Pavel Ciobanu vrea cel puţin 4 puncte cu Suedia

FMF // Crezul lui Ciobanu nu se bazează doar pe noroc sau vise, ci şi pe capacitatea selecţionerului Gabi Balint

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Ciobanu, rămâne un optimist incurabil. Acesta nu-şi doreşte ca Moş Crăciun să-i aducă lui ceva, ci ca naţionala să acumuleze cel puţin patru puncte în dubla cu Suedia şi – de ce nu? – să se claseze pe locul doi în grupa de calificare. Crezul lui Pavel Ciobanu nu se bazează doar pe noroc sau vise, ci şi pe capacitatea selecţionerului Gabi Balint de care este mai mult decât mulţumit. De asemenea, acesta crede că, pentru prima oară în ultimii zece ani, titlul de campioană a Republicii Moldova ar putea pleca în altă parte decât la Tiraspol.

Suntem apreciaţi şi susţinuţi

– Dle preşedinte, cum a fost 2010 pentru FMF?

A fost un an foarte bun, chiar dacă, pe alocuri, am întâlnit  dificultăţi. Am reuşit să sărbătorim centenarul fotbalului moldovenesc şi 20 de ani de la fondarea FMF. Am avut invitaţi de marcă la acest eveniment, în speţă preşedintele UEFA Michel Platini. Faptul că au fost mulţi oaspeţi de peste hotare demonstrează că suntem apreciaţi şi susţinuţi.

– Dar dacă ne referim pe plan fotbalistic?

Am înregistrat succese şi pe plan fotbalistic. Naţionalele U 17 şi U 19 s-au calificat în faza următoare a preliminariilor Campionatului European. Este ceva remarcabil, mai ales că cele două echipe de juniori au avut adversari puternici. Nu putem uita nici de naţionala de seniori, condusă de Gabi Balint. În patru meciuri disputate, am acumulat şase puncte şi, cu puţin noroc, am fi putut fi mai sus în clasament. Naţionala U 23 a jucat prost cu Egiptul, sper totuşi că au înţeles că nu se mai pot face de râs în asemenea hal.

Dubla cu Suedia, decisivă

Sunteţi mulţumit de ceea ce a realizat Balint la naţională?

Mai mult decât mulţumit. Ştiam din start că am adus la echipa naţională un antrenor foarte valoros, cu mare experienţă. A lucrat la mai multe echipe, cu toate acestea au fost unele emoţii la început. Toţi ne doream să reuşească. În general, sunt mulţumit de staff-ul tehnic al echipei de seniori. Se vede o colaborare foarte bună între Balint şi secunzii săi, Ion Testimiţanu, Alexandru Curteianu, Adrian Bogdan.

–      Ce a adus nou la naţională tehnicianul român în opinia dvs.

Să nu uităm că Balint a fost şi un jucător mare, are ce le spune jucătorilor. În primul rând, i-a făcut pe jucătorii noştri să creadă în ei, să nu le fie frică atunci când ies în teren. Acest lucru s-a văzut în meciurile jucate de naţională.

Naţionala mai este în cărţi în ceea ce priveşte calificarea la Euro 2012?

Până acum da, însă va fi decisivă dubla cu Suedia. Păcat că nu am luat puncte cu Ungaria, acum am putut fi mai sus în clasament şi mai siguri.

– Credeţi că tricolorii pot furniza o surpriză în dubla cu Suedia?

Am jucat bine până acum şi nu am motive să nu cred că putem face o figură frumoasă cu Suedia. Se poate juca cu ei de la egal la egal. E important ca jucătorii noştri să fie motivaţi pentru aceste meciuri.

– Suntem deja atât de mari ca să refuzăm un amical cu Yemen?

Nu suntem mari, cum spuneţi. A fost decizia selecţionerului. Jucătorii noştri trebuiau să zboare mai mult de şase ore şi să joace pe o căldură insuportabilă. Am sperat până-n ultima clipă că vom juca cu Slovacia, dar aceasta a preferat Bosnia. Dacă ar fi fost o echipă din Europa, cu siguranţă că se juca un meci amical.

