Pământul fără de preţ al lui Toma

„Pe frontul de miazăzi al românilor, în Caucaz, moldovenii nu voiau să tragă în ruşi”

Moş Toma Begleţ, 93 de ani, veteran al Armatei române şi al celei sovietice, s-a născut la Chişinău, în suburbia Sfânta Vinere. Are zece copii, 34 de nepoţi şi 12 strănepoţi. Despre perioada interbelică îşi aminteşte că a trăit bine, pentru că „a avut pământ”.

„Aveam ce mânca, familia noastră avea patru hectare, nu era atât de mult, dar era destul. Nu pot să-i găsesc pricină administraţiei române. Ea nu ne-a luat pământul. Jandarmii îi băteau doar pe hoţi şi lenoşi. ‚Măi, ia uite la moş Gheorghe, la moş Vasile cum trăiesc gospodari, da’ tu, măi, eşti lenos!’ Nu pot să spun că am avut o viaţă grea, pentru că nu ni s-a luat pământul, pământul era cu noi! Toamna aduceam roada acasă, şi nu la vagon!”, relatează bătrânul.

A crescut lângă părinţi până în 1943, când a fost mobilizat, la Bucureşti. „Pe frontul de miazăzi al românilor, în Caucaz, moldovenii nu voiau să tragă în ruşi. De aceea nu ne-au mai dus şi pe noi acolo, se temeau că vom refuza să luptăm. Ne-au dus în ţară, să păzim depozite.”

„Pământul era cu noi”

După 23 august 1944, când România a trecut de partea aliaţilor, regimentul său a fost instalat într-o localitate dintre Bucureşti şi Constanţa, pentru a împiedica trecerea unei coloane de tancuri germane. „Noi aveam ordinul să nu permitem coloanei să treacă printr-un sat. Am instalat postul, am ridicat un cort şi ne pregăteam să luăm prânzul, să mâncăm nişte fasole.

Însă coloana s-a oprit taman lângă noi, se stricase un tanc. Un neamţ a sărit din el cu o mitralieră în mâini, s-a pus pe burtă şi a început să tragă în noi. Săreau bucăţile de copaci. N-am mai mâncat fasole. Am fugit, astfel am scăpat cu viaţă”, îşi aminteşte moş Toma una dintre puţinele sale lupte la care a participat. Însă chiar şi acestea spune că i-au marcat existenţa.

Moldovenii şi războiul

După ce ostaşii basarabeni au fost demobilizaţi de către autorităţile române, regimentul lui moş Toma a ajuns pe mâinile unui maior rus care i-a obligat să ridice un gard de sârmă ghimpată în jurul unui pichet de grăniceri sovietici, pe Prut. „După ce am terminat lucrul, maiorul l-a chemat pe unul dintre noi care rupea ruseşte şi i-a dat o foaie ce confirma faptul că avem voie să ne întoarcem acasă, astfel am ajuns la Chişinău. Am avut un mare noroc. Însă unor moldoveni nu le-au dat drumul acasă, ci i-au pus să lupte în prima linie împotriva nemţilor. Prietenii mei care au căzut în acest contingent nu s-au mai întors acasă, nici nu ştiu dacă au ajuns în Germania, sărmanii. Aşa am scăpat, domnule, de foc, de război.”

‚Drepţi! S-a terminat războiul!’

A ajuns acasă pe 20 octombrie 1944 şi a stat până în primăvară, 1 aprilie 1945, când a fost mobilizat din nou, de data asta în Armata sovietică. „Am fost duşi la Pervomaisk, unde ne-au întâlnit cu muzică, dar ne-au îmbrăcat în nişte uniforme cârpite şi murdare de sânge. Le dădeau haine noi doar celor care mergeau pe front. În ziua de 9 mai, ţin minte că a intrat un subofiţer în cazarmă şi i-a spus unui sergent rus: ‚Spuneţi-le soldaţilor că războiul s-a terminat!’. Şi acel rus a ordonat: ‚Drepţi! S-a terminat războiul!’.

Măi, când am început toţi să răcnim! Trăgeau din tunuri şi mitraliere, îmi părea că e război acolo. Aruncam chipiurile. Ne bucuram că ne vor da voie acasă, însă n-a fost să fie. Ne-au dus la tăiat pădure. Tăiam câte doi cubi de soldat pe zi, asta era norma. Tocmai la un an, la 7 mai 1946, ne-a ajuns rândul şi pe noi să mergem acasă.”

Dezamăgirea lui Toma

„Am stat lângă părinţi până în 1949, când m-am căsătorit şi am trecut cu traiul unde stau în prezent. În 1950, ne-au luat pământul şi au organizat colhozul. Şi am rămas fără pământ, fără viaţă normală. Colhoz a fost din 1951 până în 1985, după aceea pământul a fost luat de un institut şi nu l-am mai văzut până astăzi. Am dus-o cam greu. Soţia mea a fost mamă-eroină de două ori. A avut stea de aur semnată de Podgornîi, ministrul Moscovei. Am crescut zece copii, fără pământ, fără vacă şi fără cal. Am rămas săraci.

Acum, în ultimii ani, am dat institutul în judecată, am trecut deja prin trei instanţe, însă n-am obţinut nimic. Trebuia să ne dea şi nouă pământ în 1995, ca la toată lumea, însă nacealnicii comunişti ne-au luat pământul. Tinerii ăştia de astăzi nu mai vor pământ. S-au deprins aşa”, spune dezamăgit moş Toma.

10 copii, 34 de nepoţi şi 12 strănepoţi are Toma Begleţ, veteran al Armatei române şi al celei sovietice