Papuc trage sforile la MAI

FLAGRANT // Poliţiştii care au luat parte la vânătoarea de tineri în centrul Chişinăului au fost restabiliţi în funcţie

24 din 25 de poliţişti, care apar în imaginile video date publicităţii de primarul capitalei Dorin Chirtoacă, au fost restabiliţi în funcţie, prin ordinul ministrului de Interne, Victor Catan, pe motiv că în cadrul anchetei de serviciu n-au fost descoperite probe relevante care ar fi demonstrat implicarea acestora în maltratările din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Ion Perju rămâne a fi singurul poliţist învinuit de maltratare. Victor Catan a motivat că ancheta de serviciu nu poate să dureze mai mult de o lună şi doar doi poliţişti, care sunt anchetaţi penal, nu au fost restabiliţi în funcţie. Este vorba de Ion Perju şi Iacob Gumeniţă. „Dacă procuratura ne va oferi şi alte informaţii despre poliţiştii care ar fi fost implicaţi în acele acte de abuz şi maltratări, îi vom suspenda din funcţiile ocupate”, a ţinut să precizeze Victor Catan.

Svetlana Corobceanu

Reprezentanţii MAI susţin că ancheta de serviciu a fost pornită în legătură cu prezentarea, la 1 aprilie 2010, de către preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a imaginilor video din noaptea din 7 spre 8 aprilie.
Potrivit MAI, în total, după 7 aprilie, au fost deschise 73 de anchete de serviciu privind implicarea poliţiştilor în maltratările tinerilor, dar politiştii vizaţi nu au fost suspendaţi din funcţii, în legătură cu lipsa dovezilor implicării acestora.

Nu se cunosc rezultatele expertizei

La începutul lunii aprilie, conducerea ministerului a declarat că imaginile surprinse de camerele de luat vederi instalate pe clădirea Guvernului, în care mai mulţi poliţişti sunt surprinşi lovind cu picioarele protestatarii, vor fi trimise pentru expertiză la Bucureşti. Solicitat să spună când va fi finalizată expertiza, Chiril Moţpan, şeful serviciului de presă al MAI, a declarat că MAI a transmis imaginile video Procuraturii Generale care, la rândul său, urma să le transmită experţilor de la Bucureşti.
La aceeaşi întrebare, Andrei Pântea, prim-adjunct al procurorului general, a refuzat să ofere informaţii. Dânsul a declarat că titulatura instituţiei, precum şi termenii în care este efectuată expertizarea sunt informaţii care ţin de confidenţialitatea urmăririi penale şi nu pot fi dezvăluite pentru a nu prejudicia ancheta.

Vlad Filat, „înţepat” de rezultatele anchetei

Premierul Vlad Filat i-a reproşat ministrului de Interne în cadrul şedinţei Guvernului că, în urma anchetei de serviciu făcută de MAI, toţi poliţiştii bănuiţi de comiterea ilegalităţilor au fost repuşi în funcţie.

Vlad Filat a accentuat pe un ton ridicat că lucrurile nu merg aşa cum trebuie. „Domnule ministru, spuneţi-mi vă rog cine a ajuns la aceste concluzii? Cine investighează penal aceste dosare? Să-mi explicaţi exact ce se întâmplă. În presă s-a scris despre anumite persoane, s-au dat nume… Nu înţeleg cât timp trebuie să treacă ca să vă daţi seama că este vorba de persoane concrete, văzute de toţi?!”, i-a replicat iritat Vlad Filat.

„Procuratura Generală investighează dosarele în care figurează 60 de colaboratori ai poliţiei. O parte din dosarele penale au fost expediate în instanţă, iar altele sunt pe masa procurorilor. Poliţiştii respectivi au fost anterior demişi sau figurează ca martori. În majoritatea cazurilor în care s-a stabilit că poliţiştii au fost implicaţi în maltratări, aceştia au fost suspendaţi. Cât despre ceilalţi 25, noi ne-am autosesizat în baza declaraţiilor primarului general”, a mai explicat o dată Victor Catan.

