Pavel Filip: Problema terenurilor de dincolo de drumul Râbnița–Tiraspol a fost rezolvată. Proprietarii: minciuni

Premierul Pavel Filip s-a lăudat recent într-un interviu acordat publicaţiei „Evropeiskaia Pravda” (https://www.eurointegration.com.ua) din Ucraina că negocierile în formatul 5+2 s-ar fi urnit din loc şi că actuala guvernare a reuşit să soluţioneze mai multe probleme reale ale oamenilor din regiune. Un exemplu de reuşită, dat de premier, ar fi soluţionarea problemei ţăranilor care deţin terenuri dincolo de drumul Râbniţa-Dubăsari-Tiraspol.

În realitate, niciunul dintre cei 5.500 de proprietari de pământ încă nu au primit învoire de la separatişti să-şi lucreze cota. Mai mult decât atât, nici cele circa opt milioane de lei, a câte 1.229 de lei pentru fiecare deţinător de pământ, în calitate de compensaţii alocate de Guvern pentru 2017, cu care se laudă premierul inclusiv pe site-ul său www.pavelfilip.md, nu au ajuns încă la oameni.

Documente cu date cu caracter personal, oferite separatiştilor

Solicitat de JURNAL de Chişinău, primarul de Doroţcaia, Dubăsari, Valeriu Berzan, ne-a informat că încă din noiembrie 2017, când au fost semnate cele patru protocoale dintre  Chişinău şi Tiraspol, oamenii au perfectat documentele şi le-au prezentat administraţiei oraşului Dubăsari, care este subordonată regimului separatist. Au prezentat copia actelor de identitate, a documentelor de proprietate şi a contractelor dintre agenţii economici care arendează pământul şi proprietari.

Conform înţelegerii, timp de o lună urmau să primească un certificat de la autorităţile separatiste în care să fie indicată data de când oamenii şi-ar fi putut lucra pământul. „Din păcate, nu am mai obţinut nimic. Trece şi perioada când putem semăna pământul, oamenii sunt foarte dezamăgiţi”, precizează primarul.

Moşier cu „dublă cetăţenie”

Oamenii din Doroţcaia deţin 3.200 de hectare de pământ, dintre care doar 250 în intravilanul satului, restul – în zona ocupată de separatişti. Din 2012–2013, când le-a fost interzis definitiv accesul la terenuri, o bună parte din acestea au început să fie lucrate de un oarecare Igor Dincov, agent economic cu cetăţenia aşa-numitei rmn şi cu acte în regulă în stânga Nistrului. Potrivit oamenilor, acesta a lucrat nestingherit timp de mai mulţi ani pământul, fără a le plăti ceva proprietarilor de terenuri. Din ianuarie 2018 acesta s-a prezentat şi ca agent economic, locuitor al Chişinăului, şi a început să încheie contracte de arendă cu oamenii din sat, promiţându-le câte 2.500 de lei pentru un hectar.

A încheiat contracte în baza cărora a arendat deja peste 700 de hectare de pământ. Intermediara acestuia, o femeie din Doroţcaia, care s-a prezentat Svetlana, a refuzat să ne dea numărul de contact al lui Dincov. Ne-a rugat să revenim, după care ne-a spus că el ar fi plecat în străinătate. Nici reprezentanţii primăriei nu ne-au putut explica în baza cărui mecanism tiraspoleanul şi, mai nou, chişinăueanul are acces la terenuri, de vreme ce ţăranii și agenţii economici din sat nu pot obţine permisiunea şi garanţii că îşi pot lucra nestingherit pământul.

„Dacă Dincov ar activa în aceleaşi condiţii ca noi, ne îndoim că ar avea de unde oferi câte 2.500 de lei oamenilor. Ne întrebăm, cum i se permite lui, iar nouă – nu. Nu avem un răspuns. A luat peste 50 de hectare din terenurile pe care le arendam anterior noi, dar şi de la alţi agenţi economici din sat. Întreprinderea noastră e în faliment, are peste 200.000 de lei datorii la salarii”, ne spune Vera Simionov, antreprenoare din Doroţcaia.

Ţărani fără pământ şi fără compensaţii

Simionov mai precizează că pe timpul lui Voronin şi chiar al lui Filat erau susţinuţi cu motorină, cu unele subvenţii care le permiteau să lucreze terenurile, acum deţinătorii de cote nu au primit nici măcar compensaţia de 1.229 de lei pentru 2017. „În primăvara lui 2012 am semănat peste 300 de hectare, am reuşit să strângem doar o mică parte din roada de pe ele, 25 de tone de grâu. Cum să ne aventurăm să lucrăm din nou aceste terenuri, fără nicio garanţie? Nu ne mai putem baza doar pe promisiuni”, ne-a mai spus antreprenoarea.

Secretara Primăriei Doroţcaia, Nina Diordiev, ne-a informat că vineri, 13 aprilie, autorităţile locale şi agenţii economici au avut o şedinţă la Consiliul raional. Oamenii s-au arătat indignaţi de faptul că sezonul de pregătire şi semănare a terenurilor trece, iar problema lor a rămas nesoluţionată. Totodată, aceştia s-au întrebat de ce nu au primit, deşi au trecut trei luni de la adoptarea hotărârii de Guvern, cele opt milioane, câte 1.229 de lei – compensaţie fiecărui proprietar. Reprezentanţii Guvernului i-au informat că la mijloc ar fi „o problemă tehnică”.

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu

Ultimele articole de Svetlana Corobceanu (vezi toate)