Cel puţin, un amical înaintea dublei cu Suedia

–      În iarnă, naţionala va juca meciuri amicale?

Cu siguranţă, va fi un cantonament peste hotare şi, cel puţin, un meci amical. Vicepreşedintele FMF, Radu Rebeja, poartă negocieri în acest sens. Echipa are nevoie de amicale înaintea partidelor oficiale cu Suedia.

–      FC Sheriff defila în Divizia Naţională, iar acum mai multe echipe se bat la titlul de campioană.

Uite că nu s-a adeverit că vom avea un campionat liniştit, cu acelaşi scenariu. Cinci echipe se bat la titlu şi avem cel mai echilibrat campionat din ultimii zece ani. Se spunea că FC Sheriff va reveni în fruntea clasamentului, dar nu a fost aşa. Fiecare echipă, fie şi nou-promovată, încearcă să-şi vândă scump pielea.

FC Sheriff nu poate mai mult

–      Să înţelegem că FC Sheriff e mai slabă sau celelalte echipe s-au întărit?

Ambele afirmaţii sunt valabile. Tiraspolenii joacă şi în Europa League, iar acest lucru îi costă. Dau totul în acele meciuri şi sunt slăbiţi în meciurile din DN. Nu au la dispoziţie jucători care să ar putea juca la capacitate maximă pe două fronturi. Şă nu uităm însă că şi adversarii s-au întărit. Patronii FC Dacia, FC Olimpia, Iskra şi FC Milsami au văzut că pot câştiga din fotbal, la fel ca FC Sheriff, şi au întărit echipele lor.

–      Aşadar, anul acesta, titlul ar putea să nu mai meargă la Tiraspol?

Sigur că da. Fiecare vrea acolo sus ca să câştige bani din participarea în cupele europene. Dacă trece de un singur tur, echipa primeşte de la UEFA aproximativ 90 de mii de euro. Aceştia, pentru Moldova, sunt foarte mulţi bani.

–      O altă echipă s-ar putea califica în grupele Europa League?

Păi, ce să facem acum? Să le interzicem altor echipe să se bată la titlu? Să câştige cel mai bun.

–      De ce FC Sheriff nu poate trece de grupele Europa League?

Nu au un lot valoros, mai ales după ce au plecat unii jucători la începutul anului. Nu pot mai mult. Au dat totul pe teren în meciul cu AZ, dar olandezii au jucat foarte lejer. Dacă AZ mai păstra şanse de calificare, îi rupeau pe tiraspoleni. De asemenea, nu au atacanţi de valoare. În general, asta este problema fotbalului moldovenesc, doar FC Dacia îl are pe Ghenadie Orbu. La naţională e aceeaşi problemă.

Atacanţii, problema endemică a fotbalului moldovenesc

– Ce obiective îşi pune FMF pentru 2011?

Vom continua să dăm în exploatare miniterenuri artificiale în diferite localităţi. De asemenea, intenţionăm să facem două terenuri mari, cu acoperire artificială, la Bălţi şi Costuleni.

–      Se vorbea că va fi începută construcţia unui stadion pentru naţională.

Nu s-a întâmplat asta din cauza situaţiei politice din RM. Nu este nimic clar. A fost un guvern pe un termen de un an şi ceva. Sper ca, după alegerile din 28 noiembrie, să fie o guvernare pentru patru ani şi să putem construi o arenă pentru naţională.

–      Pe 17 decembrie va fi organizată Gala Fotbalului Moldovenesc…

Am reflectat asupra faptului dacă merită să mai organizăm Gala, având în vedere că am sărbătorit anul acesta 100 de ani ai fotbalului moldovenesc. Tradiţia e tradiţie şi trebuie să fie desemnaţi cei mai buni jucători pe posturile lor, cel mai bun antrenor şi jucător ai anului.

–      Unii antrenori spun că nu văd care dintre jucători ar merita titlul de cel mai bun jucător al anului.

Anchetele deja au fost completate şi au fost desemnaţi câştigătorii. Nu putem încălca tradiţia. Băieţii au muncit, iar acum trebuie să-şi primească premiile.

Interviu realizat de Vitalie Hadei