Papuc, suspectat de sustrageri în proporţii deosebit de mari

Fosta conducere a Ministerului de Interne a extras din bugetul ministerului 40 de milioane de lei, care au mers în fondul Partidului Comuniştilor. Declaraţia a fost făcută de actualul ministru de Interne, Victor Catan, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Curtea de Conturi a stabilit că din bugetul MAI au fost extorcate 40 de milioane de lei, bani care au fost folosiţi de Partidul Comuniştilor”, a declarat ministrul Catan. Potrivit acestuia, banii au fost extorcaţi prin diferite metode, cum ar fi vinderea unor loturi de pământ din gestiunea ministerului de Interne la preţuri de nimic. Victor Catan susţine că, prin sustragerea fondurilor MAI, era întreţinut sediul unui partid politic. Întrebat dacă este vorba despre Partidul Comuniştilor, pe care îl menţionase mai devreme, ministrul Catan a răspuns că „dacă a zis mai devreme, înseamnă că aşa şi este”.
Victor Catan a precizat că vinovată de extorcarea acestor bani este, nemijlocit, fosta conducere a Ministerului de Interne, ex-ministrul Papuc şi viceminiştrii săi. Potrivit demnitarului, în prezent se acumulează informaţii, după care acestea vor fi transmise la Procuratura Generală pentru a fi intentat un dosar penal pe numele celor care se fac vinovaţi de sustragerea celor 40 de milioane de lei din fondul MAI.
Solicitat de JURNAL, ex-viceministrul de Interne, Valentin Zubic, a spus că acuzaţia lui Catan îi „provoacă râsul”. „Nu am avut nicio atribuţie la finanţele Ministerului de Interne în perioada în care am fost în postul de viceministru. Cu acelaşi succes putea fi acuzat întreg Ministerul de Interne”, a spus ex-viceministrul Zubic. Gheorghe Papuc, n-a fost de găsit pentru a comenta aceste acuzaţii.
Amintim că ex-ministrul Papuc şi Vladimir Botnari, ex-comisarul general al capitalei, sunt anchetaţi de procurori pentru neglijenţă în serviciu soldată cu urmări grave în timpul evenimentelor din 7 – 8 aprilie. La începutul acestei săptămâni, procurorul general, Valeriu Zubco, a dispus crearea unui grup de lucru care va investiga această cauză penală.
A fost constituit un grup de lucru din trei procurori din cadrul Direcţiei exercitare a urmăririi penale a Procuraturii Generale. Potrivit Mariei Vieru, şefa serviciului de presă al Procuraturii Generale, necesitatea creării unui grup de lucru a fost dictată atât de caracterul complex, cât şi de volumul mare al materialelor dosarului.
Jurnal.md