Patul, mai scump decât familia

În zori, Verunea a răsărit în prag. În loc de „Bună dimineața și bine ai venit acasă, dragul meu” ea, foarte calmă, i-a zis: „Eu nu mai vreau să trăiesc cu tine! În lipsa ta mi-am găsit dragostea adevărată”. În acele clipe gelozia i-a înfipt un cuțit în inimă lui Vlad. Voia să-l omoare pe bărbatul care-i furase inima nevestei lui legitime, cu care avea trei copii. N-a avut replică la vorbele ei. Durerea era mai presus de cuvinte. A ieșit afară, a tras aer în piept, s-a uitat la cer. Încerca să-și limpezească gândurile, dar nu era în stare. A stat așa încremenit ca o stană de piatră vreo jumătate de oră. În cele din urmă, și-a zis: „Eu, creștin crescut în biserică, să fac moarte de om?! Nu se poate! Dacă patul e mai scump pentru ea decât familia și dacă atât de repede a uitat tot ce a fost frumos între noi, a uitat cum m-am zbătut ca s-o scot din ghearele morții, nu am ce să-i fac”.

Nu a certat-o, nu a făcut scandal. S-a închis în sine. A intrat într-o depresie puternică. Iar ea făcea tot ce poftea. Îl ignora în totalitate. Se ducea deschis la întâlnire cu celălalt. Vlad deapănă mai departe firul poveștii: „Începuse perioada cea mai neagră din viața mea. Nu voiam nimic. Am ajuns să cred că de tot necazul ce s-a abătut asupra mea numai moartea mă poate salva. După mai multe zile adumbrite de gânduri negre, în cele din urmă am hotărât să mă întorc în Rusia să muncesc, să muncesc, ca să uit de necaz și să-mi pot întreține copiii. Domnul m-a ajutat. M-am angajat la un stăpân tare de treabă la care am muncit zece ani. Eram și paznic, și grădinar la vila lui luxoasă. Acolo îl luam pe timp de vară pe băiatul mai mare ca să-și câștige propriul ban, apoi și pe cel mijlociu. Banii câștigați îi trimiteam acasă”.

Iar Vera, care-i declarase sus și tare că nu mai dorește să conviețuiască cu el, nu se grăbea să-i ceară divorțul. Îi convenea varianta – soțul legitim să muncească peste hotare și să-i trimită bani acasă, iar ea să se distreze cu amanții. Și, cum vă spuneam, făcea tot ce poftea. Fără să se consulte cu tatăl copiilor, a hotărât să se mute cu traiul în satul vecin. Cu banii trimiși de Vlad a cumpărat o casă acolo. A stricat casa lor, transportând materialele de construcție la noua gospodărie. Nu-i greu de imaginat ce a trăit Vlad când s-a întors acasă. Inima lui s-a umplut din nou de durere și de necaz. Dar de data aceasta deja i-a crăpat răbdarea.

Hotărât, i-a declarat soției: „Ajunge! Eu mă spetesc muncind printre străini, iar tu acasă faci „mănăstiri”. Cu ce o să pot o să ajut copiii, dar tu descurcă-te cum te duce capul. De acum încolo de la mine nu mai vezi niciun ban. Treaba ta cu viața ta!”. Și a intentat proces de divorț.

Și tata și fiul, infestați cu HIV

Dar suferințele nu se termină aici. Vorba proverbului, „Fugi de dracul și dai peste tată-său”. S-a întors Vlad în Rusia cu gând să-și refacă viața. Muncea la același stăpân. Între timp făcuse cunoștință cu o rusoaică destul de drăguță cu care conviețuia fericit în concubinaj. Alături de el muncea și fiul mai mare, ce se întorsese din armată. Și viața parcă prindea contur. Însă fericirea n-a ținut mult. O altă realitate care era mai mult decât putea suporta l-a lovit ca un trăsnet. Fiul ce muncea cu el s-a îmbolnăvit. O banală răceală a dat complicații și băiatul a ajuns la un spital din Moscova. Acolo medicii aveau să-i comunice o veste absolut neașteptată – băiatul era infectat cu virusul HIV.

