Pasiune mistuitoare pentru dragoste

CUPLU // Dorinţa mea se naşte mereu în jurul verbului „a fi”.  A fi împreună, nu pentru o zi, sau o lună… ci pentru o viaţă, pentru totdeauna…

În fiecare dimineaţă, aveam obiceiul de a merge brusc la fereastră să văd dacă nu cumva a nins. Se întâmpla în iernile trecute, fiind convins că zăpada rămâne cea mai frumoasă bucurie pentru mine. Copilăria, o perioadă în care farmecul vieţii reprezenta o ninsoare, un curcubeu, o noapte petrecută lângă focul puternic, care făcea lemnele să trosnească, laptele proaspăt de fermă şi plimbările nesfârşite prin pădure.

 

Aveam o pasiune mistuitoare pentru frumos şi linişte. Ştiu că într-o noapte, pe vremea când îmi petreceam vacanţele de vară la ţară, am ieşit afară să privesc cerul. Multe stele, luna, rotundă şi frumoasă. M-am aşezat pe un scaun, sub un nuc bătrân şi am rămas cu ochii aţintiţi spre cer. Nu aşteptam nimic deosebit, dar stelele îmi spuneau cea mai frumoasă poveste despre lume.

Simţeam o linişte asurzitoare, aşa cum mi-a plăcut dintotdeauna. Dacă acolo, lângă mine, sub cerul înstelat, ar fi fost o biserică, probabil că aş fi spus că atunci, acolo, s-a născut raiul. Un loc atât de frumos încât mirosul de fân proaspăt cosit, cântecul greierilor şi răcoare dulce din noaptea de vară sunt raze ale dumnezeirii neştiute şi nevăzute de nimeni.

Serile acelea au fost povestea mea de suflet. Nici nu simţeam cum timpul împinge din spate noaptea să lase loc soarelui dornic să mai ardă încă o zi. Cu timpul, stelele s-au transformat în sunet de orgă, mirosul pădurii – în culorile unei picturi nostalgice, iar liniştea, acest miracol pentru suflet – în dragoste nebănuită. Privesc acum fereastra ca atunci, însă aştept o altă mângâiere.

O rază de lumină, la fel de frumoasă ca îngerescul tău chip. Aştept să ascult sunetul viorii care prinde viaţă în mâinile tale, aştept să privesc şi să mă încălzesc cu zâmbetul tău minunat. Aştept dragostea, clipă de clipă, ca pe o poveste şi mai frumoasă. Când sunt cu tine, aş vrea ca acele clipe să nu se termine niciodată şi atunci sunt cel mai înverşunat contestatar al timpului. Îţi simt lipsa în fiecare clipă şi dorinţa mea se naşte mereu în jurul verbului „a fi”.  A fi împreună, nu pentru o zi, sau o lună… ci pentru o viaţă, pentru totdeauna…

Eşti lumină, speranţă, dragoste, încredere, linişte, adăpost, iubire, cuvânt şi miracol… eşti înger, adevăr şi icoană. Eşti mai mult decât miracol. Eşti Tu, o fată mai mult decât minunată în care cred şi care îmi aduce în fiecare dimineaţă speranţă, încredere şi dragoste. Mă naşti în fiecare clipă cu mângâierea de zână bună şi aş vrea să pot face din tot ce este rău o mare de flori şi dragoste care să îţi aducă bucurie. Te iubesc pentru că sunt al tău pentru totdeauna…

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău