Patru miniştri din Republica Moldova au studiat la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi

Şi primarul Chişinăului este absolvent al Liceului „ Costache Negruzzi”

Patru membri ai Guvernului Republicii Moldova au studiat la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi. Grupului de miniştri i se adaugă guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cel care a absolvit Liceul „Costache Negruzzi”, în 1997.

Prorectorul Universităţii „Al.I. Cuza”, prof. dr. Gheorghe Iacob, ne-a ajutat să îi descoperim pe toţi cei cinci basarabeni, studenţi sau doctoranzi ai instituţiei din executivul Moldovei. „Avem mai mulţi „ieşeni” la Chişinău decât în Guvernul României, unde, din cunoştinţele mele, nu este momentan niciunul”, a spus prorectorul Gheorghe Iacob. Însuşi premierul Vlad Filat a terminat Dreptul în 1994, fiind coleg de an cu ministrul Justiţiei Alexandru Tănase. În anul III, respectiv anul universitar 1992–1993, lor le-a predat actualul decan al Facultăţii de Drept şi judecător la Curtea Constituţională, prof.dr. Tudorel Toader, care atunci ţinea seminariile de Drept Penal şi Drept Procesual Penal. „Au fost mai mulţi absolvenţi buni în generaţia aceea. Mulţi dintre ei făcuseră şi literele, cazul lui Alexandru Tănase, care a terminat tot aici, fiind coleg cu un frate de-al său. În acelaşi an au mai fost Dragoş Blănaru, care acum este cadru didactic la o universitate din Chişinău, Victor Munteanu de la Fundaţia „Soros” sau Alex Tureanu, parlamentar în mandatul trecut”, a spus prof.dr. Tudorel Toader.

Alexandru Tănase a fost în timpul facultăţii reprezentantul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. „Atunci se dădea admitere, era repartizare la absolvire şi puţine locuri, dar erau mulţi basarabeni. Am avut încredere în ei ca studenţi. Erau oameni maturi în atitudine, comportament, studii. Erau oameni serioşi. Am ţinut legătura şi cu Victor Munteanu, şi cu Tănase. Relaţiile mele cu lumea juridică din Republica Moldova au evoluat constant. Prin aceste legături cu facultăţile de acolo, programele de colaborare, le-am văzut evoluţia şi după finalizarea studiilor”, a declarat decanul Tudorel Toader.

Vlad Filat a iniţiat şi condus mai multe afaceri la Iaşi, între 1994 şi 1998, fiind director general la RoMold Trading SRL şi preşedinte al consiliului administrativ al Societăţii „Dosoftei”. În 1996, actualul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, a terminat Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Finanţe. Între anii 1995 şi 1998, vicepremierul Ion Negrei a urmat studiile de doctorat în cadrul Facultăţii de Istorie, pe care nu le-a finalizat din motive familiale. Şi Loretta Handrabura, ministrul adjunct în cadrul Ministerului Educaţiei, a absolvit doctoratul în Filologie în 2000, în cadrul Facultăţii de Litere. (ziaruldeiasi.ro)