şi-a schiţat un plan pentru 2011 şi, deoarece acesta este mare, nu ştie cu ce să înceapă. Adrian Ursu şi-a afişat pe pagina web că are nevoie de ajutorul nostru pentru a şti ce aşteaptă publicul în acest an de la el. Cei care vor să-i dea o mână de ajutor să răspundă la întrebările plasate pe site-ul adrianursu.md.

C.C.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu