Partizanii canibali din catacombe

Soldatenko și-a ales creierii defuncţilor, respectând un anumit ritual specific bolșevicilor.

Scriam cu alte ocazii că propaganda sovietică, susţinută până astăzi de cea comunistă din ţara noastră, a avut grijă să inventeze anumiţi „eroi”, spălând creierii populaţiei cu diversele lor „fapte eroice” inexistente.

Gheorghe MÂRZENCU

Una din cele mai mari minciuni bolşevice în a doua jumătate a secolului trecut a fost povestea cu „partizanii” din catacombele Odesei, care, după deschiderea arhivelor româneşti, s-au dovedit a fi cu totul altcineva.

Diversionişti NKVD ascunşi în subteran

După cum se ştie, Armata Română a cucerit Odesa la 17 octombrie 1941, fiind întâmpinată cu flori şi bucurie de majoritatea populaţiei oraşului. Ceva mai înainte însă comandamentul sovietic a pregătit câteva grupuri de diversionişti, pe care le-a dislocat în catacombele istorice ale oraşului cu scopul de a întreprinde acte de terorism şi spionaj. Din primele zile, serviciile speciale româneşti au dejucat planurile enkavediste și au anihilat orice activitate subversivă din subteran, zidind ieşirile din grote. Se mai întâmpla să se strecoare cineva prin găuri improvizate sau prin ieşiri neştiute de autorităţi, însă partizanii scăpaţi din întuneric erau prinşi şi judecaţi de către autorităţile româneşti conform legilor de război.

După război, propaganda sovietică s-a trezit fără vreun erou al activităţii de partizani la Odesa, de aceea l-a inventat pe un oarecare diversionist Badaev-Molodțov, fost căpitan NKVD executat de tribunalul românesc în 1942. Mai întâi i-au atribuit explozia unei clădiri şi nimicirea unui mare număr de inamici la cinci zile după intrarea trupelor române în oraş. Dar s-a dovedit că acest act terorist a fost efectuat prin unde radio direct de la Moscova, după ce bombele fuseseră ascunse din timp în clădire. Cekistului i s-a atribuit apoi coliziunea de trenuri pe linia Zastava, din greşeala unui acar. Dar nici această invenţie n-a mers, cum n-a crezut lumea nici în explozia de la limanul Hagibei, atribuită aceluiaşi personaj. Adevărul vine din arhivele româneşti care au nimerit în mâinile Armatei Roşii și care au fost desecretizate de curând. Acestea spun că, după ce a fost prins, Badaev şi-a denunţat toţi tovarăşii săi „partizani”, spre surprinderea Siguranţei, rămânând însă până astăzi cu titlul de „Erou al Uniunii Sovietice”.

Cekiștii s-au bătut cu leuca

Aflând despre cele întâmplate, diversioniştii rămaşi în catacombe au prins a-și regla conturile între ei. Patru prieteni de ai lui Badaev au fost împușcați pe loc de către comandantul Kuznețov. Detașamentul și-a schimbat dislocarea, intrând și mai adânc în subteran, dar a căzut pradă umezelii, întunericului și penuriei alimentare, fapt ce-i scotea din minți câte puțin, astfel au început a-și căuta clipe de „relaxare”. Un caiet de notițe al locotenentului Abramov, găsit în catacombe după război, arată următoarele.

„La 27 august 1942 Kuznețov l-a împușcat pe Molocinikov pentru furtul unei bucăți de pâine. La 27 septembrie comandantul i-a executat pe Kovalciuk și Polșcikov pentru homosexualitate. Ceilalți așteptam să ne vină rândul, dar am anticipat și eu l-am împușcat pe Kuznețov în „sala cu oglindă”.

