PAUL GOMA ȘI SECRETARIATUL

CA ERĂ A ÎNFUNDĂRII PROBLEMELOR DE INTERES NAȚIONAL

Pe site-ul jurnal.md a apărut o informație privind revenirea lui Paul Goma acasă (http://jurnal.md/ro/news/vor-revenirea-acasa-a-lui-paul-goma-1158138/). Unele afirmații, care mi se atribuie mie în mod eronat, sunt aproximative sau incorecte. Nu e prima oară când ziariștii noștri, grăbiți, prind ceva din zbor și rămân cu ceea ce li s-a părut că au auzit pe după ureche. Dl Ion Păduraru, secretar general la Președinția R. Moldova, vine mai jos cu un comentariu impecabil, în care pune la punct toate datele juridice ale problemei.

Într-adevăr, Paul Goma e cetățean al Republicii Moldova. Subliniez, fără nici un aport al vreunei structuri de stat și doar cu bunăvoința și concursul unor persoane concrete, fără funcții sau în anumite funcții, care au acționat pe cont propriu, dezinteresat, cu o singură dorință expresă – de a-l vedea cât mai degrabă acasă pe mare nostru scriitor Paul Goma. E adevărat și faptul că nu există nici o piedică pentru ca fiul dumnealui, Filip, să primească prin aceeași procedură juridică pașaport moldovenesc. În privința soției dlui Goma, problemele sunt mai complicate și depind întru totul (deocamdată) de instituțiile abilitate ale Statului Român, unde s-au și făcut demersurile necesare.

Alta e problema în chestiunea revenirii lui Paul Goma acasă. Nefiind nici politician, nici om de afaceri (ceea ce la noi e cam același lucru!), adică fără bani, aflându-se la o vârstă înaintată (78 de ani împliniți), bolnav, imobilizat într-un cărucior din cauza unor reumatisme contactate în pușcăriile comuniste, el nu poate „reveni oricând”, cum zice cu nonșalanță I. Păduraru (și oricum), pur și simplu, pentru ca să coboare din tren și să se pripășească undeva prin preajma gării din Chișinău. Cam așa ar vedea dl secretar general al Președinției și puzderia de funcționari din structurile de stat de la noi (nu zic oamenii politici, pentru că până la ei e departe-hăt!) revenirea lui Goma în Basarabia. De aceea un grup de intelectuali a și propus Președintelui Timofti o soluție politică a problemei. Deși comentariul dlui Păduraru la care ne-am referit mai sus sfârșește imperativ: „Fără politică!”, am reieșit din faptul că personalitatea și destinul lui Paul Goma nu sunt pentru noi un caz particular oarecare care trebuie tratat doar în buchea seacă a legii, ci țin (ar trebui să țină) de politica națională a Republicii Moldova. Respectiv, e absolut necesar ca problema revenirii marelui nostru compatriot la baștină să fie preluată și gestionată de instituțiile fundamentale ale statului. Am propus Președinției să se ocupe de acest lucru (a se vedea „Jurnal de Chișinău” din 26 iulie 2013: http://jc.md/2013/07/26/sarbatoarea-limbii-romane-cel-mai-potrivit-moment-de-revenire-acasa-a-lui-paul-goma/

Ca unul care cunoaște bine dedesubturile politicii moldovenești, dar și specificul muncii în cadrul instituției prezidențiale, pot să spun cu fermitate că, în actuala configurație politică doar Președinția era în stare să ducă această sarcină (repet, de interes național!) la capăt. Dacă s-ar fi dorit, adică dacă dl Președinte Timofti ar fi dat dovadă de voință politică, ar fi fost prea de ajuns câteva zile ori, să spunem, câteva săptămâni pentru a pune la punct toate detaliile revenirii lui Paul Goma acasă. Din nefericire, avizul birocratic al problemei a căzut în „grija” dlui Ion Păduraru. Stalin a spus odată, în glumă, dar cu multe subînțelesuri, actuale și azi: „Istoria omenirii cunoaște trei ere: era matriarhatului, era patriarhatului și era secretariatului”. Dl Păduraru, fiind întruchiparea deplină a SECRETARIATULUI, adică Secretar General, a făcut tot posibilul, mai întâi, să bagatelizeze problema printr-o interpretare „fără politică”, ca pe un caz comun pur juridic, (numai) de dobândire a cetățeniei, apoi s-o treacă pe linie moartă. Înțeleg că judecătorul Ion Păduraru, care în 1989 îl judeca (e adevărat, cu achitare) pe Andrei Țurcanu pentru „tulburarea ordinii publice” și avocatul de mai târziu nu poate să vadă altfel lucrurile decât prin dioptriile cazuisticii jurisprudenței. Posibil, mai e ceva la mijloc. Am impresia că funcția de șef al administrației prezidențiale, care este, totuși, o funcție politică, îl depășește pe Ion Păduraru, chiar în situația actuală, când instituția la care dânsul „slujește” este un fel de a cincea roată la căruța politicii moldave. Am și argumente. Odată, întâlnindu-l întâmplător în stradă, l-am întrebat, firește, ce se aude cu propunerea noastră ca Președinția să-și asume inițiativa aducerii lui Goma la baștină. „Nu, mi-a răspuns dânsul, Președinția n-are asemenea împuterniciri. Dacă Goma vrea să vină, nu are decât. Președinția poate să-i ofere un bilet de intrare la Adunarea solemnă de la Palatul Național închinată zilei Independenței.”

B-r-r-r-r!…

„Nahren, i-am spus atunci, pe înțelese, dlui Secretar General, adunarea voastră lui Paul Goma? La ce-i trebuie lui și, în genere, cui îi trebuie această „independență”, acest stat, Președinția, Guvernul, Parlamentul, aceste clădiri spilcuite din centrul Chișinăului, pentru care nu există omul concret și pentru care valoarea nu contează?” I-am mai spus că există o singură soluție, una capitală: să se treacă cu buldozerul și să se facă una cu pământul tot ce arată a fi clădire de mâna omului, iar „populațiunea” de funcționari să fie încărcată, ca în 1949, în vagoane de vite și dusă, toată, la Amur sau la Novaia Zemlea și, în locul lor, să fie aduşi aici calmuci, ciuvași și alte noroade. Parcă ar fi mai bine (cel puțin mai pe înțeles) cu iurtele mongole decât cu o președinție, un guvern și un parlament ca acestea pe care le avem, cu toți secretarii lor generali, șefii de direcții, consilierii de stat etc., etc.

Deși, recunosc aici în final, nu mă părăseşte nici bănuiala că și altceva e la mijloc, că un șobolan sau, poate, o pustietate de rozătoare lucrează de zori, pe ascunselea, ca Paul Goma să nu mai vadă niciodată pământul Basarabiei sale dragi. S-ar putea cândva să vin și cu argumente în acest sens. Deocamdată i-aș sugera dlui Președinte Timofti că Paul Goma și Secretarul General sunt entităţi incompatibile și ar trebui cumva urgent (dar foarte urgent!) separate.

Stalin a spus odată, în glumă, dar cu multe subînțelesuri, actuale și azi: „Istoria omenirii cunoaște trei ere: era matriarhatului, era patriarhatului și era secretariatului”. Dl Păduraru, fiind întruchiparea deplină a SECRETARIATULUI, adică Secretar General, a făcut tot posibilul, mai întâi, să bagatelizeze problema printr-o interpretare „fără politică”, ca pe un caz comun pur juridic, (numai) de dobândire a cetățeniei, apoi s-o treacă pe linie moartă.

Andrei Țurcanu