„Panglica Sf. Gheorghe, un detaliu al propagandei sovietice”

 

 

Interviu cu istoricul ucrainean Stanislav Kulciţki, doctor în istorie, profesor, vicedirector al Institutului de Istorie al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei

 

În lucrarea sa „1933: tragedia foametei”, a menţionat că ceea ce ştiu ucrainenii despre foametea organizată din Ucraina nu numai că este eronat, dar şi iraţional, antiştiinţific. Activitatea ştiinţifică actuală a lui Kulciţki e legată de reabilitarea Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni şi Armata de Insurecţie a Ucrainei, precum şi holodomor-ul.

 

–      Dle Kulciţki, pentru dumneavoastră, 9 mai este o zi a victoriei sau a durerii, a plângerii?

Nu pot rupe una de alta. Pe de o parte, pentru Ucraina e o zi a durerii, pentru că nu se ştie până astăzi câţi oameni au murit, între opt şi nouă milioane. E foarte greu de stabilit acest lucru. Două state – URSS şi China – încă nu ştiu câţi oameni au pierdut în acest război, deoarece descoperă în continuare morminte.

Pe de altă parte, au fost publicate multe documente care oferă posibilitatea de a aprecia obiectivele lui Hitler. Despre planul Ost, de exemplu. Hitler era impresionat de Crimeea, voia să o includă în componenţa marii Germanii, iar între Crimeea şi Berlin sunt multe teritorii care aparţin altor state. Acest plan prevedea ca hotarele marii Germanii să fie de la Marea Neagră la Marea Baltică şi Marea Nordului. Ştim cu certitudine despre acest plan, ce număr de oameni trebuia să fie supus germanizării, deportării, masacrului. Acest plan a fost aplicat în Ucraina, Hitler şi-a format cuibul său lângă Viniţa, un stat-major care gestiona trupele operative. De acolo au fost evacuaţi aproximativ 90.000 de oameni, acest spaţiu a fost populat cu germani care locuiseră anterior în Ucraina.

În Ucraina trebuia aduşi scandinavi

Prin urmare, cel de-al Doilea Război Mondial a fost pentru ucraineni un război pentru apărarea patriei, exista patria, nu exista statul, de aceea victoria e un mare eveniment, noi, ucrainenii, trebuie să ţinem minte asta. Rusia însă a făcut din această victorie un fundament al memoriei sale naţionale, memorie pe care o exportă în spaţiul ex-sovietic. Victoria s-a obţinut cu un preţ enorm.

–      În ultima vreme, în spaţiul postsovietic, organizaţiile ruseşti răspândesc agresiv aşa-numita panglică „Sfântul Gheorghe”. Aţi putea să ne explicaţi agresivitatea acestei acţiuni?

Panglica „Sf. Gheorghe” şi, în general, concepţia cavalerului „Sfântul Gheorghe” ţine de Primul Război Mondial. Guvernul Rusiei ţariste urmărea ca tradiţia militară să aducă un anumit succes pe front. Stalin a renăscut acest lucru în perioada luptelor de lângă Moscova (1941), când a organizat primele regimente de elită, unităţile militare au primit ca semn distinctiv panglica „Sf. Gheorghe”.

Victoria Rusiei în acest război constituie punctul central al activităţii propagandistice, o metodă a confirmării sale ca mare putere. Şi deoarece războiul e prezent în memoria colectivă, fiecare familie a pierdut pe cineva, Federaţia Rusă îşi asumă şi exploatează meritul acestei victorii, care aparţine tuturor popoarelor din URSS.

Panglica „Sf. Gheorghe” este unul din detaliile care propagă victoria Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial. Trebuie să menţionez că în Ucraina nu se observă această agresivitate. Probabil, unele forţe politice vor să facă din această panglică un semn care le-ar reprezenta, deşi nu au niciun drept în acest sens.

–      Şi acum, vorbind despre mormintele eroilor sovietici, în Stargrad, Polonia, în 1996, în timpul strămutării osemintelor a 127 de ostaşi sovietici, s-a descoperit că mormintele erau false. Ce rol joacă aceste cimitire în conştiinţa oamenilor sovietici?

 

Sovieticii au eliberat Polonia în 1944 şi au rămas acolo până în 1989, controlând absolut totul. În această perioadă, statalitatea poloneză era falsă. Pentru a justifica prezenţa sa militară, de fiecare dată, intervenea cifra de 600000 de ostaşi sovietici, care au căzut pe pământul polonez, eliberând Polonia de nazişti.

 

Trebuia de demonstrat această cifră, astfel, în fiecare localitate, au fost înălţate monumente. Aceste monumente, nu numai în Polonia, au fost ridicate în inima localităţilor pentru a sublinia încă o dată rolul eliberator al ostaşului sovietic.

 

–      Ce scriu manualele ucrainene despre pactul Ribbentrop-Molotov, colectivizare şi holodomor?

 

Am elaborat 6-7 manuale de Istorie a Ucrainei. Ultimul manual a fost editat în 2011, pentru clasele 10-11. În aceste manuale se scrie mult despre holodomor, persecuţii, pactul Ribbentrop-Molotov, Katyn. Editura nu a intervenit, deşi au fost foarte multe discuţii în public. Nu o dată am fost nevoit să discut cu comuniştii despre aceste evenimente. În ultima vreme, am participat la foarte multe talk-show-uri, în cadrul cărora am fost atacat de cei mai inveteraţi comunişti. Înţelegeţi, trecutul nostru e oribil, e imposibil să aperi acest trecut.

 

–      La ce trecut vă referiţi?

 

Mă refer la secolul XX, şi anume la Puterea Sovietică, genocidul pe care l-a comis acest regim.

 

–      Ce rol joacă disciplina istorică în edificarea statului ucrainean?

 

Istoria are trei chipuri: istoria ca disciplină, istoria ca ştiinţă şi istoria ca parte a eului nostru. Ea este purtătoarea memoriei istorice, a felului în care privim noi lumea, iar omul care îşi uită trecutul nu mai este om. De aceea trecutul trebuie să se depoziteze în creierul omului.

 

–      Se ştie că folosirea istoriei ca mijloc de cultivare a cetăţeanului este o metodă sovietică, totalitară…

 

Depinde cum o faci. Există forţe politice care confundă ştiinţa istorică cu miturile, în opinia mea, nu trebuie să facem acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, miturile se dezvăluie, de aceea trebuie să avem o atitudine prudentă faţă de istorie. Actualmente, în Ucraina există două cursuri de istorie – Istoria Ucrainei şi Istoria Universală –, mai devreme sau mai târziu, va trebui să fuzionăm aceste două cursuri după modelul occidental. Metoda respectivă nu este efectivă din punct de vedere didactic, trebuie să-ţi cunoşti istoria în contextul istoriei universale.

 

–      În Republica Moldova, există istorici care pledează pentru păstrarea cursului de istorie naţională ca efort recuperator…

 

Împărtăşesc această opinie, însă oricum, peste cinci–zece ani, până se vor trece generaţiile impregnate de comunism, comasarea celor două cursuri trebuie realizată. Tânăra generaţie trebuie să fie europeană, trebuie să cunoască lumea ca sistem universal de valori.

 

 

Interviu realizat de Ilie Gulca

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)