„Participarea la FNT e un moment important pentru mine și pentru întreaga echipă a Teatrului Național „M. Eminescu”

Luminița Țâcu, regizoare.

Înterviu cu Luminița Țâcu, regizoare, Chișinău

– Dragă Luminița, ce-ai făcut când ai aflat că spectacolul regizat de tine la Teatrul Național din Chișinău (TNME), „Krum” de Hanoch Levin, a fost selectat pentru a participa la FNT? Ai sărit în sus, ai bătut din palme, ai dansat prin cameră?

– Participarea la Festivalul Național de Teatru (FNT) este un moment important pentru întreaga echipă a TNME, dar şi pentru mine ca regizor. Deşi nu e pentru prima dată când mergem la FNT, totuşi e o distanță prea mare de când am participat ultima dată. Din câte îmi aduc aminte, Naționalul de la Chişinău a participat în 2007, cu „Poveşti de Familie” de Biliana Srblianovici în regia lui Mihai Fusu. Între timp, eu am mai participat cu spectacolul-document „Casa M”, un proiect independent al Centrului de Arte Coliseum, asta se întâmpla în 2012. Aşadar, a trecut ceva timp până să fim invitați din nou la Festivalul Național de Teatru de la București, pe care îl consider unul dintre cele mai importante din România.

Am depăşit demult momentele cu săritul în sus de fericire la aflarea veștii că am fost selectați pentru FNT. Am aflat despre acest fapt chiar urmărind programul festivalului atunci când s-a făcut public. Interesată fiind întotdeauna de ce se joacă la FNT, am accesat link-ul cu programul festivalului şi îl citeam fără nici un gând să văd vreun titlu de spectacol din Republica Moldova. Când am citit cuvântul „Krum”, primul lucru la care m-am gândit era că îl montase altcineva. Dar când mi-am văzut numele… l-am mai citit o dată. Mă temeam să nu fie vreo greșeală. Ei, şi după ce m-am convins că sunt eu, suntem noi, Teatrul Național, „Krum”-ul nostru… hm… am zis ok, se mai întâmplă şi lucruri frumoase. Acum suntem în repetiții, ne pregătim de festival.

– Când ai descoperit  piesa „Krum”? Ți-ai dat seama imediat că trebuie s-o montezi?

E un text care nu m-a lăsat, m-a chinuit destul  până nu l-am mai putut păstra în gândurile mele, în visele mele şi în momentul când am fost invitată la TNME pentru o montare, am propus îndată „Krum”. M-a fascinat prin simplitatea exprimării, prin puterea cuvântului, prin ironia, cinismul, umorul și tragedia lumii pe care o descrie. Am considerat că acest text este important și pentru actori, dar şi pentru public. E o piesă care vorbeşte despre vise neîmplinite, ratări, aşteptări inutile, despre vieți pierdute. Publicul nu poate rămâne indiferent, textul îl face pe spectator să-şi prețuiască viața, să o iubească, să o accepte, să şi-o trăiască. Într-un spectacol de teatru, cred că trebuie să vorbim despre viață şi moarte, despre boli, despre frici, cam despre toate câte ni se pot întâmpla nouă, oamenilor.

– Cum ai ales actorii pentru spectacol? Ce ai cerut de la ei? Vorbește-mi te rog și de colaborarea cu coregrafa Irina Slobodeaniuc, cu tânăra scenografă Irina Gurin, cu autorul proiecțiilor video Ian Onică, cu autorul traducerii Valeriu Turea. Proiecțiile, mișcarea, expresia corporală, decorul, nuanțele hiperbolizate, exagerate din jocul actorilor au alcătuit un limbaj modern al spectacolului?

– Am invitat în echipă artişti care mi-au fost alături şi s-au dăruit ideii. Din distribuție fac parte: Alexandru Pleșca, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Mihaela Strâmbeanu, Ghenadie Gâlcă, Ion Mocanu, Doriana Zubcu-Mărgineanu, Iurie Focșa, Olga Guțu, Valentin Zorilă, Mihai Zubcu, Ecaterina Mardari, Dan Melnic.

Scene din spectacolul „Krum” de Hanoch Levin, în regia Luminiței Țâcu, selectat pentru Festivalul Național de Teatru de la București.

