Pantelei caritabilul

 

foto: arena.md

Magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău au obligat consilierii de la Primăria Codru să-i dea 5,5 ha de teren lui Pantelei Sandulachi pe un termen de 49 de ani

Numele deputatului în primul parlament, Pantelei Sandulachi, membru PLDM, transpare în centrul unui nou scandal. Consilierii din Consiliul orăşenesc Codru ameninţă cu proteste, după ce au descoperit un contract semnat de fosta conducere a Primăriei şi Fundaţia „Asistenţă americană pentru Moldova”, prin care, acesteia din urmă i se atribuie 5,5 ha de teren în preajma intersecţiei străzilor Grenoble, Valea Crucii şi Drumul Băcioiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Svetlana Corobceanu

În calitate de fondatori ai organizaţiei figurează două persoane, Pantelei Sandulachi, deputat în primul Parlament, şi Sergiu Guja, fost membru al Curţii de Conturi. Terenul pe care se întinde acum o fâşie de pădure este repartizat, conform planului cadastral, pentru construcţii. De remarcat că un ar de pământ în această zonă costă circa 20 mii de euro.

Consilierii din fostul Consiliu orăşenesc spun că prima oară au văzut acum o săptămână documentele şi că problema repartizării acestuia nu a fost discutată în cadrul comisiei de specialitate sau a consiliului. Potrivit primarului or. Codru, Vladimir Munteanu, terenul a fost acordat cu încălcarea legislaţiei prin semnarea unui contract de dare în folosinţă a acestuia, de către fostul primar, Vitalie Mazur, şi preşedinta fundaţiei Ana Guja, soţia lui Sergiu Guja. Contractul a fost semnat imediat după alegeri, la câteva săptămâni după ce primarul a pierdut mandatul, pe 21 iunie 2011. Contractul are la bază doar o decizie a Curţii de Apel Chişinău din 8 iunie 2011.

Teren pentru un centru destinat copiilor cu dizabilităţi

Conducerea fundaţiei s-a interesat prima oară în decembrie 2010 la Primăria Codru dacă în localitate există un „Centru de instruire, odihnă şi sport pentru copiii cu dizabilităţi mintale”. Aflând că nu există, la 26 ianuarie 2011, aceştia au depus o cerere solicitând să li se atribuie  anume terenul de 5,5 ha de pe adresa indicată mai sus, cu scopul de a construi un astfel de centru. Potrivit fostului consilier Sergiu Popuşoi, conducerea fundaţiei reuşise deja să pregătească şi un studiu de fezabilitate privind organizarea unui astfel de centru şi documentaţia de proiect elaborată de către Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări în domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii, „Urbanproiect”.

 

Dictatul judecătorilor

 

Primăria a refuzat să acorde terenul, pe motiv că acestea, conform legii, se transmit în arendă funciară prin intermediul unei licitaţii publice. Pe atunci fostul primar încă nu ştia dacă va pierde sau nu mandatul. Fondatorii Asociaţiei au contestat decizia autorităţilor locale la Judecătoria Centru, solicitând ca refuzul să fie declarat ilegal pe motiv că Asociaţia „este o organizaţie de utilitate publică cu scop necomercial”, iar pe teritoriul or. Codru nu există un centru ca cel pe care fundaţia  preconizează să-l construiască.

 

La 28 martie 2011, Judecătoria Centru a dat câştig de cauză Primăriei Codru. Conducerea fundaţiei însă a atacat cu recurs decizia instanţei. Ca rezultat, la 8 iunie 2011, magistraţii Curţii de Apel Chişinău, Elena Gligor, Anatol Minciună şi Grigore Zubati, casează decizia Judecătoriei Centru şi emit o nouă decizie prin care admit acţiunea Fundaţiei „Asistenţă Americană pentru Moldova”. Totodată magistraţii decid de „a obliga Primăria şi Consiliul orăşenesc Codru să-i atribuie în folosinţă acesteia terenul din masivul amplasat la intersecţia străzilor Grenoble, Valea Crucii şi Drumul Băcioiului cu numărul cadastral 0131213 conform cererii reclamantului”. „Nu înţelegem cum e posibil ca o instanţă de judecată să oblige Consiliul orăşenesc să ia o decizie sau alta. Acum noi suntem obligaţi să executăm astfel de decizii, care în viziunea noastră sunt ilegale”, afirmă consilierul local Victor Canişev.

 

Decizia Curţii de Apel este irevocabilă. Magistraţii motivează printre altele că „legislaţia în vigoare nu prevede restricţii în atribuirea terenurilor în folosinţă persoanelor juridice care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică”.

 

Fundaţia fantomă

Potrivit lui Canişev, decizia magistraţilor a fost pronunţată la 8 iunie, iar la 21 iunie 2011 a fost deja semnat titlul de proprietate asupra terenului, actul de primire-predare, precum şi contractul respectiv. „Dacă iniţial fostul primar, Vitalie Mazur, a refuzat să semneze contractul, când a văzut că a pierdut alegerile din 5 iunie, acesta deja şi-a dat acordul. Ştim cu toţii că în Republica Moldova, de regulă, poţi primi decizia motivată a instanţei de judecată în cel puţin o lună de zile, pe când ei o primesc în câteva zile şi, în două săptămâni, au întreg pachetul de documente. Organizaţia figurează ca o fundaţie de binefacere, dar până acum încă n-au prezentat nicio dovadă că ar reprezenta guvernul sau organizaţii non-guvernamentale din SUA”, adaugă consilierul.

Actualul primar, Vladimir Munteanu, ne spune că vor solicita în instanţa de judecată să fie recunoscută nulitatea contractului încheiat de Primărie cu această fundaţie, fără a avea la bază decizia Consiliului orăşenesc, şi că vor sesiza Procuratura Generală în legătură cu acest caz. „Nu cunosc nimic despre această fundaţie. Avem dubii din moment ce nu are nicio dovadă că ar avea vreo legătură cu organizaţii din SUA sau cu Guvernul SUA. Totodată fundaţia are doar doi fondatori, pe când, conform legislaţiei, aceasta trebuie să aibă cel puţin trei fondatori. Vom face tot posibilul ca să reziliem acest contract”, mai spune el.

„Exista cândva un american”

La rândul nostru, am încercat şi noi să aflăm mai multe despre Fundaţia „Asistenţă Americană pentru Moldova”. La informaţii la operatorul de telefonie fixă Moldtelecom ni s-a spus că un astfel de abonat nu există. Am solicitat un număr de pe adresa indicată în contractul semnat cu Primăria Codru, de preşedinta Fundaţiei Ana Guja, dar ni s-a spus că, la solicitarea abonatului, numărul de telefon a fost scos din baza de date. Am încercat în repetate rânduri să luăm legătura şi cu fostul deputat, Pantelei Sandulachi, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Până la urmă, am reuşit să discutăm cu fostul membru al Curţii de Conturi, unul din fondatorii Fundaţiei, Sergiu Guja. Acesta şi-a amintit cu greu că, prin 2003, au înregistrat o asemenea fundaţie. „Exista pe atunci un american care promitea să facă ceva, dar de atunci nu mai ştiu nimic.” Iniţial, Sergiu Guja a spus că nu ştie nimic nici de cele 5,5 ha de teren luat în folosinţă de la Primăria Codru, dar după ce i-am amintit că contractul cu primăria Codru este semnat de preşedinta fundaţiei, soţia sa, Guja a spus că va reveni cu un răspuns după ce se va documenta suplimentar. Până la închiderea ediţiei, nu am reuşit însă să avem răspunsul acestora.