„Păsările din imaginile mele nu sunt stresate”

Interviu cu Stanislav Duduciuc, fotograf, jurnalist

– Cum crezi, Stanislav Duduciuc, ce se întâmplă la începutul primăverii într-o inimă de pasăre?

Păsările, ca și oamenii, cu venirea primăverii trăiesc sentimente – de bucurie, de dragoste și speranță. Altfel, de unde atâta cântare pe capul lor?

– Urmărești păsările din copilărie? Ai pus graurnițe? Ai căutat cuiburi?

Îmi place să studiez natura, s-o urmăresc pe viu, ”boala” asta o am din copilărie. Practicam de mic „alpinismul” prin copaci. Veneam acasă cu hainele rupte și evident, mâncam papară. Dar într-o zi, inspectând un cuib de coțofană, am fost remunerat. În cuib am descoperit o lentilă de ochelari și un cercel. Cercelul, de aur!, mama l-a vândut la un medic stomatolog, evreu, și din banii obținuți, mama mi-a cumpărat o cămașă violetă cu buline albe. Nu era altul mai mândru ca mine în școală…

În studenție, pasiunea a crescut. Odată, nu m-am prezentat la examenul de filozofie din simplul motiv că un prieten din Trușeni mă anunțase că a zărit o acvilă-mare prin zona codrilor. Am plecat încolo. Două zile trăite câine-câinește, de unul singur, într-o pădure necunoscută. Până la urmă, am dat de acvila-mare! Cuibul era așezat într-un vârf de stejar, la o înălțime de vreo 18-20 de metri. Cu o funie am tras și cufărașul de metal în care aveam o ”fotoarmă”. Scula am procurat-o muncind în detașamentul studențesc, vara, la pus spaliere pe la Vulcănești. Aparatul de fotografiat era un “foto-snaiper” – 12c. Cât despre graurnițe, le-am pus tot timpul, și în copilărie și acum, la vârsta de 62 de ani.

– Cunoașterea naturii e un hobby al tău sau mai mult decât atât?

A fost un hobby, acum e un mod de viață.

– Am auzit că trăiești singur în pădure. E adevărat?

Ieșit la pensie, am procurat un lot de pământ chiar la poalele codrilor, am construit o casă de vacanță și acum, zile și nopți trăiesc în pădure. Bine că Dumnezeu mi-a dat o soție înțelegătoare, cu aceeași ”boală” ca și mine. E alături și prin bălți, și la pânda de ciute, și la mâncărimea de purici aproape de vizuina vulpii ori a bursucului. Așa că de plictiseală nici vorbă.

– E nevoie de un aparat de fotografiat special pentru a fotografia păsări?

Desigur! După serviciul militar, am procurat un Zenit-E care la vremea aceea, pentru unii, era un vis irealizabil. L-am procurat cu ajutorul unor colegi din Bacu, unde până la armată am studiat la Școala de marină.

Vânătoarea foto la păsări și animale e imposibilă fără scule performante și fără cunoștințe solide în ce privește lumea viețuitoarelor sălbatice. Trofeul e în mâna vânătorului foto și la distanța de 60 de metri, dacă acesta e țintaș cu ochiul antrenat. Omul cu aparatul foto trebuie să se apropie de țintă la 6-8 metri, dacă dorește o imagine de calitate. E nevoie de răbdare, cunoștințe, e necesar și camuflajul. Prefer statul la pândă, în cort special. Să stai pe o arșiță de 30 de grade într-o ascunzătoare neaerisită și fără mișcare, câte 5-10 ore nu e ușor. Mai ai parte și de surprize: un șarpe intrat în cort, căpușe și multe altele.

– Păsările nu pozează, sunt neastâmpărate. Cum reușești, totuși, să le surprinzi atât de liniștite, senine? Cum obții imagini atât de clare, expresive?

Cum reușesc să ”împușc” imagini clare? Mă pregătesc serios din timp. Hoinăresc zile, uneori săptămâni până găsesc cuibul, vizuina. Montez cortul și stau în el până animalul, pasărea se obișnuiesc cu ”obiectul” străin apărut în zonă. Imaginile sunt clare pentru că lucrez doar la 2-4 metri de model. Păstrez o liniște totală. Păsările din imaginile mele nu sunt stresate, multe din ele sunt fotografiate la scăldat, sau în timpul odihnei, la soare. Aș vrea să trezesc cu pozele mele sentimente frumoase în inima celor ce le privesc.

– Ne prezinți lumea păsărilor ca pe un spectacol, ca pe o sărbătoare. Cum e, de fapt, viața păsărilor în R. Moldova?