Tatăl a simțit atunci un fior de gheață în stomac. L-a privit drept în ochi pe fiu. Era şocat și el. Avusese o relație întâmplătoare cu o domnișoară din mahala, un singur contact sexual neprotejat, dar niciodată nu s-a gândit că ar putea deveni victima acestui virus îngrozitor. Nici în acel moment nu-i venea să creadă. În adâncul sufletului își alimenta speranța că este o eroare. Au mers și au repetat analizele la cel mai mare centru diagnostic din Moscova. Același verdict. După ce a trecut starea de șoc, tatăl și fiul au început să caute cât mai multă informație referitoare la această boală, care a ucis peste 25 de milioane de oameni. Au citit tot ce au găsit pe internet despre HIV/SIDA și au înțeles că trebuie să înceapă să urmeze cu strictețe tratamentul. Cu cât mai repede cu atât mai multe șanse de supraviețuire. Așa au și făcut.

Fiul s-a întors în Moldova, s-a înregistrat și a început tratamentul. Încet-încet, el s-a împăcat cu acest statut. Muncește, duce o viață normală, fiind conștient că are aceeași speranță de viață ca un om sănătos. Angajat în lupta cu boala fiului era și Vlad, care, foarte curând, peste un an, avea să descopere că este și el seropozitiv. „Continuam să muncesc la Moscova. Am nimerit la spital în urma unui atac de cord, unde am stat zece zile. În ziua când trebuia să fiu externat, șeful secției m-a invitat în cabinetul dumisale. Nu-mi trecea prin cap de ce mă poftește la el. Credeam că vrea să-mi dea extrasul privind tratamentul. El însă m-a luat pe departe ca să-mi spună în cele din urmă că am și eu în sânge infecția HIV. S-a mirat că am primit vestea liniștit. El se aștepta să-l întreb cât mai am de trăit, așa cum îl întreabă majoritatea seropozitivilor în astfel de momente. Eu însă nu m-am stresat. I-am spus calm că și băiatul meu e cu acest statut și că atâta informație am în creier despre HIV/SIDA încât nu am nevoie de consiliere psihologică.” După acest verdict dur, Vlad s-a întors în Moldova. Era convins că boala vine de la fosta lui soție care schimba bărbații ca șosetele. Dar testul a arătat că ea este seronegativă. Și atunci bărbatul a înțeles că l-a „decorat” pe viață ruscuța drăguță cu care a concubinat.

Gustul iubirii adevărate

Sunt cinci ani de când Vlad a descoperit că este seropozitiv. Nu face dramă din suferința lui, s-a învățat să trăiască cu ea. La fel ca fiul său, muncește și se bucură de viață. Face parte dintr-un ONG care-i unește pe acești bolnavi, respectă tratamentul, participă activ la toate campaniile de informare. Acum doi ani, în cadrul unei tabere de vară de la Vadul lui Vodă, și-a întâlnit adevărata dragoste, pe Irina, o femeie deosebită, cu un an mai mică decât el. „A fost dragoste la prima vedere. După acea tabără de vară, am început să comunicăm pe rețelele de socializare și să ne spunem secretele unul altuia. De la o zi la alta descopeream că ne unesc foarte multe lucruri. Amândoi suntem seropozitivi. Și ea, la fel ca mine, are trei copii cam de aceeași vârstă cu ai mei. Suntem amândoi romantici, sentimentali. A trecut și ea prin mai multe greutăți. Cu câțiva ani în urmă i-a decedat soțul. Iar necazurile ei s-au amplificat atunci când a fost infectată cu virusul HIV la spital în timpul unei transfuzii cu sânge netestat…

După un an de relație am hotărât să ne unim destinele. Am cerut-o în căsătorie în fața tuturor colegilor din grupul nostru. În aplauzele lor i-am pus inelul pe deget. A fost foarte frumos, emoționant. Nu voi uita niciodată acest moment unic. Și iată, de aproape doi ani, suntem o familie. Ne trăim zilele cu voie bună și înțelegere într-o casă bătrânească pe care am cumpărat-o de la o mătușă în satul meu de baștină. Culmea bucuriei sunt discuțiile pe care le întreținem pe orice temă, participările noastre la toate întrunirile, concursurile din cadrul organizațiilor noastre. Sunt mândru că soția a câștigat pe plan naţional un concurs cu povestea ei e viață. Avem aceleași gânduri, viziuni, aceleași bucurii și dureri. Acum am înțeles și eu ce gust are o iubire adevărată”, și-a încheiat Vlad povestea, privindu-mă cu ochii lui senini de culoarea cerului.

The following two tabs change content below.