Coregrafa Irina Slobodeaniuc, care este la prima colaborare cu Teatrul Național „M. Eminescu”, a fost în acest proiect omul care ne-a învățat să ne mişcăm altfel decât o facem în alte spectacole, să exprimăm temerile, frustrările, trădările personajelor. Şi astfel spectacolul a obținut o expresie corporală deosebită. Irina Gurin, care a semnat scenografia, dar şi costumele, este de asemenea la prima colaborare cu TNME. Chiar cred că e debutul ei în teatru. A încercat multe idei, a venit cu multe propuneri, la unele am renunțat, din anumite motive tehnice. Am vrut să aducem o piscină mare, dar ne-am gândit la frigul care dă peste noi toamna în sala de teatru şi am renunțat la piscină. Dar în fond, a rămas exact ceea ce trebuia să rămână. Un spațiu care reprezintă un apartament. Mai degrabă o idee de apartament. Un apartament deschis. Un apartament în stradă. Un spațiu în care nu poți avea intimitate. În schimb, ai un frigider identic cu cel al vecinilor. Şi viața ta e repetitivă, umilă, vulnerabilă, ca a vecinilor.

Valeriu Turea este la prima traducere a unui text de teatru. Nu ştiu dacă i-a fost uşor, greu, complicat… nu ştiu. Dar i-a fost foarte interesant şi cred că i-a reuşit. Cu Ian Onică formăm demult o echipă. Ne-am înțeles şi de această dată foarte bine. Ian a reuşit să creeze un video care completează scenografia şi lumea din „Krum”. Un video ce reprezintă de fiecare dată schimbarea de spațiu, dar şi completează emoțiile, trăirile personajelor.

– Cum ai creat personajul Musca? Ce mesaj are Musca?

Am tăiat puțin din textul lui Levin. Am renunțat la câteva personaje, în schimb, am creat un personaj nou. Este vorba despre Muscă. O Muscă prezentă permanent în scenă, ca o fatalitate. Din când în când, ea ne aduce aminte unde suntem, de unde venim și cum ne trăim viețile. Eu am scris monologul Muștei:  „Un oraș…Un oraș care și-a păstrat tot ce și-a putut păstra… Aeroportul. Un cimitir sau două. Un spital mai bun… altele la fel de… bune… Cafenele… Un hotel Hilton… Un cinematograf… Un oraș… Un oraș care și-a păstrat tot ce și-a putut păstra… bineînțeles Nordul, Sudul, Vestul, Estul… dar să ajungi de la Sud la Nord înseamnă un efort, o decizie… înseamnă ceva… și noi suntem la Sud… într-un cartier situat la sudul unui oraș care are ieșire la mare… un oraș și o mare… o mare de oameni… femei și bărbați care uneori își ridică privirea spre cer ca să caute… să caute… Cu oameni… femei și bărbați… care uneori își ridică privirea spre cer ca să caute luna… care vorbesc sau tac… vorbesc tăcând… ca filosofii chinezi… tăcuții cartierului… cu bolnavi pentru că și-au mâncat sănătatea de vii… dar de cele mai multe ori li se pare că sunt bolnavi… Cu oameni… femei și bărbați… care uneori își ridică privirea spre cer ca să caute luna.. care vorbesc sau tac… vorbesc tăcând… ca filosofii chinezi… tăcuții cartierului… cu bolnavi pentru că și-au mâncat sănătatea de vii… dar de cele mai multe ori li se pare că sunt bolnavi… că dacă și-au mâncat sănătatea cum să fie… de vii și-au mâncat-o… bărbați și femei la care… spre care uneori îți face bine să arunci o privire… Iar noi… noi doi… eu și cu tine… vom fi ultimii martori ai eșecului lor… ai eșecului fiilor lor…”

– Vă e teamă de București? Vă e necesar Bucureștiul?

Abia aşteptăm să jucăm „Krum” la Bucureşti!! Vom prezenta spectacolul pe 22 octombrie, la Sala Majestic a Teatrului „Odeon”. Îi aşteptăm pe spectatorii care sunt interesați de ceea ce fac actorii Teatrului Național din Chişinău.

– Felicitări și mult succes!

Interviu de Irina Nechit