Părinţii au depus o petiţie la Ministerul Educaţiei împotriva celor 42 de zile de vacanţă pentru grădiniţe

 

Un grup de părinţi au depus astăzi, 26 decembrie, la Ministerul Educaţiei o petiţie prin care îşi exprimă dezacordul faţă de noul regulament, ce prevede 42 de zile de vacanţă obligatorie pentru grădinițe. „Suntem indignați că aceste prevederi atât de importante pentru cei 150.000 de copii, care frecventează instituțiile preșcolare, au fost stabilite în mare taină, fără consultări deschise cu societatea civilă, cu părinții, fără a fi publicat cel puțin un articol în presă sau pe pagina web a Ministerului”, au menţionat semnatarii petiţiei.

Valentin Crudu, șef de direcție la Ministerul Educației, a discutat cu părinţii şi a promis că autorităţile vor veni cu o reacţie. „Mai întâi, trebuie să vedem cine va fi noua conducere a Direcţiei Generale, Educaţie, Tineret şi Sport. Ar fi bine să organizăm dezbateri publice cu participarea tuturor celor implicaţi pentru a găsi soluţii. Chiar după sărbători, vom studia această problemă şi sperăm ca toată lumea să rămână mulţumită”, a precizat Crudu.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)