Când a auzit aceste explicaţii, premierul s-a enervat şi mai mult. „Ce, dumneavoastră activaţi în baza a ce spun unii sau alţii? Am cerut o anchetă clară şi nu aşa. Cine nu-şi face datoria – MAI sau Procuratura? Sau termenele legale nu vă permit să-i ţineţi suspendaţi?”, a întrebat Filat.

Catan s-a grăbit să afirme: „întocmai”.

„Suntem ţara proştilor?”

Dorin Chritoacă, primarul capitalei, a declarat în legătură cu acest caz că persoanele care apar în imaginile video nu au cum să fie martori. Potrivit Legii cu privire la poliţie, orice poliţist are obligaţia să acorde ajutor persoanelor care se află în dificultate şi să acţioneze prompt în vederea opririi oricărei infracţiuni. „Poliţiştii care au participat la acţiunea în forţă de curăţare a Pieţei Marii Adunări Naţionale nu au cum să fie martori. Ruslan Saachian, în calitatea sa de şef al Poliţiei criminale, era obligat să acumuleze informaţii operative relevante, să facă legătura între faptul că el l-a dus de picioare pe Valeriu Boboc şi faptul că trupul lui Boboc a fost descoperit lângă spitalul de urgenţă, să anunţe Procuratura Generală că a fost omorât în piaţă, nu că ar fi fost intoxicat. Suntem ţara proştilor ori cum să înţelegem? Ce fel de martori sunt cei care tăinuiesc, şterg urmele crimei? Nu există asemenea martori!”, a spus el.

„Nu mai există onoarea de ofiţer?”

Sergiu Mocanu, preşedintele mişcării „Acţiunea populară”, i-a reproşat ministrului de Interne în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei” de la Jurnal TV că predecesorul său, ex-ministrul Gheorghe Papuc, anchetat de procuratură în stare de libertate, continuă să deţină importante pârghii de influenţă în cadrul MAI.

Dânsul a specificat că mulţi dintre poliţiştii care pot fi văzuţi în imagini au fost restabiliţi, şi nu în oarecare funcţii, ci în funcţii de conducere. „Dacă ei figurează ca martori în dosarul în care este omorât un om, înseamnă că au fost la locul faptei. Oare poliţiştii pot fi daţi afară doar dacă comportamentul acestora se încadrează într-o acţiune penală, oare nu mai există codul deontologic al poliţistului, onoarea de ofiţer?”, a întrebat mai mult retoric acesta. Victor Catan a confirmat că predecesorul său a încercat să influenţeze ancheta în dosarul în care este învinuit pentru abuz în serviciu. Ministrul a declarat că au existat persoane care, la indicaţia lui Papuc şi a anturajului acestuia, au depus declaraţii mincinoase. „Noi am luat măsuri în acest sens, iar un angajat al ministerului a fost demis. Nu pot să spun despre cine este vorba ca să nu prejudiciez ancheta”, a declarat Victor Catan.

Printre poliţiştii repuşi în funcţie figurează adjunctul vicecomisarului pentru ordinea publică, Iurie Crîjanovschi, comisarul municipiului Chişinău, Serghei Cociorvă, învinuit anterior în implicarea sa în evenimentele din noaptea de 7 spre 8 aprilie, Ruslan Saachian, Dorel Roşca, Andrei Covaci, Ghenadie Bosîi, Gheorghe Alexei, Sergiu Gori, Ghenadie Floreac, Roman Chilari, Octavian Sîrbu, Gheorghe Cigoreanu, Ion Bucliş, Vitalie Gorea,Victor Erşov, Nicolae Cicariov, Ion Paiu, Vasile Gorciac, Pavel Voicu, Marian Batrîncea, Andrei Florea, Fiodor Spînu, Vitalie Golubenco şi Valeriu Benderschi.