Paris şi Toulouse, cuibuşorul de nebunii al Rodicăi

S-a căsătorit cu violatorul ei ca să se răzbune

 

S-au întâlnit într-un restaurant din inima Parisului. Se împlineau trei ani de când îi murise copilul lăsat acasă în grija soţului şi a bunicilor şi câteva luni de la pronunţarea divorţului. Dimineaţa, Rodica a intrat într-o biserică ca să aprindă o lumânare de sufletul lui Sănduţ. În faţa icoanelor, şi-a răscolit rana adâncă, iar seara, îndemnată de prietena cu care lucra la aceeaşi fabrică,  a îmbrăcat cea mai frumoasă rochie, şi-a despletit părul lung, lăsându-l să se reverse pe spate şi au mers împreună la restaurant.

 

S-a căsătorit ca să nu înfunde puşcăria

Acolo, lume multă, pestriţă. Orchestra cânta o melodie din repertoriul lui Joe Dassin. Femeile s-au aşezat la o masă într-un colţ al sălii. Vorbeau despre tot felul de lucruri, priveau lumea îmbrăcată la patru ace, mai cu seamă, femeile elegante. „Acum, după ce ai divorţat de nesuferitul Viorel, nu-i aşa că simţi nevoia de o inimă care să-ţi fie aproape?”. Prietena i-a pus întrebarea când în sală şi-au făcut apariţia câţiva bărbaţi. Rodica n-a răspuns la întrebare, privea spre bărbaţii care atrăgeau privirile celor din jur. Apoi s-a întors către prietenă: „Ştii, mă gândeam la Sănduţ. E tot ce am avut mai scump pe lume, dar dacă taică-său nu a ştiut să-l supravegheze, l-a lăsat sub roţile automobilului… După ce l-am pierdut, nu ştiu dacă mai am nevoie de o inimă care să-mi fie aproape…”

 

Privirea i-a devenit şi mai tristă. Şi-a ascuns-o lăsând ochii în paharul de vin sorbit pe jumătate. După încă o înghiţitură, şi-a deschis inima în faţa prietenei, povestindu-i cum s-a căsătorit cu Viorel: „Eram studentă. Plecasem la mare cu gaşca. Într-o seară, după ce toată lumea se culcase, am ieşit să mă plimb singură pe ţărm. Era fascinant. Marea, cerul cu lună şi stele mă chemau tot mai departe de căsuţele de pe litoral. Ajunsesem în dreptul câtorva arbuşti. Priveam încântată cum luna se oglindea în mare. Pe neprins de veste, patru vlăjgani s-au năpustit asupra mea. Unul dintre ei mi-a astupat gura cu palma, ceilalţi m-au trântit pe plajă şi m-au violat pe rând. Viorel, care a luat toată vina asupra lui, s-a căsătorit cu mine. Căsătoria era mai convenabilă decât puşcăria. De ce m-am căsătorit cu o brută? Pentru că am vrut într-un fel să mă răzbun, să-l văd cum o să facă dragoste cu femeia care, sub ochii, săi a fost folosită de alţi trei bărbaţi. Relaţia între noi nu s-a mai legat. Chiar dacă îmi spunea că mă iubeşte, nu cred că era adevărat. Dar pe Sănduţ l-a iubit cu toată căldura părintească…”

