Parabole false

Democraţia şi pluralismul au efectele lor colaterale, unul fiind  masificarea „discursului public”. Reţelele de socializare, pe care lumea nu atât citeşte, cât scrie/ postează, i-au făcut pe toţi scriitori. Fiecare vine cu sfaturile sale, cu revoltele sale, cu etica sa (şi da: cu estetica sa), fiecare cu Biblia sa!  Şi tocmai cele mai subţiri textuleţe au priză, sunt armonios depuse pe retina memoriei emotive a cititorului leneş. Circulă, d.e.,  pe reţele un fel de parabolă biblic-socialistă:

Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină (detaliu important – mvc): „Cu cât dai ouăle?”. „1 leu oul, doamnă.” „Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.” „Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou”, a răspuns bătrânul. Ea a luat ouăle și a plecat simțindu-se mândră. S-a urcat în mașina ei și a mers la un restaurant împreună cu prietenul ei. Acolo au comandat ceva. Au mâncat puțin din ce au comandat și au cerut nota de plată. Comanda a costat 140 de lei și ea a dat 150 spunându-i proprietarului să păstreze restul. Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului, dar dureros pentru bătrânul vânzător sărac de ouă.

Ideea este (deci are şi „idee”! – mvc): De ce arătăm întotdeauna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci? Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastră? Odată am citit undeva: “Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari, chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele. M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face? Atunci tata mi-a răspuns: „este un act de caritate înfășurat cu demnitate”.

Mai sunt şi alte povestioare de acest gen (pe tema echităţii sociale, rasiale, sexuale etc.), cu aceleaşi pretenţii moraliste, desigur. Numai că autorul „parabolei” se cam contrazice. Avem aici (în afară de vânzător) două personaje: „doamna cu maşina” şi un „tată”. Un personaj e cărpănos (doamna), altul e generos cu „oamenii simpli”. Mecanismul parabolei (absolută, prin definiţie) deja nu mai funcţionează. Fraza „arătăm întotdeauna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci” nu e corect formulată: nu „arătăm” ci (doar) unii „arată”.

Al doilea detaliu important: negustorul şi cumpărătorul de regulă negociază. Dacă nu se împacă, nici comerţul nu se produce. „Demnitatea” îi este necesară şi vânzătorului: dacă el consideră că preţul propus de cumpărător e mic şi îl umileşte, nu ar trebui să vândă. E foarte important ca şi „oamenii simpli” să-şi impună demnitatea.

Al treilea detaliu e mai interesant. De regulă, produsele, inclusiv ouăle, le vând la piaţă precupeţii. Tocmai de aceea preţul lor e triplu faţă de acelaşi produs cumpărat de la magazin. Precupeţii au marja lor de negociere a preţului de vânzare. Or, dacă el a plătit producătorului (ţăranului „simplu”) câte 20 de bănuţi oul, de ce l-ai compătimi că a reuşit să-şi vândă marfa destul de convenabil (cu câte 83 de bani bucata)?

Iar faza de la restaurant e total falsă. Nu patronul e cel care deserveşte clienţii (se plăteşte bacşiş chelnerului, birjarului, poştaşului, servitorului). Dacă ar fi aşa, asta ar însemna că „afacerea” nu prea merge şi „proprietarul” strânge ban cu ban, deservind singur – deci muncind! – clienţii. Şi dacă el munceşte, de ce să-i reproşezi că acceptă bacşişul?

Doar că, mai curând, cel care vă deserveşte e un biet chelner, care de fapt e student la medicină, care lucrează serile, îşi plăteşte gazda din salariu, iar din bacşiş se hrăneşte. Astfel încât nu vă zgârciţi să daţi bacşiş chelnerilor. Dar nici la piaţă nu exageraţi cu „negocierile”. Mai lăsaţi şi voi, negocierea de la piaţă adesea e teatru pur, nu acceptaţi orice ofertă.

Şi nu vă lăsaţi sentimentalizaţi de parabole lacrimogene. Nu mila ne va salva (iată că au şi pornit cetele de urători electorali, cu pomenile „binefăcătorilor” de serviciu), ci nişte condiţii – stimulatoare, legale! – pentru a iniţia afaceri (sic!); de oameni care să vrea să muncească.

Plină lumea de sărmani, care aşteaptă ca găina să le aducă ouă de aur.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)