Un prieten mi-a dăruit de curând Cartea Roșie a R. Moldova, ultima ediție, cea din 2015. M-a întristat faptul că în perioada 2001–2015, în Cartea Roșie au mai fost înregistrate 200 de specii de animale, păsări, buburuze, flori – specii care sunt pe cale de dispariție. Ne dăm seama, din Cartea Roșie, că starea naturii în R. Moldova e dezastruoasă.

Încerc să fac ceva, pentru a proteja, a salva măcar o mică parte din comorile naturii noastre. De aceea m-am mutat să trăiesc în pădure, la Condrița. Unii prieteni râd de mine că am lăsat o frumusețe de casă în Giurgiulești, localitate cu Port Naval, așezată la 7 km de Galați, la 5 km de Reni. Dar asta a fost alegerea mea. Trăiesc în sânul naturii, curtea mea e înconjurată de ”ospătării” pentru hrana păsărilor. Din octombrie până în luna aprilie, zburătoarele îmi ciugulesc exact 9 saci de floarea-soarelui.

Braconierii mă privesc cam urât, știind că în pădure se pot întâlni cu mine la orice oră de zi sau de noapte. Eu distrug cu ușurință capcanele și lațurile puse de ei.

Fotografiez cu mare plăcere și tot felul de gâze care sunt înscrise și ele, din păcate,  în Cartea Roșie. Cu fluturașii e mai greu de lucrat. Depinde de temperatura de afară. Pe călduri e foarte greu să-i fotografiezi, că sunt ageri. E nevoie și de obiective speciale. Ca să obții o imagine bună, insecta trebuie fotografiată de la o distanță de 10 cm, lucru foarte greu de făcut.

– Călătorești mult prin Moldova în căutarea ”personajelor” pentru fotografii?

Da, călătoresc foarte mult. Pentru a fotografia păsările acvatice, plec la sud, spre lacul Beleu, spre bălțile din Colibași, Manta. Colonii de țiștari mai sunt doar pe la Orheiul Vechi. Mistreți, cerbi, căprioare găsești pe la Glodeni, Strășeni, Călărași. Mă deplasez și peste hotare. Cunosc bine Delta Dunării, Sulina (România). Merg adesea în Ucraina, la Vilkovo/Vâlcov, Ialpug.

– Ai adunat multe imagini din natură? Pregătești un album?

Au fost la mine în ospeție maeștrii fotografi Anatol Poiată, Nicolae Pojoga, Valerie Volontir și, văzându-mi fotografiile, au spus că sunt un criminal dosind de ochiul lumii astfel de imagini. Așa m-am hotărât să le postez pe facebook. Dacă mă întrebați ce voi face mai departe cu arhiva foto, zău, nu știu. În momentul de față am peste 50.000 de imagini cu păsări, reptile, animale, gâze…

– Vorbește-mi te rog despre inițiativa ta de a fonda Parcul sculpturilor în lemn de la Condrița? Ce reprezintă parcul?

Din studenție mă ocup de sculptura în lemn. Venit la Condrița, mi-a venit ideea de a fonda un parc de sculpturi în aer liber. Mi-aș dori să organizez anual tabere internaționale de sculptură. Am fondat și Asociația Obștească „Arta Lemnului”. Prima ediție a taberei de sculptură se va desfășura în perioada 20-25 iunie, cu genericul Condrița-2017. Vor participa sculptorii Nicolae Ovidiu Popa (România), Tudor Balmuș (Italia), Dumitru Verdianu (Austria) și Valentin Vârtosu, Radu Granaci, Mihai Lazăr, Serghei Ganenco din Moldova, toți sculptori profesioniști. Ministerul Mediului ne susține, iar Moldsilva ne promite că vom avea lemnul solicitat pentru sculptură. Firma „Victad-VM” SRL ne va asigura cu motoferăstraie și alte scule de prelucrare a lemnului, cu un ajutor financiar va veni Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni și SRL „Duvist”. Aportul acestora, din păcate, nu e suficient. Pentru a remunera participanții la eveniment mai avem nevoie încă de o sumă substanțială.

– Acum, în martie, unde ai fost la foto vânătoare?

Fotografiez în bălțile Prutului sosirea pelicanilor. În codri, am găsit cuibul unei perechi de corbi. Fac poze și cu primele flori de primăvară. Pregătim de asemenea cu elevii gimnaziului din Condrița multe graurnițe, acestea vor fi montate în pădure de Ziua Internațională a Păsărilor.

– Mult spor în tot ce faci!

Interviu de Irina Nechit

Imagini de Stanislav Duduciuc