Patriarhul Kiril al Moscovei merge astăzi la Bucureşti. El va duce un fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov

Foto: Nadejda Roşcovanu

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii va merge astăzi, 26 octombrie, la Bucureşti, unde va lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, precum şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit Patriarhiei Române, Patriarhul Moscovei ar urma să ajungă la Bucureşti joi, la ora 16.45, şi va aduce din Rusia un fragment  din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.

Patriarhul Kiril va participa la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care au început marţi, când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei. Joi, de la ora 17.00, va avea loc procesiunea “Calea Sfinţilor”, care urma să aibă loc marţi, dar a fost amânată din cauza ploii. În timpul acesteia, pe lângă icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sfântului Serafim de Sarov.

Vineri, când este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou, Liturghia va fi oficiată, de la ora 9.00, la Altarul de vară  de lângă Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel, Patriarhul Kiril, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Anastasie, şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe şi ierarhii români prezenţi la hram.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la un Te Deum care va marca zece ani de la înscăunarea Patriarhului Daniel, iar la ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, va avea loc şedinţa solemnă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În cadrul şedinţei solemne, Întâistătătorii sau şefii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe vor prezenta expuneri cu privire la Dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist şi importanţa libertăţii religioase astăzi.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)