Patru tone de gunoi, adunate în două ore

„Hai, Moldova, să facem curăţenie!” este o acţiune care va demara pe 16 aprilie curent. Organizatorii au adunat sâmbătă copii, militari şi angajaţi ai primăriei în parcul „Valea Trandafirilor” din capitală pentru o „repetiţie generală”. Deşi la acţiune au fost invitate 600 de persoane, printre care premierul Vlad Filat şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au răspuns invitaţiei circa 300 de locuitori ai capitalei, cei doi oficiali însă nu s-au prezentat.

De dimineaţă şi-au făcut apariţia funcţionarii de la primăria Chişinău şi circa o sută de militari. Echipaţi cu greble, hârleţe şi lopeţi, aceştia au strâns gunoiul lăsat de chefliii capitalei. „Ne-au anunţat azi dimineaţa (sâmbătă – n.a.) că vom face curăţenie în parc. E murdărie, ca după iarnă, dar nici oamenii nu au strâns după ei”, ne-a spus unul dintre soldaţi în timp ce curăţa marginea trotuarului.

„Aici fac mişcare, acasă mă uit la televizor”

În timp ce militarii munceau de zor, copiii unei şcoli din capitală aşteptau cuminţi să primească saci şi mănuşi. Odată ce au căpătat instrumentele, s-au împrăştiat prin parc să strângă gunoiul lăsat de chişinăuenii cheflii. „E mai bine decât să stau acasă şi să nu fac nimic”, spune Mia Barbăroşie.

„Oamenii ar trebui să înţeleagă că natura ne hrăneşte”, crede Aştor. Micuţii i-au îndemnat pe oameni să păstreze curăţenia.

„Fetiţa noastră ne-a vorbit despre această acţiune. Am acceptat şi eu, şi soţia. Mi se pare un lucru bun, cred că ar trebui să participe mai multă lume”, ne spune unul dintre părinţi.

Angajaţii primăriei ne-au declarat că oamenii gospodari, primăvară, fac ordine la ei în curte. „Şi noi ar trebui să strângem după noi”, a spus Luminiţa Suveică, şefa Direcţiei Sănătate a Primăriei mun. Chişinău.

Expoziţie cu vânzare

Organizatorii au rămas mulţumiţi de acţiunea care a avut loc, au reuşit să strângă în două ore circa patru tone de gunoi. „E o zi superbă. A venit multă lume. Profesorii au venit cu elevi, care sunt entuziasmaţi”, menţionează Nadejda Cebotari, organizatoare.

Coordonatorii proiectului au menţionat că cele mai inedite obiecte găsite în parc au fost expuse în cadrul unei expoziţii improvizate. Printre obiectele găsite în parc se numără tigăi, pahare vechi, un berbec de pluş, umbrele, încălţăminte. Nimeni nu a vrut să achiziţioneze aceste obiecte.

„Hai, Moldova!” este un proiect implementat cu succes în mai multe ţări. Acesta presupune o mobilizare pentru a face curăţenie toată ţara în acelaşi timp. În Republica Moldova, proiectul se va desfăşura pe 16 aprilie.

Marina LIŢA

 

 

 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)