Parada din 27 august, o risipă nejustificată a banilor publici

Parada-militara-antrenament-final2

Preşedintele partidului unionist „Dreapta”, Ana Guţu, şi-a exprimat nedumerirea şi dezacordul  privind invitarea de către Ministerul Apărării a unui contingent de câteva sute de militari ai Federației Ruse la parada militară prilejuită de împlinirea 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. „Considerăm că acest gest este unul sfidător la adresa tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în condițiile în care Federația Rusă își menține și astăzi în mod ilegal propria sa armată pe teritoriul Republicii Moldova.

Rusia a fost recunoscută de către comunitatea internațională în calitate de stat agresor în conflictul sângeros de pe Nistru, în 1992. În aceste condiții, defilarea unui contingent militar rus în Piața Mării Adunări Naționale reprezintă un afront direct la adresa comunității internaționale, care a sprijinit de-a lungul deceniilor Republica Moldova în efortul său de a ieși din zona de influență a fostului imperiu sovietic și de a se integra organic în structurile euroatlantice”, a remarcat Ana Guţu.

Şalaru a dat replica printr-o postare ironică pe Facebook: „Am fost rugat astăzi de mai mulţi ziarişti să-mi dau cu părerea în legătură cu unele declarații războinice făcute la adresa mea de o oarecare Ana Guțu. Dupa mai multe încercari zadarnice de a-mi aminti cine este respectiva, am apelat la motoarele de căutare. Acum mă uit dacă nu a apărut vreun joc/aplicație „Ana Guţu-Go”. Totuși, am mai auzit numele asta… dar nu-mi aduc aminte unde…”, a punctat el.

Anterior ministrul Apărării a declarat că a invitat oficial 14 țări, printre care și Federația Rusă, să participe la parada care se va desfășura la Chișinău pe 27 august, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Sunt invitaţi 14 miniştri ai Apărării, printre care şi ministrul rus. Totodată urmează să participe aproximativ 2200 de militari moldoveni și 30 de unități de tehnică militară

În comunicatul partidului „Dreapta” se menţionează că „în condițiile pauperizării constante a populației timp de 25 de ani, în condițiile depopulării drastice a localităților Republicii Moldova din cauza lipsei locurilor de muncă și a corupției endemice, în condițiile neelucidării cazului miliardului furat, organizarea unei parade militare, cu cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, constituie o risipă nejustificată a banilor publici. Spectacolul unei parade militare nu poate anula dorința cetățenilor de a trăi mai bine și de a cunoaște nunele criminalilor implicați în furtul secolului.