Până când vor circula prin RM maşinile înmatricolate în afară

FOTO NADEA ROSCOVANUParlamentul a votat recent modificări la legea privind vinieta prin care a omis termenul de şedere în Republica Moldova pentru maşinile cu numere străine. Proiectul a fost votat în a doua lectură pe 18 iulie, iar la 8 august, legea a fost promulgată de către preşedintele Nicolae Timofti. Posesorii vehiculelor respective sunt obligaţi să aibă Carte Verde sau RCA (Poliţă de Răspundere Civilă Auto). După adoptarea acestei legi, au apărut anunţuri cu intermediari care oferă servicii de transportare a maşinilor din ţările europene şi înmatricularea lor în Bulgaria. Unul dintre anunţuri este al lui Anatol, care a făcut trimitere la legea respectivă chiar în anunţul său plasat pe internet. Acesta ne spune că, în urma adoptării acestei legi, vânzările de maşini înregistrate în Republica Moldova au scăzut foarte mult.

Tot mai mulţi conducători auto preferă să cumpere maşini second-hand din Germania şi să le înregistreze în Bulgaria – statul european cu cele mai mici taxe de înmatriculare – decât maşini second-hand înregistrate în Republica Moldova datorită faptului că preţul este de câteva ori mai mic. „Vămuirea vehiculelor în Republica Moldova costă foarte scump. În Bulgaria însă, acest lucru costă doar 250 de euro, incluzând revizia tehnică şi Cartea Verde pentru un an. Noi avem preţuri cosmice pentru maşini second-hand”, precizează Anatol. În RM, un automobil Mercedes, clasa E, costă 7000 de euro, aceeaşi maşină importată din Germania şi înmatriculată în Bulgaria va costa 3500 de euro. Cartea Verde bulgărească costă aproximativ 100 de euro pentru un motor cu capacitate de până la 1600 de cm cubi. O asigurare RCA, care poate fi procurată de la companiile de asigurări sau de la brokeri, costă 1350 de lei pentru o maşină cu capacitatea de până la 1600 cm cubi înregistrată în străinătate.

32.222.000 de lei este valoarea celor 201886 de viniete vândute în perioada 1 ianuarie – 8 septembrie 2014.

Temerea proprietarilor de maşini cu numere străine este însă că această lege va fi modificată după alegerile parlamentare. Anatol consideră că, din moment ce statul a acordat această şansă cetăţenilor, se va găsi o modalitate de a legaliza aceste vehicule. Totodată, potrivit unui alt intermediar, pe nume Victor, nu se observă o schimbare radicală în favoarea maşinilor înregistrate peste hotare. „Oamenii se tem că, după alegeri, se va modifica din nou legea şi nu vor avea ce face cu aceste maşini”, explică acesta.

Vinieta cu cea mai lungă durată este de 180 de zile şi costă 50 de euro. După expirarea acesteia, posesorul maşinii cu numere străine îşi va procura o altă vinietă pe 180 de zile de la un punct al serviciului vamal. Un alt intermediar, pe nume Mihai, ne zice că cererile nu au crescut enorm, deoarece mulţi cetăţeni moldoveni profită de regimul liberalizat de vize şi pleacă singuri în Europa pentru a-şi procura maşini. „Cred că procentajul este 50 la 50%. Având o maşină cu numere străine, vei fi mai des oprit de poliţia rutieră pentru verificarea actelor. Însă, cu toate acestea, piaţa de maşini de la Pruncul stă pe brânci”, ne spune Mihai.

Oleg Cojocaru, vicepreşedintele Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova, nu vrea să facă publicitate vinietei. Deşi pare mai ieftin, consideră Cojocaru, vinieta îţi poate da multe bătăi de cap. „Reacţia noastră e negativă. Dacă eşti cetăţean al R. Moldova, maşina ta trebuie să fie înmatriculată aici. În caz de accident, cine va răspunde? Cei cu Carte Verde bulgărească vor recupera foarte greu banii prin procese de judecată. Cum vor efectua testarea tehnică dacă maşina este înmatriculată în Bulgaria? Or toate actele automobilului sunt emise în Bulgaria – paşaportul tehnic, revizia tehnică etc.”, explică Oleg Cojocaru.

Ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, a declarat că suprimarea restricției de a circula cu mijloace de transport neînmatriculate în Republica Moldova pe un anumit termen va influența pozitiv asupra creșterii fluxului mijloacelor de transport introduse pe teritoriul RM și va genera mai multe venituri la bugetul de stat. JURNAL a solicitat Serviciului Vamal al Republicii Moldova date privind vânzarea vehiculelor pentru lunile august– septembrie 2014 şi aceeaşi perioadă a anului 2013 pentru a vedea dacă prognozele lui Arapu se vor adeveri. Pe site-ul Serviciului Vamal sunt publicate date statistice privind vânzarea vinietelor în perioada 1 ianuarie – 8 septembrie 2014. În această perioadă, au fost vândute 201886 de viniete în valoare de 32. 222 000 de lei.

Înaintea modificării legii, fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruța, vorbea despre faptul că aceasta va fi în beneficiul companiilor de asigurări şi a brokerilor care vând Cartea Verde şi RCA. „Această iniţiativă va obliga procurarea Cărţii Verzi pentru a putea circula cu aceste mijloace de transport în Republica Moldova. Şi astfel, instituţiile statului vor lucra nu pentru a acumula venituri la buget, din care sunt plătite şi salariile, în unele cazuri chiar majorate, dar în interesul privat al unor companii din domeniul asigurărilor. Astfel, totul devine clar: miza este substituirea buzunarului statului, numit buget, cu buzunarul privat, numit interes de business”, a scris ex-ministrul pe contul său de Facebook.

CNA, instituția care a realizat expertiza anticorupţie a legii, a avizat negativ modificările la lege înainte ca acestea să fie adoptată. Potrivit CNA, din proiectul de lege nu este clar dacă plata vinietei va aduce mai mulţi bani în buget decât înmatricularea unui automobil.

The following two tabs change content below.