Părinţii imprudenţi vor fi amendaţi

Dacă ar fi avut scaun auto pentru copii, fiul lor de cinci ani nu s-ar fi ales cu ambele picioruşe fracturate în urma unui accident

În fiecare zi, la Spitalul Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco” sunt aduşi copii cu diverse traumatisme şi leziuni în urma accidentelor. Medicii spun că dacă părinţii ar conştientiza cât de important este un scaun auto pentru copii, micuţii ar putea să se aleagă cu traume mult mai uşoare. Atât timp cât nu sunt amendaţi, majoritatea părinţilor găsesc numeroase motive de ce nu au dotat automobilul cu scaun auto pentru micuţi, punându-le astfel viaţa în pericol. Un raid efectuat împreună cu agenţii de circulaţie a demonstrat că niciun părinte, din cei care au fost somaţi de poliţişti, nu au scaune auto pentru copii.

„Nu-mi ajung bani”, „altă dată”, „îl voi ţine în braţe”, „sunt obligat să-l cumpăr?” sunt doar câteva explicaţii ale părinţilor care au venit cu maşina după copii la grădiniţă. Niciunul dintre părinţii opriţi de agenţii de circulaţie nu dispuneau de scaun auto pentru copii, micuţii stând pe banchetele din spate sau chiar pe bancheta din dreapta şoferului. Doar când le povesteam despre calvarul prin care trec părinţii ai căror copii ajung la spital în stare gravă, şoferii-părinţi se puneau pe gânduri. „Groaznic. Voi economisi bani neapărat şi voi cumpăra un scăunel”, au promis părinţii.

„Parcă şi acum îi aud strigătele de durere”

Părinţii lui Ionel regretă că incidentul pe care l-au avut acum un an serveşte ca exemplu negativ pentru toţi cei care încă nu au cumpărat scaun auto pentru copii. „Ne grăbeam acasă. Pe bancheta din spate stătea Ionel. La volan era soţul. E un şofer foarte atent, dar în acea zi nu a putut evita accidentul. În faţa noastră a frânat brusc un automobil. Ne-am tamponat. E groaznic prin ce am trecut”, îşi aminteşte îndurerată mama lui Ionel. Părinţii au chemat ambulanţa. Deşi s-au ales cu leziuni nesemnificative, copilul a fost dus în stare gravă la spital. „Plângea aşa de tare. Şi acum îi aud parcă strigătele de durere”, deapănă firul amintirilor dureroase tatăl băiatului.

În urma examenelor medicale, părinţii au fost şocaţi să audă că unicul lor copil are ambele picioare fracturate şi necesită o intervenţie chirurgicală. Părinţii au fost informaţi de medici că dacă ar fi avut scaun auto pentru copii, Ionel nu ar fi suferit. „Am cumpărat scaun auto pentru Ionel, dar… ne pare foarte rău că nu am făcut-o mai înainte. Micuţul nostru şchiopătează până în prezent. E foarte dureros să aud când ce-i din jur ne întreabă ce a păţit copilul nostru. E foarte dureros să vezi cum ceilalţi copii din jurul lui aleargă vioi, dar al nostru stă undeva într-un colţişor şi priveşte resemnat cum se joacă băieţii şi fetele de la grădiniţă”, spune cu lacrimi în ochi Angela.

Amenzile nu îi sperie pe părinţi

Potrivit şeful Secţiei primiri urgenţă de la Spitalul Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco”, Veaceslav Plămădeală, asemenea cazuri tragice atât pentru copii, cât şi pentru părinţi ar putea fi evitate dacă părinţii ar conştientiza că scaunul auto pentru copii este o necesitate vitală. „Copilul trebuie să călătorească doar pe bancheta din spate şi doar în scaunul auto pentru copii, singura modalitate care protejează copilul în timpul călătoriei”, a menţionat Plămădeală.

Dacă până nu demult, nu existau cel puţin sancţiuni pentru şoferii care nu şi-au echipat maşina cu scaune de maşini pentru copii, recent a fost făcută o modificare în acest sens, însă amenda este simbolică – 60 de lei. Dar nu amenzile trebuie să-i sperie pe părinţi, ci faptul că amânarea cumpărării unui scaun auto pentru copii ar putea să-i coste sănătatea sau chiar viaţa micuţului. Un copil care nu stă într-un scaun auto pentru copii poate fi rănit sau ucis chiar şi la viteze reduse sau la frânări bruşte. Anual, în urma accidentelor rutiere, peste 600 de copii ajung în stare gravă la spital, alţii 40 îşi pierd viaţa.

Test pentru mămici şi tătici

Vi s-a întâmplat să lăsaţi copilul mic singur pe bancheta din spate?

Atenţie! Dacă nu aveţi un scaun auto pentru copii în care să-l puneţi pe copilul dvs., o frânare bruscă ar putea să-i pună viaţa în pericol.

Copilul tău are deprinderea să se ridice în picioare atunci când sunteţi la volan şi să se poziţioneze între banchetele din spate?

E extrem de periculos! E suficient să frânaţi un pic mai brusc şi micuţul ar putea să-şi traumatizeze picioarele. În cazul în care automobilul pe care îl conduceţi se tamponează cu un altul, copilul riscă să fie proiectat în parbriz.

De câte ori ai lăsat copilul mic în grija altui copil pe bancheta din spate fără a fi supravegheaţi de un matur? Nu uita că eşti la volan şi trebuie să fii atent la trafic!

Dacă ai făcut-o măcar o dată şi copiii nu au păţit nimic, eşti un norocos. În orice moment, copilul mai mare se poate lua cu joaca şi ar putea să nu observe cum cel mai mic cade la o simplă cotitură. Mai grav, micuţii ar putea deschide portierele automobilului în timpul traficului.

Consideraţi că micuţul este în siguranţă dacă îl ţineţi în braţe?

Testele arată că în timpul unei lovituri frontale dintre două automobile, viteza dinamică a unui copil creşte de 20 de ori. Astfel, niciun părinte nu ar reuşi să-l reţină pe copil în braţele lui în timpul unui accident, chiar şi mai puţin grav.

Cât de sigur eşti că, atunci când traversezi strada ţinând de mână copilul, acesta nu este expus pericolului de a fi lovit de o maşină?

E frig şi copilul poartă mănuşi. În orice clipă copilul, fiind atras de ceva ce i se pare interesant, se poate smulge şi puteţi rămâne doar cu mănuşa în mână.

Campania media „Ai grijă de mine!” se desfăşoară în cadrul Campaniei naţionale de prevenire a accidentelor produse în condiţii casnice la copiii de 0-5 ani. „O casă fără pericole pentru copilul tău!” e implementată de Proiectul REPEMOL al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Agenţia de implementare: Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS).

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.