Pasul lui Andrei

sursa-basarabia-md

PAS, PPDA şi PLDM au convenit să susţină candidatura Maiei Sandu la prezidenţiale

Aşa cum arată sondajele de opinie publică, un candidat comun din partea partidelor proeuropene, antioligarhice are şanse mai mari să acceadă în turul doi şi să câştige alegerile prezidenţiale. După aproape două luni de negocieri, cele trei partide proeuropene Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr”, condus de Andrei Năstase, Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, condus de Maia Sandu, şi Partidul Liberal-Democrat din Moldova, condus de Viorel Cibotaru, au decis să susţină candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.

Anunţul a fost făcut de liderul PAS, Maia Sandu, după ce liderii celor trei partide au avut miercuri o întrunire în cadrul căreia au ajuns la o înţelegere. Maia Sandu a anunţat că cel de-al doilea sondaj realizat cu sprijinul financiar al Fundaţiei „Konrad Adenauer” i-a acordat mai multe şanse de câştig în primul tur şi că ar putea să-l învingă pe candidatul socialiştilor, Igor Dodon, în cel de-al doilea tur. „Din punctul nostru de vedere, confirmat şi de sondajele de opinie publică, un singur candidat are mai multe şanse să acceadă în turul doi şi să-l învingă pe Igor Dodon, de asemenea sprijinit de Plahotniuc”, a spus Sandu.

„Vreau să-l aplaud pe Andrei Năstase, deoarece acesta este un semn de maturitate politică. În calitate de cetăţean, sper că societatea se va mobiliza în jurul candidatului comun. Dacă e vorba de Maia Sandu şi vom avea turul doi în care acest candidat va fi oponentului lui Igor Dodon, societatea va avea şansa de a face un pas spre ruperea statului din captivitate. În opinia mea, dl Dodon nu se identifică nicidecum cu aşa-zisa luptă cu oligarhii”, a spus Nantoi.

„Nu avem dreptul să dezamăgim iarăşi cetăţenii”

Aceasta a relevat că, în următoarele zile, cele trei partide care au discutat sprijinirea candidaturii sale la funcţia de preşedinte vor convoca forurile executive pentru a lua decizia finală. Maia Sandu a ţinut să le mulţumească colegilor din PLDM şi PPDA, în special lui Andrei Năstase, „pentru înţelepciunea şi curajul de a merge împreună spre victorie”. „Este nevoie de foarte multă dragoste de ţară pentru a lua o asemenea decizie. Platforma ‚Demnitate şi Adevăr’ are un rol important în consolidarea mişcării antioligarhice şi în trezirea spiritului cetăţenesc în R. Moldova. Vă îndemn acum să ne unim eforturile şi să ducem lupta începută până la capăt. Miza acestor alegeri prezidenţiale este foarte mare, nu avem dreptul să o ratăm, să dezamăgim iarăşi cetăţenii R. Moldova, să le furăm speranţa de schimbare. Împreună vom învinge”, a mai spus Sandu.

PDM despre decizia celor trei partide

Primii care au comentat decizia celor trei partide de a susţine candidatura Maiei Sandu a fost PDM. Într-un comunicat emis de serviciul de presă al instituţiei se menţionează că au luat act că Năstase ar fi „abandonat” cursa electorală şi că acest abandon ar fi avut legătură „cu evoluţia pozitivă” a lui Marian Lupu în sondaje. Or, la începutul acestei săptămâni, un sondaj realizat de Compania Intellect Group, proprietar al căreia este Ian Lisnevschi, un personaj din anturajul lui Vlad Plahotniuc, i-a dat favoriţi în actuala campanie electorală pe Igor Dodon şi Marian Lupu, după ce mai multe sondaje îi prezentau pe primele poziţii pe Igor Dodon şi Maia Sandu.

După 30 octombrie, lupta abia va începe

Solicitat de JURNAL de Chişinău, comentatorul politic Oazu Nantoi a declarat că decizia de a susţine candidatura Maiei Sandu la prezidenţiale reprezintă un pas important în direcţia ruperii statului din captivitate. „Vreau să-l aplaud pe Andrei Năstase, deoarece acesta este un semn de maturitate politică. În calitate de cetăţean, sper că societatea se va mobiliza în jurul candidatului comun. Dacă e vorba de Maia Sandu şi vom avea turul doi în care acest candidat va fi oponentului lui Igor Dodon, societatea va avea şansa de a face un pas spre ruperea statului din captivitate. În opinia mea, dl Dodon nu se identifică nicidecum cu aşa-zisa luptă cu oligarhii”, a spus Nantoi.

Acesta a mai precizat că, deoarece au mai rămas zile numărate până la alegeri, e nevoie de mobilizarea tuturor resurselor şi de spargerea blocadei informaţionale din jurul acestui candidat: „Lupta pentru ruperea statului din captivitate nu se termină la 30 octombrie. Ea abia va începe”, a mai spus Nantoi.

„Demolarea sistemului poate începe doar cu un președinte puternic”

Un alt expert, directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a afirmat că e foarte dificil de făcut prognoze şi consideră totuşi că acest candidat unic are şanse reale de a accede în turul doi al alegerilor. Important, a spus el, e ca societatea civilă să monitorizeze atent procesul, pentru a nu permite fraudarea alegerilor.

Într-un interviu pentru „Deutsche Welle”, liderul PPDA Andrei Năstase a declarat că o eventuală retragere din cursa electorală în favoarea candidatului comun trebuie tratată ca un gest în favoarea cetățenilor. „Pentru mine, Președinția nu este un scop în sine, ci un mijloc de a declanșa procesul de demantelare a sistemului, de eliberare a statului din chingile corupției și sărăciei. Sunt convins că demolarea acestui sistem poate începe doar cu un președinte puternic, cu mandat popular, care să aibă curajul, forța și, cel mai important, voința să se opună întregului clan mafiot de la guvernare și să-l demoleze metodic. M-am implicat în acest exercițiu democratic nu de dragul orgoliului personal sau al interesului partinic, ci pentru oameni, pentru schimbarea în bine a lucrurilor în țara noastră”, a spus Năstase.