În acel moment însă rămăseseră în viață numai trei „eroi ai Odesei”: Abramov, Glușcenko și Litvinov. Ultimul a fost împușcat de ceilalți doi, deoarece bietul om după atâta viață subterană îşi ieşise din minți. Dar să citim și notițele lui Glușcenko, care, bântuit și el de halucinații, a scris totuși. „Ca Abramov să nu tragă primul, am ales clipa și, în timp ce s-a aplecat asupra agendei sale, i-am trimis eu două gloanțe în ceafă…”

Păpat de ai săi în ciorbe și fripturi

Și mai grăitoare s-a dovedit a fi „calea de luptă” a detașamentului condus de ofițerul NKVD Soldatenko, în care activa, se pare, și un basarabean. Istoria acestui grup de adevărați canibali este expusă într-o notă a șefului Serviciului Special de Informații Românesc, Eugen Cristescu, adresată la 24 aprilie 1942 Consiliului de Miniștri și altor instanțe. (Vezi ДАОО – Державний apxiв Одесъкой области – Ф. 492. On. 1. Спр. 13. Арк. 20-24. Копия, машинопись.)

Din lipsă de spațiu, vom insera doar câteva fragmente din documentul nominalizat.

„Având obiectivul unor acte teroriste și de spionaj în spatele frontului nostru, grupul lui Soldatenko și-a depozitat din timp, în catacombele din str. Dalnițkaia 47, mari cantități de provizii pentru câteva luni și armament: trei mitraliere, 47 carabine, două lăzi cu grenade, circa 6 mii de cartușe, pistoale etc. Actualmente grupul se află în următoarea situațiune:

  1. Soldatenco Alexandr, decedat și consumat de ai săi pe jumătate;
  2. Malițkaia Elena, prietena lui Soldatenko, în aceeași stare ca și bărbatul ei;
  3. Nikolenko, împușcat de către Soldatenko;

(…)

       12.               Bialik, ucis și consumat în totalitate;

       13.               Jenia, soția sa, cu aceeași soartă.” (Citat din aceeași sursa.)

Comandantul prefera creieri proaspeți

După ce autoritățile românești au zidit gurile subteranului, și mai păzindu-le cu santinele, „eroii răzbunătorii” s-au văzut nevoiți să rezolve două probleme vitale: 1) insuficiența produselor alimentare și 2) dorința unora de a scăpa de perspectiva morții părăsind catacombele, fie și cu prețul prizonieratului. Cea de-a doua chestiune însă a fost suprimată categoric de comandant, care a promis să-l execute pe oricine va dori să iasă la lumina zilei. Dar să citim mai departe documentul nominalizat.

„Prima problemă s-a rezolvat prin împușcarea lui Bialik și a soției sale, care au fost tăiați în bucăți și puși la sărat în butoaiele din dotare. Din carnea de om s-au făcut ciorbe și fripturi. În calitate de conducător, Soldatenco și-a atribuit creierii defuncților, respectând un anumit criteriu specific bolșevicilor și anume: Bialik și soția sa nu erau membri ai partidului comunist și oficial nici nu făceau parte din grup. Atunci când provizia antropofagă a fost consumată în totalitate, partizanii au intrat în chinuitoarea așteptare: cine va fi următorul trimis în butoiul cu sărămură? (…)

La 1 februarie 1942 cățiva dintre ei au adormit vigilența lui Soldatenko și au părăsit catacombele prin fisura unui zid. E vorba de Melnikov Ivan, Ciornei Leonid, Bureak Leonti și Bîstrițki, care au reușit să scape și de ochii santinelelor. (…)

Și cei rămași au decis să fugă din catacombe. Ca s-o poată face nestânjenit, mai întâi i-au omorât pe Soldatenko și prietena acestuia și s-au deplasat spre ieșire, unde au dat însă peste perdeaua de fum introdusă de autorități și s-au întors pentru câteva zile. Din grup au făcut parte Bogușevski Mihail, Kolos Afanasi și Draciuk Piotr. Rămași din nou fără alimente, au hotărât să se hrănească din trupurile lui Soldatenko și prietena acestuia, consumându-le mușchii de la mâini și de la picioare…” (Aceeași sursă de arhivă.)

Comentariile sunt de prisos. Una doar mai putem să notăm pe marginea acestor întâmplări sinistre din Războiul al Doilea Mondial: ca să vezi, muzeul marii minciuni despre „eroii partizani din catacombe” până astăzi își mai ține ușile deschise, trecându-i pragul și mulți conaționali de ai noștri…

The following two tabs change content below.