Pariul JURNALULUI: Ghiceşte baciul şi-ţi dăm oaia!

Un nou număr al ziarului JURNAL de Chişinău îţi aduce noi opinii despre persoana care va ocupa fotoliul de şef al statului. De această dată, am adresat această întrebare umoristului Gheorghe Pârlea, actorilor Mihai Curagău şi Angela Ciobanu.

Lupu câştigă, oaia merge la frigărui

Pârlea ne-a comunicat că Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, ar trebui să fie viitorul preşedinte al Republicii Moldova. „Lupu este un om serios şi îşi va face onorabil datoria ca şef de stat”, ne-a spus actorul.

Întrebat care va fi soarta oii în cazul în care va câştiga pariul ziarului, acesta a spus că va face un frigărui. „Îi voi invita să guste din carne şi pe cei care mi-au dat mioara”, a adăugat Pârlea.

Un străin ce nu ştie să fure

Mihai Curagău, actor al Teatrului Satiricus „I.L. Caragiale”, crede că va fi un băiat deştept, cum sunt mulţi în Republica Moldova. „Sper ca preşedintele Republicii Moldova va fi o persoană din străinătate care nu cunoaşte nici limba noastră, nici istoria şi care are de toate şi nu fură”, ne spune Curagău. „Îmi pare rău că nu pot vorbi mai multe, pentru că sunt la stomatolog. Se apropie stagiunea şi eu am în faţă un dinte sus şi doi jos”, adaugă actorul.

Ca şi Gheorghe Pârlea, Curagău spune că va face un frigărui. „Acolo este locul oii”, spune vesel maestrul. „Soţia îmi şopteşte să fie o mioară mai tânără, dar eu zic să fie una mare ca să ajungă la cât mai multă lume”, conchide actorul.

Oaia, cadou pentru soacră din partea R. Moldova

Angela Ciobanu, actriţa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, crede că Vlad Filat va fi viitorul preşedinte. „Este candidatul cel mai portivit pentru Republica Moldova”, susţine Ciobanu.

Aceasta afirmă că va duce oaia JURNALULUI la ţară. „O voi face cadou soacrăi mele, care e din Sud şi are casă la curte, cred că va şti ce să facă cu ea. Va fi un cadou din partea Republicii Moldova”, menţionează artista.

Amintim că vineri, 2 septembrie, am lansat pariul „Ghiceşte baciul şi-ţi dăm oaia!”, prin intermediul căruia ne-am propus să întrebăm cititorii cine va fi, după părerea lor, următorul şef de stat. Persoana care va ghici preşedintele se va alege cu o oaie de rasă autohtonă. În cazul în care mai multe persoane vor ghici preşedintele RM, vom organiza o tragere la sorţi.

În paralel, înainte de aflarea rezultatului oficial, vom face şi noi o „tragere” internă – numele tuturor candidaţilor propuşi de cititori vor fi scrise pe tot atâtea boluri, mioriţa noastră urmând să aleagă şi ea un nume. Oricum, oaia va reveni celui care va ghici cine va fi preşedintele RM.

Pariul continuă. Prin urmare, dragi cititori, aşteptăm ofertele Dvs.! Miza paşte pe deal!

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)