Parlamentul a refuzat audierea şefului SIS şi a vicepremierului pentru Reintegrare în cazul Şevciuk

Parlamentul a respins propunerea fracţiunii PLDM privind audierea şefului SIS şi a vicepremierului pentru Reintegrare în legătură cu informaţiile din presă potrivit cărora fostul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-ar fi refugiat pe teritoriul controlat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova. Şevciuk s-a ales cu mai multe dosare penale după ce pretinsul „soviet suprem” de la Tiraspol i-a ridicat imunitatea, scrie jurnal.md.

„Solicităm audierea directorului SIS şi a vicepremierului pentru Reintegrare, Balan, în legătură cu informaţia difuzată în presă cu privire la anumite dosare penale în privinţa lui Şevciuc şi că acesta s-ar fi refugiat pe teritoriul controlat al autorităţilor constituţionale ale RM. Pentru adoptarea unei atitudini ferme, solicităm să fie prezentate date cu privire la acţiunile pentru asigurarea statului de drept şi în ce măsură evenimentele din stânga Nistrului au afectat şi afectează securitatea statului”, a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

„Domnule Deliu, aţi întârziat. El a plecat aseară”, a intervenit Vladimir Voronin, fără însă să spună mai multe detalii. Evgheni Şevciuk este acuzat de prejudicierea în proporţii deosebit de mari a bugetului Transnistriei. Fostul lider separatist a respins acuzaţiile afirmând că sunt răfuieli politice şi „provocări care demonstrează că puterea este folosită pentru şantaj, ameninţări şi presiuni”.