Seară cu parfum de vals şi tangou

Rodica îşi spunea povestea pe acordurile unui vals ce umplea localul. Unul dintre bărbaţii care intrase ceva mai înainte în sală o urmărea cu privirea. Când Rodica a terminat de povestit, bărbatul s-a oprit în faţa ei. Avea ochii frumoşi, strălucitori. A invitat-o la dans. După câteva clipe de ezitare, femeia s-a lăsat condusă pe ringul de dans, apoi purtată în iureşul unui tangou. O înfiorau acordurile senzuale ale melodiei. Braţul lui aşezat gingaş pe talie o copleşea. Cu un tremur uşor de inimă, s-a rotit ca un fulg pe tot parcursul dansului. Bărbatul era înalt, frumos, vorbea o franceză perfectă. Ochii lui senini ascundeau acel ceva greu de ghicit. La următorul dans, a invitat-o din nou. Trebuie să vă spun că Rodica făcuse şcoală de dansuri de bal, dansa impecabil. Bărbatul nu scotea nicio vorbă în timpul dansului, dar atunci când sânii ei îl atingeau prin pânza cămăşii, avea o tresărire uşoară. În timp ce o conducea la loc, a întrebat-o dacă poate dansa „Vals vienez”. Rodica a dat afirmativ din cap, iar el a făcut un semn şi orchestra a început să cânte o melodie rafinată. Ritmul îi purta pe cei doi în lumea pasiunii şi graţiei. Rodica îşi imagina că dansează la competiţie. În clipa în care palma lui a alunecat pe coapsă şi gâtul i-a fost atins cu buzele, femeia a ameţit de fericire… În seara aceea, necunoscutul, plin de farmec şi tandreţe, şi-a cerut permisiunea să o conducă acasă. A acceptat. S-a ridicat de la masă, ajutată de acest frumos bărbat, care îi mângâia abia simţit spatele dezgolit. Rodica nu întâlnise niciodată un bărbat atât de perfect în gesturi şi în vorbe, care s-o facă să tremure de emoţii de la prima vedere. Şi el s-a arătat captivat nu numai de felul cum a dansat, dar şi de chipul ei luminos. La ieşire din restaurant i-a spus: „Eşti cea mai frumoasă fiinţă pe care am întâlnit-o!”. Abia acasă au făcut cunoştinţă. I-a spus că-l cheamă Andre, că este inginer şi că îşi doreşte ca această seară să nu fie unica petrecută împreună.

Sentimente şi trăiri nebănuite

Au urmat valuri de sentimente şi trăiri până la noaptea care i-a contopit în ritualul dragostei. La început, au fost doar amici. Andre, bărbat chipeş şi plăcut la înfăţişare, după cum aţi înţeles, s-a dovedit a fi superior atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral. „Are o puritate în trăsături şi blândeţe în glas cum mai rar se întâmplă în acest secol al tehnologiilor informaţionale. E liniştit, bun şi întotdeauna prietenos cu cei din jurul său. Dar totuşi forţa lui se ţine pe personalitate şi caracter”, aşa l-a descris Violeta, prietena Rodicăi, care mi-a povestit această istorie.

 

Şi ca să vă daţi seama câtă cumsecădenie are Andre, vă spunem că a sărutat-o prima dată pe Rodica abia după câteva întâlniri. Iar atunci când i-a aplicat pe buze primul sărut, restul lumii a dispărut pentru ea, deja ştia că are nevoie de o inimă care să-i fie aproape, această inimă era a lui Andre.

Atunci şi-a amintit de cuvintele mamei care-i repeta când ajungea în situaţii limită: „Tot răul este spre bine”. Se gândea că a muncit din greu în toţi anii de când a plecat de acasă, a trecut  printr-o mare de durere şi Dumnezeu a răsplătit-o. Nici prin gând să-i treacă că la câteva luni după pronunţarea divorţului, îşi va întâlni adevărata dragoste. Peste un an de la seara cu vals vienez, s-au căsătorit. Au făcut două nunţi – una în Franţa şi alta în Moldova. De doi ani au trecut cu traiul la Toulouse, baştina lui Andre. Au o fetiţă de trei ani şi un băieţel de un an. Crede că cel mai important lucru în viaţă este familia. Iată de ce pentru Rodica, care nu uită de unde a plecat, Franţa a devenit a doua Patrie, pentru că acolo şi-a găsit jumătatea, iubirea la care a visat toată viaţa. Nici pentru Andre Moldova nu este o ţară străină. Îi place să vină aici cel puţin o dată pe an – la Paşti sau de Crăciun.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.