Nicolae Negru: Patriotismul şi patriotismul statal

O declaraţie recentă a lui Marian Lupu ne provoacă la o discuţie despre patriotism. Despre patriotismul statal în special. Căci, se ştie, hotarele patriei şi ale statului nu coincid întotdeauna. Spunea Mihail Kogălniceanu, despre care dl Lupu, sunt sigur, are cunoştinţă: ”Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istoria naţională istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”.

Marian Lupu a dorit să ne demonstreze volumul patriotismului său statal atunci când a declarat că nu va fi prezent la manifestările de 1 decembrie, din motiv că se autoidentifică drept moldovean şi nu poate sărbători ziua naţională a unui stat străin. Din punctul nostru de vedere, el a greşit un pic măsura, căci patriotismul, inclusiv cel statal, trebuie consumat, ca şi mierea, în doze mici, cu linguriţa, ca să nu facă rău la imagine. Luat în doze mari, patriotismul este mai jenant decât inepţia.

În general, patriotismul statal are un anumit rost, care nu poate fi negat, iar în unele cazuri are chiar şi un farmec, pe care îl observăm prin alte părţi. Alteori însă patriotismul şi statul se exclud reciproc. Ceea ce nu înseamnă că un cetăţean ”nepatriot” nu plăteşte un anumit tribut cuvenit statului respectiv.

Patriotismul sovietic, care li se inocula popoarelor sovietice, era respins în mod legitim de popoarele care se simţeau ocupate. Chemările de a strânge rândurile în jurul PCUS îi lăsau rece pe majoritatea estonienilor, lituanienilor, letonilor, georgienilor, precum şi pe unii moldoveni, ceea ce putea fi taxat în mod constituţional şi în baza tratatelor internaţionale drept lipsă crasă de patriotism. Şi dacă unii dintre ei se încumetau să marcheze unele evenimente legate de istoria Estoniei, Lituaniei, Letoniei sau, doamne fereşte – a României, erau calificaţi drept criminali şi nebuni, cu toate consecinţele ce derivau din aceasta. Cunosc o persoană care provoca stupoare printre colegii săi când, la meciurile selecţionatei URSS, fie de hochei, fie de fotbal, ţinea cu echipele adverse. Până la urmă, a trebuit să renunţe a mai viziona meciuri sportive în public, din motive de securitate personală.

Până şi patriotismul moldovenesc, care aproape că nu exista în forma pe care o afişează astăzi dl Lupu, prezenta un pericol pentru patriotismul sovietic, iar patriotismul ce se raporta la istoria noastră interbelică era tratat ca o pură diversiune. Din fericire, nu e nimic veşnic sub soare şi astăzi cei care se consideră români nu mai sunt vânaţi de NKVD sau KGB, ci de SIS. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, e altă zeamă de peşte. Nu cred că toţi cecenii se simt astăzi mândri la vederea steagului rus, ei alimentând prin atitudinea lor relativitatea patriotismului statal.

Spunea odată dl Lupu că talia sa nu-i permite să fie umbrit de cineva. Acest avantaj însă, în anumite situaţii, se poate transforma în handicap. Gafele, gesturile neîndemânatice sunt mai vizibile în cazul lui. Un moldovean ”pur”, cum se pretinde el, este motivat nu mai puţin decât un moldovean român să sărbătorească ziua de 1 decembrie. Asta deoarece a fost pentru prima dată, după sfâşierea din 1775, apoi din 1812, când Moldova s-a văzut reunită în hotarele sale fireşti, din perioada lui Ştefan ce Mare. Orice moldovean, oricât de ”românofob” ar fi, dacă ţine la moldovenismul său, nu poate să nu-şi dea seama că unirea moldovenilor în aceleaşi hotare este un eveniment deosebit, mai ”progresist” pentru existenţa şi conservarea fiinţei lor etnice, decât vieţuirea în cotloane imperiale diferite. Desigur, dacă nu ne vedem în anumite posturi imperiale sau postimperiale. Dacă moldovenii sunt un popor ”adevărat”, cu conştiinţă de sine, cu inimă şi cap, nu numai cu stomac şi gât, ei trebuie să se comporte ca toate celelalte popoare. Ca poporul curd, de exemplu, ca poporul osetin, ca poporul – de ce nu? – evreu… Să nu conteze pentru moldoveniştii noştri faptul că o dată în istorie, în pofida tuturor piedicilor, în pofida deznaţionalizării la care au fost supuşi, moldovenii au reuşit să se unească? Faptul că, alături de ei erau, după cum spunea Kogălniceanu, ”românii din Valahia, cu care suntem fraţi şi de cruce, şi de sânge, şi de limbă, şi de legi” şi românii din Transilvania, de unde sunt veniţi moldovenii, să fie un motiv serios de a ignora unirea majorităţii moldovenilor în hotarele unui singur stat?

Dacă dl Lupu nu doreşte să onoreze trecutul, el trebuie, cel puţin, să onoreze viitorul moldovenilor, considerându-se moldovean. Însă el, se vede, simulează moldovenismul, dorind să bage patriotismul nostru în cadrul foarte strâmt al hotarelor trasate de Molotov-Ribbentrop. Nu este primul şi, probabil, nici ultimul. Din fericire, între el şi Voronin există o diferenţă. Şi sper ca aceasta să se manifeste nu numai prin numărul de scaune pe care le ocupă fracţiunea PD în Parlamentul RM.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)